de Silviu Ghering şi Sorin Dumitrescu
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Muzeul de icoane de la Sibiel, oază de credinţă şi frumos dumnezeiesc
În Sibiel, sat turistic component al orașului Săliște din județul Sibiu (21 de km vest de Sibiu), este musai să vizitați, când ajungeți în zonă, cea mai mare colecție de icoane pe sticlă, aproximativ 600 de artefacte din Transilvania, zona Bucovinei, din Banat şi unele chiar de origine austriacă, o splendoare creativă cu inspiraţie religioasă născută din bogăţia tradiţiei creştine ortodoxe şi din fantezia pictorilor ţărani români.
Preotul Zosim Oancea este părintele colecției unice
Muzeul poartă numele părintelui Zosim Oancea (21 iulie 1911, Alma, Sibiu - 20 mai 2005, Sibiu), „om şi preot într-adevăr excepţional. Inteligenţei lui clarvăzătoare şi neobositei lui tenacităţi îi datorăm acest extraordinar muzeu din inima României”, cum se arată în prezentarea de pe site-ul muzeului. Ajuns la Sibiel ca preot al satului în ianuarie 1964 (după 15 ani de temniță și de muncă silnică), părintele Zosim Oancea a avut ideea de a crea un muzeu de icoane pe sticlă după ce, în 1965, a restaurat vechea biserică a satului, ridicată în 1765. Constituită cu începere din anul 1969, colecția unică de la Sibiel, lucrare de credință a părintelui Zosim Oancea şi a comunităţii din localitate, bucurându-se şi de susţinerea unor instituţii şi donatori privaţi români şi străini, prezintă, printre cele 600 de exponate, principalele tipuri de icoane pe sticlă, de la picturi naive ale unor țărani obișnuiți la opere ale câtorva dintre cei mai importanţi pictori de icoane.
Picturi minunate din primele decenii ale secolului al XVIII-lea
Fuziune unică a tradiţiilor orientale cu tehnicile occidentale, icoanele pe sticlă cunosc o mare înflorire în această regiune a României în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, atingând culmea dezvoltării între 1750 şi sfârşitul anilor 1800, ajungând aproape să se stingă apoi între cele două războaie mondiale. Muzeul are două clădiri, la câțiva metri una de alta. Cea mai mare parte a colecției de icoane și de obiecte vechi se găsește pe cele două niveluri care constituie „Muzeu Nou”, recent ridicat și cu o capacitate superioară, în timp ce edificiul vechi - mai mic, dar reprezentând primul sediu istoric al muzeului - adăpostește secțiuni suplimentare ale colecției.