de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Când vine vorba despre decorațiuni textile, orice gospodină se vede într-un impas, din care cu greu crede că poate ieși. Ce perdele se potrivesc pentru dormitor? Dar pentru sufragerie? Cum să le asortați cu draperiile, covorul și mobila? Pentru a găsi răspuns cât mai rapid la aceste întrebări, citiți rândurile de mai jos. Cu siguranță, veți ști de acum încolo ce să alegeți, în așa fel încât locuința dumneavoastră să arate, așa cum spuneau bunicile, ca o casă plină cu flori.
Țineți cont de tipul camerei și de dimensiunea acesteia
Specialiștii în design interior spun că înainte de toate, atunci când vă hotărâți să achizionați o perdea, care este o sarcină dificilă, mai ales atunci când nu știți ce vă doriți, să țineți cont de tipul camerei și dimensiunea acesteia, apoi să vă gândiți serios la materialul folosit, stil și, bineînțeles, la preț. Aveți o casă micuță, cu ferestre la fel? E, într-adevăr, greu de aranjat, dar nu și dacă veți încerca să păcăliți puțin vizual forma ferestrelor cu ajutorul perdelelor și draperiilor. Ce trebuie să faceți? Să țineți cont de faptul că suprafața geamului trebuie să fie cât mai liberă și astfel fereastra va părea mai mare. Dacă nu vreți să lăsați geamurile libere și, totodată, aveți nevoie și de protecție solară, puteți să combinați draperiile închise la culoare cu perdelele simple, albe. Aveți însă mare grijă la textura și croiala materialului. Cu cât materialele sunt mai naturale sau mai mate, respectiv cele din in, din bumbac sau din catifea, cu atât vor da impresia de profunzime. Sigur că există și materiale mate, dar care lasă lumina să intre prin ele, cum ar fi voalurile, însă trebuie să știți că nu mai sunt chiar în mare vogă ca în anii trecuți. Pentru dormitor, specialiștii recomandă draperii de culoare închisă și mată, care să nu permită luminii să intre în cameră noaptea sau dimineața, devreme. Cât privește modelul perdelei, optați pentru cele cât mai extravagante, pentru că dormitorul este camera dumneavoastră intimă, unde puteți pune tot ce aveți chef.
Fluiditate și transparență pentru living
Pentru că livingul este locul unde vă primiți oaspeții, este bine ca materialul și culoarea perdelelor să lase să intre lumina naturală. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai fluide și mai transparente perdelele, cu atât camera va părea mai primitoare. Trebuie însă să aveți în vedere și culoarea, dar și forma mobilierului. Designerii spun că o perdea cu flori nu este deloc potrivită dacă aveți un living modern, în schimb va merge de minune pentru o cameră amenajată în stil mai rustic. Este bine de știut că tot pentru living puteți apela la acoperirea sau îmbrăcarea unui perete întreg în perdea, mai ales dacă acesta este de dimensiuni mici și, în acest fel, dați iluzia că ferestrele sunt mult mai mari. Nu în ultimul rând, puteți opta pentru perdele în aceleaşi culori cu ale livingului, mergând pe o combinaţie ton sur ton, fie alegeţi unele într-o culoare contrastantă.
Decoruri inspirate din povești pentru camera copilului
Cel mic va avea un somn mai liniștit dacă nu are lumină sau zgomot din exterior. Dacă îi e teamă de întuneric, puteți folosi o lampă de veghe până adoarme. Bineînțeles, există și alte soluții pentru geamuri care blochează lumina, dar care, spre deosebire de draperii, nu dau naștere unei atmosfere la fel de calde sau de intime. Cât privește perdelele, se recomandă cele cu personaje animate, imprimeuri florale sau diverse decoruri desprinse din povești. Pentru bucătărie, veți avea nevoie întotdeauna de perdele practice, dintr-un material ușor de întreținut în caz că sunt pătate cu mâncare, precum bumbacul. Lungimea lor ar trebui să se oprească la baza geamului, pentru a nu vă incomoda când vă deplasați prin cameră. În bucătărie nu aveți nevoie de draperii, pentru că ferestrele acesteia sunt de obicei micuțe.
Catifeaua, lâna sau bumbacul dublu mențin căldura în interior
Foarte importante, spun specialiștii, sunt materialele din care sunt confecționate perdelele. Și asta din două motive: primul este cel al filtrării luminii și cel de-al doilea, al atmosferei pe care o creează. Dacă alegeți materiale opace precum damasc sau satin, trebuie să știți că blochează lumina, așa că pot fi combinate cu materiale ușoare, precum voalul. Materialele grele cum ar fi catifeaua (care se pretează unei camere mari și foarte luminate), lâna sau bumbacul dublu vor menține căldura în interiorul camerei. Dacă însă alegeți voalul sau bumbacul, atunci acestea sunt cele mai potrivite pentru locuințele în care soarele abia pătrunde. Referitor la culori, trebuie să vă orientați în funcție de cele pe care le-ați ales pentru cameră sau puteți alege o perdea care să se potrivească cu majoritatea obiectelor de mobilier din cameră, iar aspectul obţinut va fi unul elegant şi stilat. Înainte însă de a alege materialul, puteți folosi un eșantion de țesătură pe care să îl puneți lângă fereastră pentru a vedea cum arată ca spațiu întreg.
Trebuie să aibă aceeaşi înălţime cu draperia
Specialiștii în design interior subliniază că, atunci când cumpărați o perdea, trebuie să știți că lățimea acesteia trebuie să fie dublă față de zona ce urmează să fie decorată. Cât privește lungimea, pentru o notă de eleganță, dar și de înălțime, perdelele trebuie să atingă pardoseala. Un rol important în definirea unui look casual sau elegant îl are și tivul de sus al perdelei, cunoscut sub denumirea de rejanșă. Acesta poate fi un tiv de bază, cu cârlige, o variantă tradițională care se atașează la șină prin inele, tivul de buzunar, o alegere potrivită pentru perdele care stau mai mult închise, tivul plisat (de la pliuri înguste până la cute foarte late), care funcționează bine cu cârlige și inele, și tivul cu găici, care se potrivește cu țesăturile vaporoase. Nu în ultimul rând, atunci când cumpărați perdele, trebuie să fiți foarte atenți și la galerie. Cele plate, care se fixează pe tavan, sunt ideale pentru perdelele lejere, din voal. Dacă însă doriți perdele grele, de tipul celor cu franjuri, v-ar fi de folos galeriile din metal, precum inoxul. Și tot pentru perdelele grele sunt potrivite galeriile rotunde din lemn, metal sau PVC. Este extrem de importantă și culoarea galeriei, pentru că aceasta e necesar să fie în ton cu nuanţa perdelei şi a draperiei.