de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu

Imediat după finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, în RFG s-a petrecut un fenomen social firesc, care, însă, a deschis poarta unor ample acțiuni de spionaj întreprinse de Germania de Est. Numărul tinerelor din Germania occidentală îl depășea, covârșitor, pe cel al bărbaților, o consecință firească a milioanelor de nemți uciși pe front. La Bonn, capitala RFG, fetele erau angajate ca secretare sau ca translator și erau privite cu suspiciune de femeile măritate. Ce a urmat, e lesne de bănuit…

Seducție de inspirație sovietică

Nemțoaicelor din vest le era aproape imposibil să-și găsească iubiți, iar când izbuteau, era greu să-i păstreze, deoarece concurența era acerbă. Din acest motiv, multe dintre tinerele naive erau încântate când trezeau interesul unor bărbați, fără să știe că aceștia erau ofițeri de informații ai HVA (divizia de spionaj extern a STASI, Ministerul Securității din RDG). Supranumiți „Spionii Romeo” sau „Casanova comuniști”, aceștia erau special antrenați să le cucerească, datorită activității pe care o desfășurau și a locului de muncă, de regulă ministere, partide politice, comandamentul NATO, firme și companii din sistemul de apărare. Încă nu se cunoaște nu- mărul femeilor racolate de ofițerii HVA în timpul Războiului Rece, în particular între anii ’60-’70. Însă, de-a lungul timpului, aproximativ 40 de nemțoaice au fost judecate pentru spionaj în Germania Federală, ca rezultat al relațiilor romantice cu ofițerii acoperiți HVA, cărora le furnizau informații clasificate. În schimb, de regulă, spionii Romeo scăpau nepedepsiți în urma diverselor acțiuni de spionaj, retrăgându-se în RDG. Ideea folosirii spionilor Romeo nu era nouă, dar a reprezentat o modalitate eficientă de colectare a informațiilor, cum era și șantajul sexual și recrutarea unor bărbați cu acces la informații sensibile, tactică perfectată de KGB la începutul Războiului Rece și derulată cu succes împotriva angajaților ambasadelor occidentale din Moscova.

1% dintre „iubăreți” treceau testele

Nu orice bărbat putea deveni spion Romeo. Doar în jur de 1% reușeau să treacă testele de recrutare. Aceștia aveau vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, studii superioare și maniere elegante. Cei selecționați pentru acest program urmau un stagiu de pregătire în activități de spionaj, li se fabricau identități false, de obicei a unui cetățean decedat sau a unui emigrant și erau trimiși în RFG cu misiuni specifice, folosind diferite țări ca spațiu de trambulină. Odată ajunși, identificau o posibilă „Julietă” necăsătorită, care lucra într-o instituție guvernamentală și avea acces la informațiile clasificate dorite de Centrala HVA. De obicei, fetele erau acostate „din întâmplare”, relația romantică începea și se consolida, sursa căpăta încredere în iubitul ei, iar ulterior, în numele dragostei, deveneau spioni amândoi și furnizau informații clasificate. În cadrul stagiului de pregătire, spionii Romeo erau avertizați să nu se însoare cu agentele-țintă, chiar dacă dezvoltau sentimente reale de dragoste pentru femeile recrutate, lucru care, însă, s-a petrecut deseori. În aceste situații, ei puteau fi identificați de serviciile de securitate vest-germane care efectuau investigații asupra persoanelor care urmau să întemeieze familii cu angajați care aveau acces la informații secrete.

