de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Dacă înainte de secolul XX, problemele medicale erau privite în mod clasic, ca având doar cauze fizice și fiziologice, mai nou sunt puse în evidență, prin astrologie, cauzele psihice ale bolilor și chiar cauze de natură spirituală. Cum reușește astrologia medicală să dea medicinei o profunzime nouă, extinzând preocuparea pentru bunăstarea ființei umane, aflați din interviul cu astrologul Cristina Dobre (medalion).
„Când Luna este în descreștere putem începe o cură de slăbire, de detoxifiere”
- Astrologia medicală a fascinat din cele mai vechi timpuri, însă o perioadă totul a fost dat uitării, în favoarea medicinei alopate, astfel că mulți dintre noi nu știm că astrele ne pot spune totul despre cum să ne păstrăm sănătatea.
- Într-adevăr, așa este, dar sper că, în viitorul apropiat, vom reuși să retrezim în noi acea înțelepciune ancestrală care să ne permită păstrarea echilibrului dintre acțiunile, gândurile sau emoțiile noastre și aspirațiile reale ale sufletului nostru. Am ignorat aceste aspecte, iar acum natura își cere drepturile. Din această cauză au apărut o multitudine de boli în ultima sută de ani.
- Se spune că Luna exaltă sau frânează. Cât de mult influențează tranzitul acesteia procesul digestiei sau apetitul?
- Fazele Lunii reprezintă diferitele forme în care ea apare văzută de un observator de pe Pământ. Ele sunt date de poziția acesteia în raport cu dreapta Pământ-Soare, care variază datorită mișcării de revoluție a Lunii în jurul Pământului. Atunci când Luna este în creștere sunt favorizate procesele de creștere, de tonifiere, de acumulare, iar atunci când se află în descreștere putem începe o cură de slăbire, de detoxifiere, de eliminare din organism a unor substanțe toxice (metale grele acumulate, toxine etc.) și chiar din viața noastră a unor idei, emoții sau ființe care ne intoxică. Totul depinde foarte mult de nivelul de inteligență emoțională acumulat, de cât de bine aspectată este Luna în astrograma natală. Chiar și așa, sunt nativi care au reușit să depășească limitările Lunii și să-și trezească calitățile (echilibrul psiho-emoțional, maturitatea emoțională, capacitatea de a ierta).
„Înainte de a concepe un copil, e bine să fie studiată harta compusă a viitorilor părinți”
- Este Luna principalul indicator de fertilitate, arătând momentul în care o femeie poate rămâne însărcinată și câți copii poate avea?
- Sunt mai mulți factori care ne arată capacitatea unei femei de a da naștere la copii sănătoși. Luna, guvernatorul casei a 5-a sau planetele care se găsesc în casa a 5-a etc., dar cel mai important consider că este momentul în care concepi acel copil. Este bine să studiem și harta compusă a celor doi viitori părinți. Cei doi se iubesc cu adevărat sau acest copil este dorit doar ca să umple un gol dintre cei doi? Dacă există iubire adevărată, atunci ne ridicăm deasupra a tot. Chiar și deasupra astrologiei.
- Care sunt condițiile în care o maladie se poate manifesta sub semnul planetelor?
- O boală poate apărea atunci când nu manifestăm predominant calitățile unei planete. De exemplu, dacă, în cazul planetei Mercur, preferăm să ne păstrăm în stări de zăpăceală, neatenție, gândire negativă, minciună, ironii sau bârfă, în loc să ne trezim inteligența, atenția, capacitatea de a comunica, deschiderea către cunoșterea superioară, spirituală, pot apărea boli în diverse zone ale corpului, în funcție de ce case guvernează planeta Mercur, de poziția lui în astrogramă, de unghiurile pe care le fac planetele din tranzit cu el etc.
„Astrologul propune, dar Dumnezeu dispune o intervenție chirurgicală”
- Care sunt cele mai sensibile zodii, mai predispuse la îmbolnăviri?
