de Valentin Țigău

Despre arme, restaurare și pasiuni. Recent vernisată la Muzeul Național de Istorie a României, expoziția „Fețele noi ale arme- lor vechi” (deschisă până la 28 aprilie) a prilejuit reporterului satisfacții nebănuite. Una dintre bucurii fiind aceea de a fi putut dialoga cu cei doi tineri restauratori în metal care au dat o viață nouă - o „față nouă” - armelor, munițiilor și artefactelor din Primul Război Mondial: Paul Popa și Bogdan-Dumitru Mladin).

„S-a luptat cu ele pe front”

„Pe lângă acestea, avem și grenade, tuburi, baionete, dar și două jurnale de pe front care au aparținut unui soldat”, mi-a spus Bogdan Mladin, înainte de a-mi atrage atenția asupra unui obiect care îl marcase, oarecum, un revolver Mosin Nagant model 1895. „În Primul Război Mondial, acest revolver era o inovație. Avea un sistem special care făcea diferența dintre revolverele clasice și acest model rusesc. Dotat cu un mecanism aparte, ne-a pus la încercare cunoștințele tehnice de restaurare, pentru a-l aduce la un aspect cât mai aproape de cel de acum 100 de ani”. Observ că am intrat „în forță” în această poveste (secretă) a armelor din patrimoniul MNIR și cer detalii despre „ce șoptesc armele vechi”. „Sunt arme cu care s-a luptat pe front și atunci când lucrezi cu ele - să le restaurezi, să le expui - ele îți vorbesc despre oamenii care le-au ținut în mână. Ce trăiri au avut, ce spaime. Unii poate că au murit ținând o astfel de armă în mână”, spune și Paul Popa. „Dar dacă privești dincolo de destinația inițială a obiectului, dincolo de faptul că el aducea moartea, extincția, vezi și fața frumoasă, te simți provocat, te documentezi, începi să citești și cauți să afli cât mai mult despre aspectele tehnice ale armei. E chiar impresionant!”

„Majoritatea aveau mutilări sau degradări mecanice”

Privite prin sticla vitrinelor de expoziție și admirate nu doar pentru perfecțiunea lor, ci și pentru patina și defectele pe care le au acum, armele acestea de acum un veac „se cer” povestite. Bogdan se lasă „înduplecat”: „Majoritatea armelor pe care le vedeți aici - ca și altele care nu au fost expuse, dar pe care le-am restaurat - au prezentat multiple mutilări și degradări mecanice. Mai ales partea lor din lemn era erodată. Aceste degradări te făceau să te gândești că, după ce muniția devenise inutilă, inamicul fiind prea aproape, le-au folosit în luptele corp la corp”. Chiar, putem descifra ce anume s-a întâmplat cu ele? „Nu, nu putem avea certitudini, dar, privindu-le, poți să-ți imaginezi avatarurile pe care le-au traversat acele obiecte. Dar identificând posibila cauză a degradării poți să înțelegi mecanismul și apoi să-ți certifici operațiunile pe care urmează să le ai asupra obiectului”. Pentru profesionist, e important să aibă cunoștințe solide de... fizică, biologie, chimie, de istorie și de artă, „pentru a reuși să identifici cât mai repede și cât mai corect boala obiectului”.

„Nu e suficient să restaurezi, trebuie să și întreții obiectele”

Lustruită, o piesă metalică a uneia dintre arme scânteiază, asemeni unei bijuterii dintr-un metal prețios. Te întrebi fără să vrei în ce fel au lucrat tinerii restauratori asupra pieselor... „În primul rând, demontarea lor a fost necesară”, sare Paul să răspundă. „Se face o curățare cu solvenți, o degresare a urmelor de vaselină - pentru că au fost cazuri în care am descoperit urme de coroziune activă chiar și în piese care au stat permanent în vaselină... Mulți cred că dacă dai cu ulei și cu vaselină, gata!, nu mai sunt probleme, dar nu e deloc așa. Restaurarea nu se termină când i-ai dat o față obiectului, numai bună pentru o expoziție. Ea trebuie repetată, la distanțe egale de timp, pentru a-și păstra forma bună pe care i-ai dat-o”.

