Main menu

header

719 25 1de Gabriela Militaru şi Alexandru Brădescu

Rami Malek era, practic, cel mai necunoscut actor pe lista nominalizaților la Oscar pentru Cel mai bun actor într-un rol principal pe 2019. Dar asta nu l-a împiedicat pe tânărul actor de doar 37 de ani să câștige statueta în fața mult mai experimentaților nominalizați la aceeași categorie: Christian Bale („Vice”), Bradley Cooper („A Star Is Born”), Willem Dafoe („At Eternity’s Gate”) și Viggo Mortensen („Green Book”). Un semnal puternic că Rami urma să câștige Oscarul a fost şi faptul că actorul a primit aproape toate premiile de anul acesta, inclusiv un Glob de Aur, portretizându-l pe faimosul Freddie Mercury, liderul carismatic al trupei Queen.

S-a luptat cu discriminarea și cu faptul că mulți copii îi pronunțau greșit numele

Cei mai mulți dintre cei care l-au admirat pe Rami Malek interpretându-l pe Freddie Mercury, în filmul „Bohemian Rhapsody”, au crezut că este vorba, fie despre o iluzie improbabilă a reîncarnării solistului trupei Queen, fie despre un tânăr actor răsărit peste noapte la Hollywood. Iar asta, oricum ar părea, nu este decât un uriaş compliment pentru Rami Malek. La 37 de ani, el este destul de cunoscut în lumea filmului, însă interpretarea magistrală a controversatului Freddie Mercury i-a făcut pe mulți să creadă că actorul se află acolo pentru un rol singular. Dar nu, Rami Malek este deja un actor consacrat, pentru care portretizarea unuia dintre cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor a venit ca o binevenită încununare a eforturilor sale artistice de mai mulți ani. Dar să o luăm cu începutul! Rami (la fel ca și Freddie Mercury ai cărui părinți imigraseră din Zanzibar) este fiul unor imigranți egipteni cu origini grecești. El are un frate geamăn, Sami, profesor de limba engleză, și o soră mai mare, care este medic. Înainte de a-și începe cariera actoricească, Rami a fost nevoit să lupte cu discriminarea și cu faptul că mulți copii îi pronunțau greșit numele. Asta l-a împiedicat să urce pe scenă fiindcă a simțit că nu va avea niciodată curajul să spună cine este cu adevărat. Cel care l-a ajutat să treacă peste toate temerile a fost tatăl său!

Un debut actoricesc foarte timid

719 25 2De altfel un bărbat sever, Said Malek a știut să-și încurajeze fiul, iar acesta a înțeles din încurajarea tacită a tatălui că și-a găsit menirea. „La un moment dat, de pe scenă l-am zărit pe tata în public alături de alți oameni și am simțit că ceva special se întâmpla”, a povestit Rami Malek despre prima oară când l-a văzut pe tatăl său emoţionat. Se întâmpla pe când Rami era încă în liceu, iar profesorul de dezbateri îl încuraja să accepte mici roluri în diferite piese de teatru. Deși a absolvit Notre Dame High School, faimos pentru a fi o rampă de lansare pentru tinerii actori, și a obținut și o diplomă în teatru de la Universitatea din Eansville, Indiana, Rami Malek nu a reușit să debuteze în lumea artistică prea curând. El a fost nevoit să locuiască multă vreme cu părinții și să lucreze ca distribuitor de pizza și bucătar într-un fast-food înainte de a reuși să primească primul său rol. Momentul crucial s-a petrecut în 2004, când Rami Malek a fost distribuit în renumitul serial „Fetele Gilmore”. De atunci, el a jucat în multe alte filme, cum ar fi „Războiul de acasă”, „Larry Crowne” etc. Cu toate acestea, până la rolul din „Bohemian Rhapsody”, cele mai însemnate apariții ale lui Rami Malek au fost cele din trilogia „O noapte la muzeu” și cea din „Twilight Saga”. În plus, el a apărut în filmul „Mr. Robot” din 2015, care i-a adus mai multe nominalizări la premii importante, dar și un Premiu Emmy pentru Cel mai bun actor într-un rol principal.

