de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
Emanuil Gojdu a fost un cunoscut avocat și om politic, care a lucrat la Budapesta în secolul al XIX-lea și care a lăsat României, prin testament, o avere impresionantă. Se spune chiar că „moștenirea Gojdu” este a doua ca valoare după tezaurul „împrumutat” rușilor. Povestea Fundației Gojdu rămâne și astăzi un subiect arzător, ba chiar unul delicat, în condițiile relațiilor diplomatice din trecut și din prezent, dintre țara noastră și Ungaria.
Traian Vuia, Dumitru Stăniloae și Victor Babeș, sprijiniți de fundația patriotului român
Emanuil Gojdu a trăit între anii 1802 şi 1870 și s-a remarcat drept un avocat de succes și patriot ardelean, luptător pentru drepturile românilor. A absolvit liceul și studiile universitare în orașul său natal, Oradea, pentru ca ulterior să meargă la Pojon și, ulterior, la Budapesta, acolo unde a obținut diploma de avocat. A lucrat în cadrul baroului din Budapesta și tot în capitala țării vecine a făcut și pasul către lumea politică. Deși toată viața a fost înconjurat de unguri, Gojdu era mândru de originea sa de român ortodox. „Ca să fiu credincios Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român. Iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în faptă, ca încă și după moarte să erup de sub gliile mormântului, spre a fi pururea în sânul Națiunii”, avea să spună, cu mândrie. De altfel, reședința sa de la Budapesta a fost cunoscută drept o casă tipic românească, unde deseori aveau loc întruniri între deputații români, care sub oblăduirea lui Gojdu au discutat inclusiv despre un proiect de lege „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. Prin intermediul fundației pe care a înființat-o și care îi poartă numele, după trecerea sa la cele sfinte, o întreagă pleiadă de tineri transilvăneni și-au construit o carieră strălucită. Printre aceștia se aflau intelectuali de marcă, precum Traian Vuia, Octavian Goga, Dumitru Stăniloae și Victor Babeș.
O legătură mai mult decât spirituală cu Andrei Șaguna
Povestea averii inestimabile pe care Gojdu a lăsat-o României, estimată astăzi la peste 3 miliarde de euro și despre care se spune că până în zilele noastre „s-a pierdut”, a început odată cu testamentul marelui om politic, făcut în anul 1869, când simțea că se apropie de „marea trecere”. Tatăl lui Emanuil Gojdu era aromân din Moscopole, iar mama, pe care o chema Ana Poinar, provenea din Crișana, dar a fost educată în Imperiul Habsburgic, mai exact în zona în care nobilimea ungară controla totul, iar limba maghiară era impusă prin lege. Pe undeva, destinul lui seamănă cu acela al marelui său contemporan, tot de origine aromână, Andrei Șaguna. De altfel, Mitropolitul Ardealului a fost, după dorința lui Gojdu, președintele fundației. Gojdu devenise un avocat de succes, care izbutise să strângă o avere considerabilă. A fost răsplătit cu onoruri de statul habsburgic, s-a comportat ca un cetățean model și chiar a propus înlocuirea limbii latine cu maghiara (limba vorbită pe stradă), în baroul de la Pesta, lucru care s-a și realizat. Cu toate astea, el nu și-a uitat niciodată originea românească, s-a prezentat mereu ca român și, spre surprinderea contemporanilor unguri, a lăsat cea mai mare parte a uriașei sale averi „națiunii române de rit greco-oriental din Transilvania și din Ungaria”, adică românilor ortodocși din acele părți. Emanuil Gojdu este înmormântat în Cimitirul Kerepesi din Budapesta, un fel de Bellu al ungurilor.
Tratatul de la Trianon prevedea restituirea averii României
Testamentul lui Gojdu, publicat integral pe site-ul fundației care îi poartă numele, menționează că românii ortodocși au dreptul la moștenirea lăsată de avocatul vizionar. Problema spinoasă este legată de felul în care statul român se poate bucura sau nu de aceste resurse. Istoricii amintesc faptul că Emanuil Gojdu s-a născut, a trăit și a murit într-un stat care nu se numea „România” (chiar dacă la 1869 exista România modernă) și în care puterea de stat era habsburgică. Imperiul Habsburgic, un stat imens, în care minoritățile întreceau cu mult „majoritatea” dominantă, și-a schimbat organizarea în 1867, spre finalul vieții lui Gojdu și a devenit monarhie bicefală, austro-ungară. Imperiul dualist a durat până în 1918, dar în toată această perioadă, Fundația Gojdu a funcționat relativ bine, pentru că s-au putut respecta dispozițiile testatorului. Prin bunurile Fundației Gojdu s-a putut aproape dubla numărul intelectualilor români de înaltă clasă, care au devenit, alături de fruntașii români greco-catolici, pepiniera elitei conducătoare a mișcării de emancipare națională din Transilvania și Banat. Între anii 1871 și 1918, fundația a acordat 4.455 de burse pentru studenți și elevi de pe toate teritoriile românești. Acești oameni au creat Marea Unire de la 1918… Ulterior, lucrurile s-au complicat, deoarece majoritatea bunurilor Gojdu au rămas în Ungaria, pe când 99% dintre beneficiarii de drept ai acestor bunuri au ajuns în Regatul României. Deși Tratatul de la Trianon prevedea clar restituirea averilor Gojdu României, lucrul nu s-a petrecut de la sine. Statul român a purtat tratative anevoioase cu partea ungară, pentru aplicarea a ceea ce trebuia să fie obligatoriu. Până la urmă, spre finalul deceniului al patrulea al secolului XX, s-a ajuns la un acord concret între cele două părți, care însă nu a mai putut fi aplicat, dincolo de tergiversările ungurilor, din pricina debutului celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1939.