Suferințele tânărului „Felix”

Primul spion Romeo, cunoscut sub numele de „Felix”, a fost student la Politehnică și inițial a ezitat să-și abandoneze studiile universitare în schimbul dragostei, minciunilor și secretelor. Ulterior, a fost convins de STASI, începându-și activitatea operațională în 1950. A fost introdus în spațiul vest-german ca reprezentant pentru vânzări al unei companii de cosmetice, cu misiunea inițială de a penetra Oficiul Federal pentru Apărarea Constituției, o instituție responsabilă cu securitatea internă și contraspionajul, cu sediul la Köln. În urma călătoriilor sale, a considerat că Bonnul reprezenta un teren mult mai propice pentru recrutări. Curând, a început o relație cu o secretară a Cancelariei federale, numită „Norma”, căreia nu i-a mărturisit niciodată apartenența sa la serviciul de informații est-german. Îndrăgostită, sursa nu a ezitat să devină spion și nu a durat mult până când a început să-i transmită informații din interiorul Cancelariei. Cuplul s-a mutat împreună și a continuat relația mulți ani, până când un informator al HVA a alertat Centrala est-germană că serviciile secrete ale RFG s-au interesat de „Felix”. STASI a decis imediat să-și retragă agentul în RDG, lăsând-o pe „Norma” să descopere că iubitul ei a părăsit-o fără explicații, iar pe „amorez”, într-o depresie cumplită...

„Gisela”, „turnată” de propriul șef

Cazul Gabrielei Gast (nume de cod „Gisela”) a reprezentat cel mai înalt nivel de penetrare a instituțiilor guvernamentale ale RFG, cu ajutorul unui spion Romeo. Timp de 17 ani, ea a reușit să transmită informații secrete din interiorul Serviciului Federal de informații externe, care se afla atunci la Pullach, lângă München. Totul a început în anul 1968, în timpul unei vizite în orașul Karl-Marx Stadt (redenumit Chemnitz după reunificarea Germaniei), unde a fost trimisă de profesorul său de științe politice, pentru documentare. Acolo s-a întâlnit „din întâmplare” cu un bărbat pe nume Karl-Heinz Schmidt, care a manifestat un interes „aparte” pentru ea. Tip încântător, calm și bun dansator, acesta a sedus-o instantaneu. Evident, era vorba despre un ofițer HVA, ulterior promovat la gradul de maior, iar Gabrielei i-au trebuit 20 de ani pentru a afla că numele său real era Karl-Heinz Schneider. La a treia întâlnire, desfășurată la Hotelul Unter den Linden din Berlinul de Est, iubitul ei a venit însoțit de un prieten, un anume Gotthard Schramm, de fapt superiorul lui Schneider și șeful biroului STASI din Chemnitz. Karl-Heinz i-a comunicat că lucrează pentru STASI și că relația lor se va termina, dacă ea nu-l va ajuta să obțină informații despre profesorii săi. Deși șocată inițial, Gast a acceptat. A primit un pașaport fals și o geantă prevăzută cu un compartiment special pentru transportul materialelor informative. Mai târziu, ea a declarat: „A durat ceva timp până am realizat că după acest moment am traversat Rubiconul”. Deși nu a comis nicio imprudență, ea a fost identificată ca urmare a trădării colonelului Karl-Christoph Grossmann, fost locțiitor al Diviziei de Contrainformații din HVA, un agent dublu... În 1991, Gast a fost condamnată la 6 ani și 9 luni de închisoare.

„A durat ceva timp până am realizat că după acest moment am traversat Rubiconul“ Gabriele Gast

Markus Wolf, „omul fără chip“

Operațiunea a fost pusă la cale de șeful HVA, generalul colonel Markus Mischa Wolf (1923-2006), numit și „părintele spionilor Romeo”. În cadrul serviciilor secrete occidentale, el a fost denumit și „omul fără chip, deoarece acestea au fost incapabile să-l identifice timp de mulți ani. Wolf s-a născut în Germania, dar a crescut la Moscova, unde a învățat arta spionajului. Revenit la Berlin în anul 1945, a devenit șeful spionajului extern al RDG în 1953, la vârsta de numai 30 de ani, și a rămas în funcție până în 1987. Poate cel mai exact a fost descris de generalul-maior Oleg Kalugin, cel mai tânăr general din istoria KGB, ca fiind „cel mai capabil și cel mai abil dintre toți ofițerii de informații pe care i-am întâlnit. Experiența și expertiza sa l-ar fi făcut de râs pe șeful nostru, Kryuchkov”.