de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu
Din albia râului Slănic, la nord de Buzău, se ridică, singuratic și maiestuos, un mic munte, alb ca laptele, chiar pe marginea drumului ce duce dinspre Mărăcineni spre Lopătari. Grunjul. Sau Piatra Albă de la Grunj, cum îi mai spun localnicii. Una dintre cele mai frumoase și ciudate apariții într-un decor încă natural 100%, ce nu seamănă cu nimic din ceea ce ați văzut prin România.
De-o vârstă cu Munții Carpați!
La prima vedere pare din sare, dar este format din marne albe, a căror duritate i-a permis să țină piept acțiunii erozive a vântului și apelor și să rămână falnic milioane de ani. Da, milioane, pentru că specialiştii au stabilit că Grunjul de la Mânzăleşti s-ar fi format în urmă cu aproximativ 16 milioane de ani! Adică este de-o vârstă cu Munții Carpaţi! Cu statut de rezervaţie geologică, supranumit și Piatra Albă, Grunjul domină de departe, de la înălțimea celor aproape 20 de metri ai săi, peisajul văilor Slănicului și Jghiabului din zona Mânzălești. La doi pași vă așteaptă Muzeul „Timpul Omului”.
Crucea din vârf completează frumusețea locului
Grunjul are în vârf o cruce care completează perfecțiunea locului. Pare că, de fapt, din acea cruce curge un râu de sare care s-a întărit de-a lungul a milioane de ani și care s-a transformat în „monumentul” de azi. Locul e frumos prin simplitate, dar mai ales prin poziționare, la confluența Slănicului cu pârâul Jgheab, chiar pe marginea drumului ce duce spre Lopătari. Grunjul s-a... „instalat” lejer chiar pe malul apei, iar o parte semnificativă este acoperită cu vegetație. Este o izbucnire spre cer a unui uriaș alb. Țanțoș nevoie mare, frumos sculptat de vânt și de ploi...