Ultimul acord legal datează din octombrie 1937
Iată însă ce prevedea ultimul act legal dintre Ungaria și România, privind reglementarea definitivă a afacerilor privind Fundația Gojdu, semnat la 27 octombrie 1937. Potrivit unui document care aparține Ministerului Afacerilor Externe, în baza acestui acord, Ungaria se obliga să predea României „întregul patrimoniu Fundațiunii Gojdu, care se regăsește pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile și obligațiunile aferente și aceasta pentru ca zisul patrimoniu să fie pus la dispoziția organului reprezentând Fundațiunea”. Potrivit MAE, Anexa Acordului din 1937 prezenta inclusiv o listă a bunurilor fundațiunii de pe teritoriul maghiar, iar partea română încă urmărește executarea acestui acord.
Comuniștii unguri au confiscat totul, în 1946
După 1946, comuniștii unguri au confiscat totul și lucrurile au rămas înghețate. După căderea comunismului, ar fi fost necesară o acțiune energică, nu numai a Bisericii Ortodoxe Române sau a Mitropoliei Ardealului, cât a Statului. Însă demersurile au fost firave: câteva simpozioane în țară și în Ungaria, o serie de documente publicate de istorici, studii, monografii, însă guvernele nu au luat taurul de coarne. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, a pus degetul pe rană, într-un interviu recent: „Când Guvernul a intervenit, nu s-a întâmplat în deplină cunoștință de cauză, nu s-a respectat dorința donatorului și s-a ajuns doar la mici compromisuri compromițătoare pentru noi. Partea ungară a profitat de toate aceste slăbiciuni, bâlbâieli și indecizii”.
Eternele speranțe
Ce speranțe există în privința recuperării datoriei? În primul rând, cauze care nu se prescriu, iar statul român nu a încheiat niciun acord expres prin care să renunțe la bunurile Gojdu. Oricum, acordul bilateral din anul 2005, care crea o pretinsă fundație româno-ungară pe ruinele Fundației Gojdu, nu a fost ratificat de Parlamentul de la București și, prin urmare, a devenit nul. Bunurile Gojdu aparțin națiunii române și nimic din voința donatorului nu poate fi schimbat. Pe de altă parte, instituțiile statului român au obligația să protejeze, să recupereze și să sporească tot ce aparține țării și cetățenilor săi. Cu toate acestea, din pricina faptului că negocierile trenează, cazul rămâne în suspensie…
Un inventar pentru istorie
Iată însă care erau bunurile Fundației Gojdu, de pe teritoriul maghiar, inventariate în urma acordului româno-maghiar din 1938. La capitolul „Active”, în „Monitorul Oficial” din 13 mai 1938 figurau trei clădiri din Budapesta, conturi în valoare de 678.314 pengo (unitatea monetară a Ungariei, care a circulat în perioada 1927-1946), 2.306 acțiuni în total, împărțite la Prima Uniune a Casei de Economii din Budapesta, la Banca Patriei Societate Anonimă și la Moara cu Aburi din Budapesta, titluri ale împrumutului ungar de război în valoare nominală de 600.000 de coroane vechi ungare, chirii întârziate ale unor imobile din Budapesta, în valoare de 2.033 de pengo și obiecte felurite, precum Casa de fier și Casa de bani „Wrtheim”, un portret al fondatorului, precum și o mulțime de acte, dosare și registre de contabilitate. La capitolul „Pasive” este trecută valoarea actuală a datoriei păstrate în evidență la „Prima Uniune a Casei de Economie Națională din Pesta” prin contul curent al titlurilor de împrumut de război, precum și suma de 1,5 milioane de pengo.
