de Adrian Barna şi Daniel Alexandrescu
Durerea se simte ca o lovitură de cuţit direct în inimă. Dar apoi vindecarea se simte ca vântul, atunci când zburați. Nu puteți avea aripi, însă vindecarea este acel lucru care vă face să vă simţiți ca şi cum ați avea.
Este mai mult biopsihologică
Vă amintiți în copilărie când mergeați la medicul de familie pentru a face o injecţie şi inima vă bătea atât de tare, încât credeați că medicul respectiv parcă vă împuşcă? Această teamă dispărea în momentul în care medicul specialist începea să vă vorbească frumos, să vă distragă, de fapt, atenţia de la ceea ce urma să se întâmple, astfel încât înţepătura parcă nici nu o simţeați, parcă dispărea complet. Însă acum, în momentul conştientizării efectuării unei injecţii, durerea o simţiți, indiferent de spusele medicului, ea mergând, practic, dincolo de senzaţia fizică resimţită. Oamenii de ştiinţă au descoperit şi au arătat lumii întregi faptul că durerea este mult mai biopsihologică decât s-a crezut anterior. Mai pe înţelesul tuturor, durerea este mai mult în mintea noastră.
Îşi are rădăcinile în nevoia organismului pentru ajutor
Avem nevoie să înţelegem că există diferite tipuri de durere, acestea fiind în funcţie de modul în care noi o percepem. De exemplu, există o diferenţă între durerea fizică şi durerea asociată cu o inimă zdrobită. Ambele se simt la fel de intens, diferenţa majoră fiind dată de originea durerii şi de modul în care neuronii interpretează durerea asociată cu stimulul. Doctorul Edwin S. Shneidman, fondator al Asociaţiei Americane de Suicid, explică faptul că majoritatea durerilor, chiar şi durerea fizică, îşi au rădăcinile în nevoia organismului pentru ajutor. Dr. Shneidman merge mai departe şi spune că senzaţia de durere este o combinaţie de procese fiziologice şi de nevoi psihologice cum ar fi de iubire, libertate, realizare sau chiar necesitatea de a evita jena şi ruşinea.
Are legătură cu prioritățile din viață
Un alt element care contribuie la cum simţim durerea şi la modul cum o percepem este puţin diferit, totul având legătură cu priorităţile din vieţile noastre personale. Psihologul Henry Murray, de la Universitatea Harvard, a luminat comunitatea psihologică, explicând că nu există forme concrete care să exprime calibrul durerii unei persoane. Singura metodă legitimă este măsurarea reacţiilor persoanelor la durere şi ceea ce au acele persoane de spus despre ceea ce simt. Acest fenomen are loc pentru că fiecare dintre noi avem nevoi psihologice diferite. Adică, ceea ce este cel mai evident, nevoia emoţională nu poate fi cea mai importantă nevoie pentru dumneavoastră, cum ar fi nevoia materială, acesta fiind motivul pentru care nivelurile de durere sunt diferite. Alţi factori care joacă un rol foarte important în perceperea durerii sunt copilăria şi experienţele dureroase pe care le-ați avut în acea perioadă. Gândiţi-vă că dacă nu ați fi experimentat durerea înainte, v-ar fi devastat prima durere dată de un os rupt, pentru că nu ați fi avut înţelepciunea dobândită în copilărie, când ați avut această experienţă. La fel se întâmplă în cazul în care un copil este expus la o durere consolidată în mod constant şi apoi la o emoţie negativă. Acest lucru conduce la două tipuri diferite de sensibilizare, astfel:
Sensibilizare periferică
Acest tip de sensibilitate (durere) are de a face cu inflamarea sau deteriorarea ţesutului corporal. De exemplu, atunci când căpătați o tăietură la deget, aveţi sensibilizare periferică. În momentul acestui proces, există o schimbare în proteinele de transducție, care sunt purtătorii de mesaje ce afectează receptorii de neuroni senzoriali ai corpului. Când simţiți că degetul arde, stimulul este transformat în semnale electrice care sunt apoi transportate pe tot parcursul sistemului nervos şi până la creier prin intermediul acestor proteine.
Sensibilizare centrală
În momentul acestui tip de durere, ceva diferit se întâmplă în oameni: în locul deteriorării ţesuturilor, această durere se poate manifesta fără leziuni. Ce se întâmplă este că neuronii din sistemul nervos central devin excitaţi destul de uşor, rezultând o durere sentimentală pentru perioade mult mai lungi şi mult mai uşoare în intensitate. Durerea, care va dispărea în mod normal după ce stimulul iniţial va înceta, în cele din urmă va conduce la o durere cronică.
Conexiunea dintre minte şi corp
Mulţi medici cred că tulburările, cum ar fi fibromialgia - în cazul în care pacientul nu are nimic fiziologic în neregulă -, pot fi legate de sensibilizarea centrală. Foarte mulţi psihologi afirmă că pacienţii vin la cabinetele lor plângându-se de stresul cronic, care, de obicei, începe cu o poveste de viaţă, în timp ce sportivii şi alţi pacienţi care au suferit recent leziuni tisulare pot spune exact originea durerii şi, de obicei, explică situaţia din spatele accidentului. Pacienţii cu fibromialgie şi cei care su- feră de dureri cronice au în minte o imagine de mare stres emoţional. De cele mai multe ori, pacienţii care suferă de dureri cronice severe spun povestea vieţii lor în care au divorţat recent, au pierdut o iubită sau un iubit sau sunt în curs de depresie severă. Acesta este un adevărat exemplu de viaţă dat de modul în care durerea nu este percepută doar în trup, ci mai ales în minte. Deci, data viitoare când vă luptați cu o durere cronică, înainte de a alerga la terapeut, priviți un pic în urmă în viaţa dumneavoastră. Ați suferit pentru că ați avut o pierdere în viaţă sau sunteți cu adevărat rănit fizic?