- Nu cred că există zodii mai predispuse la îmbolnăviri decât altele. Fiecare zodie (de fapt, prezența Soarelui într-o anumită zodie la momentul nașterii) prezintă anumite predispoziții spre îmbolnăvire a unui anumit organ sau parte a corpului.
- Poate stabili astrologul medical cu exactitate data și ora în care nativul să suporte o intervenție chirurgicală și chiar momentul în care acestuia să i se facă anestezie?
- Da. Poate fi stabilită o zi și o oră cât mai bună pentru a programa o intervenție chirurgicală. Totuși, pot apărea situații neprevăzute de genul medicul amână în ultimul moment ora operației și atunci trebuie luată în considerare și necesitatea momentului. Adică, noi propunem, dar până la final, Dumnezeu dispune. Aceasta arată o anumită necesitate pentru nativ de a trece printr-o anumită situație tocmai pentru a se putea transforma. Ideal ar fi ca medicii să aibă și cunoștințe spirituale, de astrologie, de alchimie, așa cum se petrecea în Antichitate.
„Ascendentul ne descrie pe noi înșine”
- Cât de important este în astrologia medicală ascendentul sub care ne-am născut?
- Zodia în care ne naștem este dată de poziția Soarelui pe cer la momentul nașterii. Ascendentul reprezintă zodia care se află la răsărit în momentul nașterii persoanei respective. Dacă cineva este născut la răsăritul Soarelui din acea zi, atunci ascendentul va fi în același semn ca și semnul zodiacal (ca și Soarele) al nativului. De aceea, sunt ființe născute în zodia Berbec și au și ascendentul tot în Berbec. Pentru că s-au născut în primele două ore după răsăritul Soarelui. Ascendentul arată care este relația cu noi înșine, cum avem grijă de noi înșine, cum putem ascensiona. Nu este un dat, ci o cerință dacă dorim să ne transformăm.
- Când se activează ascendentul?
- Din momentul în care noi alegem să evoluăm, să ne depășim blocajele, neputințele. Dacă noi reușim să respectăm condițiile impuse de ascendent, ne vom păstra sănătoși și echilibrați. Dacă negăm semnalele lui, ale corpului nostru și ne focalizăm mai mult asupra celorlalți, apare boala. Este ca și cum ne negăm nevoile interioare, aspirațiile sufletești și Universul va reechilibra balanța. Există o justiție divină de care ar fi înțelept să ascultăm. În funcție de semnul zodiacal în care se află ascendentul, de forța planetei care guvernează ascendentul, putem înțelege de ce unele ființe se nasc cu o vitalitate ridicată, cu o sănătate de fier sau, din contră, se îmbolnăvesc foarte repede, vindecarea are loc mai greu si necesită anumite eforturi. Ideea că „destinul nostru este implacabil” este falsă. Chiar dacă ne naștem cu anumite aspecte în astrogramă mai slabe, avem toate șansele de transformare.
„Ne-am născut cu un bagaj karmic mai mult sau mai puţin pozitiv“
- Există vreo predispoziție la vreo boală care nu poate fi văzută pe harta natală?
- Evoluţia nu este una liniară. Ne-am născut cu un bagaj karmic, mai mult sau mai puțin pozitiv. Conform legii acțiunii și reacțiunii, vom culege roadele faptelor sădite în trecut (înainte de această existență sau chiar în această viață). Iar acestea se văd deja în viața noastră (ne naștem cu anumite boli) sau apar pe parcursul vieții. Noi putem crea anumite predispoziții atunci când avem un stil de viață necorespunzător cu nevoile corpului și ale sufletului nostru. De asemenea, putem anula anumite predispoziții atunci când înțelegem că „astrele înclină, dar nu determină” și suntem atenți la semnele pe care corpul ni le oferă și facem tot ce putem ca să ne transformăm atitudinile, gândirea, emoțiile. Astfel că nu există predispoziții care să nu poată fi reperate pe harta natală.