de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Grigore Moisil s-a născut la Tulcea, la 10 ianuarie 1906, într-o familie de somități. Tatăl Constantin a fost profesor de istorie, arheolog, numismat, membru al Academiei Române, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei. Mama Elena a fost directoarea școlii „Maidanul Dulapului”, azi Școala Nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu” din București. Sora Florica a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de Istorie a Universității din București, iar frații săi Ioan și George au fost profesori universitari. Grigri, pentru familie și prieteni, a învățat să socotească înainte să citească. A făcut două facultăți în paralel, Construcțiile la Politehnică și Matematicile la Universitate. În 1929 renunță la Construcții, deși era la zi cu toate examenele (anul IV) și își susține teza de doctorat „Mecanica analitică a sistemelor continue” în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica.

În 1930 pleacă la Paris, la Sorbona. Un an mai târziu își susține examenul de docență. Este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iași, dar pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller. În 1932 se reîntoarce în țară și se stabilește timp de zece ani la Iași, unde se îndrăgosteşte de Viorica Constante, pe care o ia de soție. Ține primul curs de algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea din Iași. Publică lucrări în domeniile mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice. A elaborat metode noi de analiză și de sinteză a automatelor finite și a avut contribuții valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate. A ajutat substanțial la realizarea primelor calculatoare românești. A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. Un extraordinar om de știință și profesor, era înzestrat cu un deosebit simț al umorului. A fost membru al Academiei Române, al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filosofie. După Al Doilea Război Mondial, puterea comunistă l-a numit în 1946 ambasador al României la Ankara. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române și i s-a decernat, în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul „Om de știință emerit”. A murit la doar 67 de ani, la 21 mai 1973, la Ottawa, Canada, în timpul unui turneu de conferințe și comunicări științifice.