„Întreaga mea avere o las acelei părți a națiunii române care se ține de legea ortodoxă”
La 4 noiembrie 1869, Testamentul lui Emanuil Gojdu a fost autentificat la Budapesta. Iată câteva pasaje din acest act oficial, tradus în limba română abia în anul 1899, păstrând întru totul textul original și modul de scriere din acele vremuri: „Întreaga averea mea, care va rămâne după solvirea daniilor și după cheltuielile de înmormântare, care cheltuieli le-am restrâns prin dispozițiunile din punctul 6, o las în întregul ei acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care se ține de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsământul acesta voiesc să se constituie o fundație permanent, care va purta numele «Fundațiunea Goszdu»; pentru administrarea și destenațiunea ei servească ca normă nestrămutabilă următoarele dispozițiuni: (...) c) deoarece prorocesc cel mai strălucit viitor acțiunilor de la prima casă de păstrare din Pesta, din cari acțiuni am în prezent 54 bucăți, aceste până când referințele patriei nu se schimbă spre rău, - de ce să o ferească Dumnezeu - să nu se vândă, și fiindcă după ele vin interese cu mult peste 6% nici reprezentanta fundației să nu le vândă, ci să le păstreze ca un izvor sigur de venit; (...) e) după ce reprezentanța aceasta (n.r. - persoanele care au fost nominalizate să se ocupe de gestionarea moștenirii) va primi în numele națiunii orientale ortodoxe române din Ungaria și Transilvania rămasul fundațional, și acela îl va așeza pe lângă controlul cuviincios în casa mitropolitană ortodoxă română, să-l depună spre fructificare la locuri sigure și cu credit solid; până atunci să-l depună sub numele fundațiunei la casa de păstrare din Pesta, Oradea mare, Arad și Sibiu; două treimi din venitul curat să se capitalizeze în fiecare an și să se înmulțească cu cametele cametelor, respectiv cu veniturile venitelor, cincizeci (50) de ani de la timpul primirei. (...) g) După expirarea celor 50 de ani menționați la punctul e, cametele capitalizate să se adauge la capital și cantitatea mărită prin cametele acestora să se privească ca o sumă capitală, și apoi din venitul acestei sume trei cincimi să se capitalizeze și cu interesele intereselor lor iară cincizeci de ani, amăsurat computului de «anatocism» (n.r. - capitalizare a dobânzii unei sume date cu împrumut; dobândă la dobândă)”.
Filantropul, comemorat în Oradea natală
Dincolo de disputa legată de moștenirea lăsată românilor de Emanuil Gojdu, concetățenii săi din Oradea nu l-au uitat. Cum spuneam, domnia sa a văzut pentru prima oară lumina zilei la 9 februarie 1802, în casa de pe Str. Traian Moșoiu nr. 1. În ziua de 5 octombrie a acestui an, exact la 100 de ani de la inaugurarea primului an școlar la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, a avut loc dezvelirea statuii reabilitate a acestui Mecena român, pe noul amplasament din Parcul 1 Decembrie. Așadar, orădenii îl onorează așa cum pot pe omul care, el însuși, le-a onorat urbea. Important este cum îl onorăm și ne onorăm și noi, ceilalți români.
Octavian Goga şi Petru Groza, premieri bursieri
Istoricul Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, a studiat viața lui Gojdu și a ajuns la o concluzie uimitoare. După calculele sale, 1.359 de intelectuali din Transilvania își datorează cariera burselor Gojdu. Unul din șase absolvenți români de universitate în vestul și în centrul Europei a fost produsul Fundației Gojdu. Printre ei, s-au aflat și 14 membri ai Academiei Române, dintre care doi au fost și prim-miniștri. Este vorba despre Octavian Goga și Petru Groza...
Mitropolitul Antonie Plămădeală a resuscitat fundaţia, după 1990
S-a discutat mult despre rolul înaltelor fețe bisericești, membre și reprezentante ale Fundației Gojdu, în această chestiune. Pe vremuri, Biserica Ortodoxă a românilor din Ardeal, organizată sub forma unei Mitropolii, cu sediul la Sibiu, era administratora bunurilor și, prin credincioșii ei, singura beneficiară. Prevăzător, Emanuil Gojdu a lăsat prin testament și modalitatea de chivernisire a bunurilor, cu un plan detaliat care funcționa până în secolul al XXI-lea. Mitropoliții Ardealului, alături de clericii și mirenii din conducerea fundației, au știut să se ridice la înălțimea așteptărilor aproape până la venirea la putere a comuniștilor. După căderea regimului dictatorial, Biserica a făcut anumite eforturi. Spre exemplu, vechea Fundație Gojdu a reînviat în anii ’90 sub egida Mitropoliei Ardealului, de la Sibiu, păstorită atunci de Mitropolitul Antonie Plămădeală. Dar Biserica nu are cum să poarte singură această responsabilitate, așa cum nu a reușit nici între cele două războaie mondiale, când în tratative s-a implicat Statul. Mai mult, BOR nu are o instituție omoloagă în Ungaria, iar statul vecin nu tratează asemenea probleme decât pe linie politică.