de Silviu Ghering

Albert Camus s-a născut la 7 noiembrie 1913 în comuna Dréan, provincia El Tarf, Algeria, al doilea fiu al unui muncitor de origine alsaciană și al unei îngrijitoare cu „rădăcini” spaniole. Prima mare experiență a existenței sale este sărăcia. La doar un an după naşterea sa, tatăl murea în prima bătălie de pe Marna, în Primul Război Mondial. Împreună cu mama, fratele mai mare Lucien, bunica și un unchi paralizat s-au mutat într-un cartier muncitoresc din Alger, unde au locuit înghesuiți într-un apartament cu două camere. Copilăria sub tristețea lipsurilor i-a marcat profund existența. Preocuparea sa principală au devenit studiile pentru a ieși din mizerie. După cursurile școlii elementare, a urmat, ca bursier, liceul public nr. 1 din Alger.

S-a aruncat în viață tumultuos, a îmbinat învățătura cu sportul, a devenit chiar un fotbalist cunoscut, dar la 17 ani au apărut primele semne de tuberculoză care i-au frânt cariera sportivă și l-au obligat la o viață liniștită în locul gloriei. Și-a luat licența în filozofie la Universitatea din Alger, în 1936, şi-a făcut ucenicia ca jurnalist la cotidianul „Alger-Republicain”, îndeplinind multe sarcini, printre care pe cele de redactor, de editorialist principal, de analist politic şi de autor de recenzii literare. A fost membru al Partidului Comunist francez, a participat activ la lupta antifascistă după venirea lui Hitler la putere. A vrut să se înroleze la începutul războiului, n-a fost admis din cauza sănătății precare, s-a stabilit la Oran, pe coasta algeriană, s-a căsătorit cu Francine Faure și a scris. Mult. Romane - Străinul (1942), Ciuma (1946), Căderea (1956), volume de povestiri - Reversul și Fața (1948), Exilul și împărăția (1951), piese de teatru - Caligula (1938), Neînțelegerea (1944), Starea de asediu (1948), Cei drepți (1949) și eseuri filosofice - Mitul lui Sisif (1942), Omul revoltat (1951). Vasta operă îi este răsplătită cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un accident de mașină, în timp ce se întorcea la Paris de la schi, din vacanța Sărbătorilor de iarnă. A fost vocea generaţiei sale şi mentorul următoarei generaţii, nu numai în Franţa, ci şi în Europa şi chiar în lume. Scrierile sale au tratat izolarea omului într-un univers străin, alienarea individului faţă de sine, problema răului şi apropierea apăsătoare a morţii, reflectând cu putere înstrăinarea şi dezamăgirea intelectualului postbelic. Este considerat, alături de Sartre, simbol al existenţialismului.