Main menu

header

727 29 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Una dintre producțiile cinematografice iconice, gustată de milioane de oameni din toată lumea și apreciată de toate păturile sociale este impresionantul film „Iisus din Nazaret”, o bijuterie a marelui ecran creată de nu mai puțin celebrul Franco Zefirelli, maestrul ridicării filmului la rang de… operă. Actorii care au interpretat faimoasele personaje nu au uitat niciodată proiectul magnific din care au făcut parte.

Robert Powell

Marcat definitiv de rolul Mântuitorului

727 29 2Lansată în 1977, miniseria „Iisus din Nazaret” a înregistrat un succes instantaneu, a impresionat o lume întreagă și a rămas timp de peste patru decenii un reper al cinematografiei mondiale. Interpretul personajului principal, nimeni altul decât Mântuitorul, a fost britanicul Robert Powell. Inițial, producătorii și-au dorit un star renumit pentru acest rol, Dustin Hoffman sau chiar Al Pacino figurând printre potențialii candidați. Dar există câteodată un rol definitoriu pentru întreaga carieră a unui actor și acesta a fost cel destinat lui Powell. Demn de menționat este faptul că, deși actorul trăia în concubinaj cu partenera sa, imediat după începerea filmărilor cei doi s-au cununat. Iar impactul rolului asupra lui Powell nu s-a oprit aici. Starul a făcut eforturi mari să clipească rareori - creând astfel o imagine iconică -, iar pentru scena crucificării a ținut post aspru timp de 12 zile. La vremea filmărilor, rolul a fost performanța vieții sale, cu atât mai mult cu cât se afla în compania unor actori de calibru, câștigători de Premii Oscar, monștri sacri ai cinematografiei ca Lawrence Olivier, Anthony Quinn, James Mason, Anne Bancroft sau Peter Ustinov. După rolul care l-a consacrat, actorul a continuat să fie activ în industria cinematografică, dar nu a reuşit să se desprindă de imaginea care l-a marcat atât de profund. Powell a fost cu totul fascinat de rolul său, pe care a vrut să-l joace în aşa fel, încât fiecare individ să fie atins într-un fel sau altul de el. Powell declară că a rămas impresionat total de o scenă care-l bântuie şi acum, cea în care se afla pe cruce. „Eram doar eu şi echipa de filmare, alături de ceilalţi actori. Erau toţi emoţionaţi şi plângeau, iar eu îmi auzeam vocea ca un ecou printre acei munţi”. Fascinația actorului pentru rol continuă și azi. Într-un proiect cinematografic recent, Robert Powell încearcă, într-o serie în patru părți, să descopere adevărul din spatele legendei lui Iisus. „Să încerci să-L interpretezi pe Fiul lui Dumnezeu așa cum trebuie este ca un scurtcircuit care te poate face să-ți pierzi mințile”, spune Powell.

Cristopher Plummer

„În profesia noastră, nu ieși la pensie”

727 29 4Orice producție cinematografică de calitate are și un personaj negativ, de data aceasta confirmat de istorie și de religie, Irod, căruia i-a dat viață Cristopher Plummer. Cu vocea sa hipnotică, actor din adolescență, starul și-a adus în rolul infamului rege tot arsenalul care l-a consacrat pe marile ecrane și pe scenele lumii - talent, versatilitate, mii de nuanțe malefice, într-o antiteză splendidă cu puritatea lui Iisus. Versat, nuanțat, carismatic, Plummer a făcut o partitură memorabilă în producția lui Zefirelli, dar nu a fost la fel de marcat de rol ca Powell. Joacă și azi la fel de fără efort ca pe vremuri, în „Sunetul muzicii”, și spune că nu s-ar putea retrage din meserie niciodată. „În profesia noastră, nu ieși la pensie. Ca să ce? Să joci golf și să te uiți la televizor?”. Ca urmare, starul joacă în ritmul unui tânăr. L-a înlocuit pe Kevin Spacey în thrillerul „All the Money in the World”, în regia lui Ridley Scott, alte patru filme cu el pe afiș urmează să intre pe marile ecrane și, în plus, joacă și teatru. „Am fost foarte norocos. Pur și simplu am avut un noroc incredibil”, povestește memorabilul interpret al lui Irod, care în ultimii zece ani a jucat roluri dintre cele mai interesante, printre care Hal Fields, din „Beginners”, pentru care a luat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol secundar.

Olivia Hussey

De la Fecioara Maria la Maica Tereza

727 29 5Una dintre actrițele preferate ale lui Zefirelli, care a distribuit-o în „Romeo și Julieta” la vârsta de 15 ani, alegând-o din 500 de candidate, Olivia Hussey își păstrează frumusețea indiferent de anii care s-au scurs de la excepționala sa apariție din filmul „Iisus din Nazaret”. La mai bine de patru decenii de când a interpretat-o pe Fecioara Maria, Hussey este în continuare, în inimile cinefililor din toată lumea, întruchiparea pe ecran a purității, a credinței și a suferinței asumate. Considerată în anii tinereții una dintre cele mai frumoase femei ale lumii, Hussey a dublat trăsăturile perfecte ale chipului de un talent desăvârșit, fiind autentică, mai ales în condițiile în care interpretul personajului care îi era fiu era un actor cu șapte ani mai în vârstă. Ulterior, Hussey nu s-a îndepărtat prea mult de rolurile de femeie neprihănită. După o absență îndelungată de pe platourile de filmare, timp în care s-a dedicat familiei, actrița a revenit cu un alt rol iconic, cel al Maicii Tereza, un mai vechi vis al său.

Claudia Cardinale

Octogenara încărcată de glorie

727 29 6Adevărat brand al Italiei, Claudia Cardinale, chintesență a frumuseții feminine sudice, a interpretat rolul femeii adultere în „Iisus din Nazaret”, portretizând perfect păcatul lumesc, pe care Fiul Domnului are puterea de a-l șterge. Actrița a împlinit 80 de ani în primăvara lui 2018 și rămâne de o eleganță desăvârșită, cu acel accent rebel care a făcut-o celebră în epoca sa de glorie. Prodigioasa vedetă a jucat, într-o carieră strălucită, în 175 de filme și este o susținătoare înfocată a drepturilor femeilor, pe care le învață să fie demne și să-și cunoască puterea și drepturile. Ca recunoaștere pentru meritele sale în susținerea cauzei tinerelor și femeilor, a fost desemnată Ambasador al Bunăvoinței al ONU.

Michael York

Între Ioan Botezătorul și seria „Austin Powers”

727 29 7Starul Michael York a rămas în memoria cinefililor prin dramatismul extrem pe care i l-a imprimat rolul lui Ioan Botezătorul din „Iisus din Nazaret”. Fiecare scenă în care a apărut a purtat amprenta unui joc stilizat la maximum, centrat pe forța luminii interioare a sacrificiului. După acest rol de excepție, starul a jucat în peste 50 de producții, cinematografice și teatrale, și-a scris memoriile și a contribuit masiv la succesul seriei „Austin Powers”, o comedie spumoasă, la antipod de rolul din producția regizată de Zefirelli, ceea ce îi demonstrează pe deplin versatilitatea.

Producția „Iisus din Nazaret“ a primit un Premiu Emmy, a fost nominalizată la șase categorii la British Academy Television Awards și a fost răsplătită cu numeroase alte distincții, fiind considerată drept filmul cel mai cunoscut despre viața lui Iisus Hristos