Main menu

header

718 2 1de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timişoara

Oare despre câți cavaleri, nobili, domnițe, călugări sau prizonieri vorbesc și acum vechile ziduri ale celebrului Castel Huniade, a căror istorie a fost demult uitată? Încărcat de istorie și de semnificație, Castelul Huniade va rămâne întotdeauna aceeași cetate puternică de pe pă- mântul românesc din inima Banatului.

În acest loc au locuit toți regii care au trecut prin orașul de pe Bega

Istoria Castelului Huniade este strâns legată de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, care, în anul 1307, după o vizită făcută în Timișoara, a rămas impresionat de frumusețea acelor meleaguri și a ordonat să fie ridicat un castel, dorința fiindu-i împlinită de renumiți meșteri italieni. Bastionul a devenit faimos datorită lui Filippo Scolari, reprezentant de excepție al Renașterii și, totodată, unul dintre primii șase florentini ai tuturor timpurilor, care a împodobit castelul cu picturi și sculpturi, astfel că cetatea a ajuns să rivalizeze cu însăși reședința regală de la Vișegrad. Un motiv în plus pentru care în acest loc au stat toți regii care au trecut prin orașul de pe Bega.

Aici se află și Muzeul Banatului

După cutremurul puternic din anul 1443, Iancu de Hunedoara, care a fost pajul lui Filippo Scolari, a ordonat ca fortificația să fie refăcută în întregime, fiindu-i mărită și suprafața, după planurile celebrului arhitect italian Paolo Santini. Deteriorat în timpul recuceririi Banatului, castelul a fost renovat și transfor- mat în cazarmă militară. Turnul bastionului impresionează prin forma rectangulară, cu creneluri. Intrarea principală este flancată de doi pilaștri masivi ce au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu. Din 1947, castelul găzduiește Muzeul Banatului. În fața bastionului se află două felinare, sub care se poate citi în mai multe limbi că Timișoara a fost primul oraș al Europei care, în 1884, a introdus iluminatul public electric.

Castelul Huniade se află la adresa Bastionul Maria Therezia, Strada Martin Luther nr. 4, Timișoara, iar programul de vizitare e de marți până duminică, între orele 10:00 şi 16:00