Pregătirea pentru rolul vieţii. Dinţii lui Freddie

719 25 3Aparent de nicăieri, pentru Rami Malek a venit rolul din „Bohemian Rhapsody”, personaj care îi va schimba destinul. Actorul are, la prima vedere, destul de multe dintre caracteristicile fizice ale lui Freddie Mercury. Dar când joci un astfel de rol, îți trebuie mai mult decât simple similarități fizice. Îți trebuie aceeași vibrație inegalabilă care l-a făcut pe Freddie să fie un vizionar. Pentru a intra în pielea personajului, Rami nu a trecut doar pe la machiaj, ci s-a pregătit îndelung ascultând la nesfârșit piesele lui Freddie și exersând până în cele mai mici detalii gesturile acestuia. În plus, el a purtat pe toată perioada filmărilor o proteză dentară pentru a mima dentiția proeminentă a solistului trupei Queen. „Freddie avea o nesiguranță de sine din cauza dinților. Dacă privești un interviu cu el, poți să observi cât de des încerca să-și acopere dinții cu buzele sau cu mâinile”, a explicat Rami într-un interviu pentru revista Rolling Stone. Cât despre propria experiență privind transformarea în Freddie Mercury, Rami a spus că simplul fapt că a purtat proteza l-a făcut să se simtă mai aproape de fabulosul artist. „Aveam acești dinți, iar prima dată când i-am purtat eram foarte nesigur. Dar apoi am simțit că totul se compensa prin faptul că începusem, la fel ca Freddie, să stau drept, să fiu mai elegant. În felul acesta chiar am început să mă gândesc că Freddie avea toate motivele să se simtă important”, a precizat actorul. Pe lângă faptul că a trebuit să poarte proteză dentară, Rami a fost nevoit să petreacă 500 de ore probând haine care să semene cu cele ale lui Freddie Mercury. În plus, el a luat zeci de ore de lecții de mimică și gestică pentru a putea copia perfect ticurile îndrăgitului artist. Deși vocea lui Rami nu apare în film, actorul a luat și lecții de playback pentru a fi cât mai convingător în rolul vieţii sale, Freddie Mercury.

Viață personală controversată. Bisexual?

719 25 4Despre viața personală a actorului Rami Malek s-a scris foarte mult, mai ales după ce a acceptat să joace rolul Freddie Mercury. O vreme s-a spus că actorul este bisexual, la fel ca și cel mai important om pe care l-a portretizat. Într-un interviu acordat USA Today, Rami l-a caracterizat pe Freddie drept „un homosexual exemplar și… un exemplu pentru noi toți”, fapt ce a lăsat loc la speculații legate de propria sexualitate. Cu toate acestea, Rami a avut o relație cu fosta sa colegă de platou din seria „Twilight”, Angela Sarafyan. Apoi, pentru o vreme, a fost împreună cu o altă colegă, Portia Doubleday, actrița din „Mr. Robot”. După aceea a urmat „Bohemian Rhapsody” și Rami s-a îndrăgostit nebuneşte de actrița Lucy Boynton care a interpretat rolul Mary Astin, iubita lui Freddie Mercury. Cei doi au fost împreună pe toată perioada filmărilor, în 2017, și după aceea. Lucy l-a însoțit pe Rami şi la decernarea Premiilor Oscar, iar acesta i-a mulțumit iubitei sale în discursul de acceptare a trofeului. „Lucy Boynton, tu ești inima acestui film. Ești extrem de talentată. Mi-ai furat inima! Îți mulţumesc mult”, a declarat actorul pe scena Oscarurilor.

Ce-ar fi zis micuţul şi cârlionţatul Bubba?

„Dumnezeule! Mama este undeva în sală. Te iubesc, draga mea! Mulțumesc familiei mele pentru tot ce se întâmplă aici. Tata nu a apucat să vadă nimic din ce am făcut, dar cred că mă privește din Cer, așa că acesta este un moment extraordinar. Poate că nu am fost considerat cea mai potrivită alegere pentru acest rol, dar iată că până la urmă a ieșit perfect. Mulțumesc Queen! Vă mulțumesc, băieți, că mi-aţi transmis o mică parte din moștenirea voastră fenomenală! Vă sunt dator pentru eternitate. Mulțumesc echipei mele, vă iubesc! Suntem toți egali, de fapt, voi sunteți mai buni decât mine. Nu aș fi putut fi aici fără voi. Mă întreb cum ar fi fost dacă i-aș fi zis micuțului Bubba Rami că într-o zi asta i se va întâmpla. Cred că i-ar fi explodat căpșorul cârlionțat. Am făcut un film despre un homosexual, un imigrant care și-a trăit viața fără să-și ceară scuze sau să-i fie rușine de el. Copilul acela s-a chinut să-şi caute identitatea și să-și dea seama cine este cu adevărat. Faptul că celebrăm povestea sa în această seară este un semn că avem nevoie de povești de felul acesta. Personal, sunt fiul unor emigranți din Egipt. Fac parte din prima generație a familiei mele care trăiește în America și istoria vieții mele se scrie acum. Vă sunt recunoscător tuturor”, a spus actorul în discursul de acceptare a Oscarului pentru Cel mai bun actor într-un rol principal masculin 2019.