Te uiți la ei cât de sigur vorbesc și mânuiesc acele arme și parcă nu-ți vine să crezi că sunt din generațiile care... n-au făcut armata. „Am fost recrutat. Fac parte din ultima generație care a trecut printr-un centru de recrutare, dar nu am mai apucat să fac și efectiv stagiul militar. În schimb, am avut un stagiu de practică la Muzeul Militar Național și acolo pot spune că am înțeles bine ce reprezintă această lume, mai ales pentru noi, istoricii, arheologii, restauratorii de artefacte”, spune Bogdan. „Important e să înțelegi că obiectele acestea trebuie să le tratezi și ca un restaurator de artă, și ca un armurier. Ele sunt valoroase prin trecutul pe care îl reprezintă, dar pe de altă parte trebuie să te porți ca un armurier, care repară și întreține armele”, adaugă Paul. Din păcate, pentru această a doua „meserie” le-a fost greu să găsească bibliografie de specialitate în limba română. „A trebuit să o traducem din alte limbi și să o adaptăm la metodologia de lucru ca restauratori-armurieri. De aceea a fost un pic atipic acest proiect, diferit de ceea ce noi facem zilnic”.

„Trebuie să intri în pielea celui care a confecționat obiectul și să-l lași să te ghideze”

Firesc, ne dorim să aflăm cum au ales acești doi tineri - fiecare cu un traseu distinct prin universitatea de Artă - să practice o meserie care, aparent, le aduce mai puțină faimă (chiar și mai puțini bani). Nu-și pun semnătura pe o operă de artă. Munca lor e mai degrabă anonimă și, în afara unor cazuri ca acestea, când e pusă în valoare și ideea de restaurare, de cele mai multe ori satisfacția vine din conștientizarea că au fost parte la un proiect colosal de păstrare a unui tezaur național. „Cineva mi-a spus odată că meseria de restaurator te alege pe tine, nu tu pe ea”, începe șirul mărturisirilor Bogdan. „Am avut din copilărie înclinații pentru istorie, bunicul meu îmi povestea despre cel de-Al Doilea Război Mondial și un declic se produsese, cumva, dar abia după ce am trecut de Liceul de Arte lucrurile au evoluat, încet-încet, în direcția asta. Spre deosebire de artele plastice clasice, unde e importantă personalitatea ta, în restaurare trebuie să fii... o persoană fără personalitate. Trebuie, cumva, să intri în pielea celui care a confecționat obiectul și să-l lași să te ghideze, să te ajute să înțelegi obiectul, ca să reușești să îl aduci cât mai aproape de imaginea lui inițială”. Pentru Paul Popa, decizia a venit și mai ușor: „Am crescut în atelierul tatălui meu, care este artist plastic în metal. Am făcut liceul, Facultatea de Arte la Secția Metal, am ales o vreme să confecționez bijuterii, apoi am înțeles că destinul meu e să pot salva ceea ce au creat cu multă vreme în urmă alți artiști, meșteșugari, manufacturieri. Am avut ocazia să lucrez cu piese rare și să ating, măcar, obiecte unice, cum a fost momentul în care, emoționat, am atins coroana Regelui Ferdinand”.

Orice muniţie descoperită trebuie predată autorităţilor

Sigur, e fascinantă toată această poveste a armelor, muniției și artefactelor din Primul Război Mondial. Dar există și chestiuni complicate, care apar când „arheologi amatori” caută așa ceva sau când e descoperită din întâmplare, pe vechile aliniamente de luptă. Cei care sapă și descoperă astfel de obiecte trebuie să le declare și să le predea la cel mai apropiat post de poliție. Ele intră sub incidența legii armelor și munițiilor, chiar dacă nu mai sunt funcționale. Organele abilitate vor urmări traseul firesc al acestor obiecte. Dacă muniția este activă - cartușe, explozibil -, atunci ea trebuie distrusă într-un mediu controlat. În ceea ce privește armele și artefactele, ideal e ca ele să ajungă într-un muzeu, restaurate și arătate publicului.