de Laura Zmaranda şi Sorin Dumitrescu
Cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, istoria creștinismului avea să se schimbe. Într-o singură noapte. Noaptea în care Mântuitorul lumii a învins moartea. De atunci și până acum, speranța reînvierii și a mântuirii s-a împletit cu o serie de mistere care au instigat știința până în zilele noastre. Giulgiul de la Torino este doar unul dintre ele.
Primele studii au început în secolul XX
Deși se crede că primele documente istorice despre existența giulgiului au apărut în perioada 1353-1357, când giulgiul ar fi fost în posesia soldatului francez Geoffroi de Charny, istoria menționează cu certitudine un astfel de document abia în anul 1390. Când episcopul francez Pierre d’Arcis îi scrie Papei Clement VII o scrisoare în care spune că giulgiul este un fals și că artistul care l-a realizat a recunoscut acest lucru. Giulgiul a fost însă păstrat ca o relicvă istorică prețioasă, a fost supus mai multor procese de restaurare și s-au luat măsuri pentru a reduce la minimum posibilele daune și contaminări ale lui. Astăzi giulgiul este păstrat în Capela Sfântului Giulgiu, din cadrul unui complex de clădiri care include Catedrala din Torino, Palatul Regal din Torino și Palazzo Chiablese din Torino, Piemont, nordul Italiei. Giulgiul este păstrat într-o carcasă etanșată, cu geam laminat, antiglonț și pus pe suport de aluminiu. Pentru a preveni daunele chimice, în interiorul carcasei nivelul de argon este de 99,5%, iar nivelul de oxigen este de 0,5%. În pofida teoriei care susținea că este un fals, pânza, pe care se crede că s-a imprimat chipul Mântuitorului, a stârnit în continuare curiozitatea cercetătorilor. Astfel, prima intenție a științei de a o studia a fost în secolul XX, la scurt timp după ce au fost realizate primele seturi de fotografii alb-negru. Cel care a inițiat primul studiu a fost profesorul francez de anatomie comparativă Yves Delage. Acesta a susținut că imaginile anatomice sunt fără cusur și că trăsăturile fenomenului rigor mortis, ale rănilor și petelor de sânge erau o dovadă concretă a faptului că imaginea imprimată pe pânză este a unui corp care a intrat în contact direct cu aceasta. În 1988, Sfântul Scaun a permis ca giulgiul să fie supus unei datări cu carbon, iar studiul a fost preluat de Universitatea din Oxford, Universitatea din Arizona și Institutul Federal de Tehnologie din Elveția. Concluziile cercetărilor au fost că giulgiul își are originea undeva în perioada 1260-1390 și că practic această datare din secolul al XIII-lea până în secolul al XIV-lea arată că este imposibil ca giulgiul să fi avut vreo legătură cu Iisus din Nazaret.
Ce spune știința astăzi
Teoria emisă în 1988, potrivit căreia giulgiul de la Torino nu este de fapt pânza în care a fost învelit Mântuitorul, a fost însă pusă la îndoială de cercetătorii contemporani. Studiul asupra giulgiului a fost reluat în anii trecuți de o echipă de oameni de știință italieni, iar la începutul acestui an au fost făcute publice datele preliminarii. Cercetările moderne s-au realizat atât pe unele dintre firele giulgiului prelevate în timpul cercetărilor din 1988 și care au fost păstrate la Institutul Torino, cât și pe mostre din altă parte a giulgiului. Analiza mostrei cercetate în 1988 a arătat prezența pe pânză a unor particule de aur, argint și plumb, provenite cel mai probabil de la contactul cu racla în care a fost păstrat giulgiu. Au fost, de asemenea, identificate alge despre care cercetătorii susțin că provin din apa folosită pentru a stinge incendiul din capela castelului Ducelui de Savoy, cel care în 1532 deținea acest giulgiu. Acarieni, polen și particule de la poluarea auto au fost, de asemenea, identificate pe giulgiu. Pentru că, timp de secole, giulgiul a fost ținut în condiții improprii conservării, cercetătorii italieni care au reluat studiului pânzei au pus la îndoială veridicitatea datării cu carbon realizată în 1988. Doctor Alan D. Adler, biochimist și membru al Comisiei de Conservare a Giulgiului, a analizat peste 15 fibre extrase din mostra folosită în 1988 pentru datarea cu carbon. După o comparație cu alte 19 fibre din zone diferite ale giulgiului, acesta a găsit un nivel de poluare atât de mare pentru mostra folosită în 1988, încât a susținut că datarea acesteia nu este relevantă pentru întregul giulgiu.
Amprente reale ale suferinței celui crucificat
Prin tehnologiile moderne de care știința dispune acum, s-a stabilit că într-adevăr cel care a fost învelit în această pânză a fost torturat, iar suferința sa a fost îngrozitoare. Analiza giulgiului a confirmat că petele de sânge sunt reale, iar cercetătorii au reușit să identifice locul exact unde trupul Mântuitorului a fost străpuns de lance și organele care au fost afectate. Se pare că în urma rănii provocate de lance în cavitatea pleurală a fiecărui plămân s-a acumulat sânge. O altă observație a cercetărilor referitor la imaginea imprimată pe giulgiu a fost cea potrivit căreia mâna dreaptă a bărbatului învelit în giulgiu părea cu 6 cm mai lungă decât mâna stângă. Se pare că această anomalie poate fi atribuită unei fracturi la cot sau o dislocare a umărului ca urmare a crucificării. Cercetătorii au luat în calcul și faptul că după fracturare sau dislocare, mâna a atârnat pur şi simplu pe lângă corp. Din cauza incendiului din 1532, când giulgiul a fost cuprins de flăcări în capela Ducelui de Savoy, partea de sus a brațelor și umerilor nu mai este vizibilă pe pânză. Astăzi, datorită științei și noilor tehnologii, cercetătorii au reușit să reconstruiască giulgiul. În acest sens a fost folosit un scaner al Institutului de Radiologie din Torino și, cu ajutorul unui bărbat cu o constituție similară omului învelit în giulgiu, s-a putut face reconstrucția virtuală a părților care lipsesc și suprapunerea ulterioară a imaginilor. Cercetătorii implicați în acest studiu spun că această scanare CT a permis realizarea unei reproduceri fidele a corpului și reconstrucția părților lipsă fără să existe subiectivitatea inerentă care apare în creația artistică. CT subliniază inconsecvența poziției umerilor și mâinilor, un alt element care susține ipoteza că omul învelit în giulgiu a fost într-adevăr crucificat.
Imaginea imprimată pe pânză ar fi putut să apară printr-o simplă transformare chimică
Una dintre teoriile susținute de sceptici este cea potrivit căreia imaginea imprimată pe giulgiu este de fapt o pictură. Cu toate acestea, cercetările de până acum nu au putut stabili dacă există pigmenți care să susțină ideea că este vorba despre o pictură și nici urme de pensulă care să ateste acest lucru. În 2002, cercetătorul Raymond Rogers de la Laboratoarele Naționale Los Almos din New Mexico a susținut că imaginea imprimată pe pânză ar fi putut să apară printr-o simplă transformare chimică. Potrivit acestuia, temperatura de 40 de grade Celsius, la care ajunge pentru foarte scurt timp după moarte un corp (mai ales în cazurile morților determinate de hipertermie sau de deshidratare) este suficientă pentru a determina decolorarea carbohidraților zaharici de pe suprafața fibrelor de bumbac.