de Simona Lazăr şi Sorin Dumitrescu

Fiecare familie are propriile-i ritualuri de Crăciun. Sunt gesturi repetate de la an la an și care capătă valoare de simbol. La Curtea Regală a României, protocolul a fost fixat în 1866, de Carol I. Și nu doar protocolul, ci și tradiția împodobirii bradului de Crăciun, pe care, încet-încet, aveau să o preia membrii protipendadei, burghezimea și, în cele din urmă, o țară întreagă.

Locul unde se află astăzi Palatul „Domnesc”

Dacă nu putem ști sigur cine a împodobit primul brad de Crăciun, în Europa și în lume, iată că putem fixa foarte clar cine a făcut asta pentru prima dată în România: Principele Carol I, în primul său decembrie petrecut ca domnitor al românilor. Multă lume crede că asta s-a întâmplat la Cotroceni, totuși, primul brad a fost împodobit chiar pe locul unde se află astăzi Palatul Regal, mai precis, în partea sudică a acestuia, acolo unde la începutul secolului al XIX-lea boierii Colfescu își înălțaseră... un palat. De fapt, o casă ceva mai răsărită, cu 25 de camere, situată pe Podul Mogoșoaiei. „Casa mare” a Colfeștilor a devenit ulterior reședința lui Dinicu Golescu (unul dintre boierii erudiți ai anilor ’20-’30 din secolul al XIX-lea), care la rându-i a vândut-o statului român, pentru a fi folosită ca reședință domnească. Aici a locuit și primul domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza. Şi aceeași reședință avea s-o primească, în 1866, și tânărul principe de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol I. Există chiar o anecdotă (cu marele ei aport de adevăr) despre cum s-a „instalat” principele în „castelul” lui din piațeta de pe Podul Mogoșoaiei. Primit cu onoruri militare și peste 30.000 de oameni, la intrarea în București, principele înainta, alături de generalul Golescu, spre casa care-i fusese rezervată. La un moment dat, ajung în piațeta înnoroiată, în care porcii se jucau laolaltă cu pruncii, iar convoiul se oprește. Generalul îi spune că au ajuns. Dialogul este... suculent: Prințul Carol: „Quést - ce qu’il ya dans cette maison?” („ce este această casă?” - trad. n.). Generalul Golescu: „C’est le palais...” („Este palatul”). Prințul Carol: „Ou est le palais?” („Unde este palatul?”). Carol I nu avea să locuiască însă prea mult în acel loc. Curând, inițiază construirea unui palat (princiar, mai întâi, denumit „regal”, apoi) și se mută în clădirile fostei Mănăstiri Cotroceni, în așteptarea ridicării noii reședințe.

Un simbol al începuturilor dinastiei regale din România

Pentru aceia care doresc să afle cum arăta Palatul Domnesc în perioada în care a locuit aici Carol I (și a împodobit bradul, la fiecare Crăciun), avem la îndemână descrierea pe care o face Gheorghe Cruțescu în cartea sa: „Podul Mogoșoaiei”. „În vestibul, pe panele de lemn datorate lui Sthor din Baden, erau agățate vederi din România și Constantinopol. La stânga era Sala aghiotanților și Sala de așteptare, la dreapta, camera Mareșalului Palatului și biroul Cancelariei Domnești. În fundul vestibulului un geamlâc mare, împodobit cu o draperie de catifea roșie cu ciucuri de fir, luminator, scara păzită jos de doi lupi de fier turnați la Berlin. La stânga scării, jos, era sufrageria cea mare pentru mesele oficiale, cu tavanul purtat de un îndoit rând de coloane, cu mobilierul de stejar acoperit cu reps verde. La etajul de sus, în capul scării se deschidea, la dreapta, sala tronului, cu draperii de catifea stacojie brodate cu aur, cu tavanul pictat în frescă, cu tronul aurit sub baldachin de catifea, cu policandre aurite, oglinzi mari și două sobe monumentale de teracotă. În fundul sălii dând spre curte, se înșirau trei saloane. Salonul albastru, Salonul Louis XV și Salonul chinezesc, care adăpostea o frumoasă colecție de porțelanuri și cele patru admirabile Gobelins-uri ce aparținuseră domnitorului Alexandru Ghica. Alături sufrageria intimă, cu desene de Kaulbach pentru operele lui Goethe, apoi biblioteca, în sfârșit cabinetul de lucru, plin cu arme vechi și tablouri, unul înfățișând intrarea Domnitorului în țară și altul cu chipul lui Erlkönig, calul favorit al lui Carol I”. Casa aceasta avea să fie încorporată de arhitectul noului Palat Regal în partea de sud a construcției, rămânând astfel ca un simbol al începuturilor dinastiei regale din România.

S-a întâmplat în 1866, la Bucureşti

Cum spuneam, știm unde a fost împodobit primul brad în România. Dar în Europa? Există două opinii cu privire la acest subiect. Una este aceea că cel dintâi pom de iarnă a fost împodobit în Letonia, în anul 1510 - sau cel puțin aceasta este prima atestare scrisă a bradului împodobit. Legendele occidentale (mai ales cele germane) spun că primul care a avut această idee, la începutul secolului al XVI-lea, a fost călugărul reformator Martin Luther. Acesta se plimba într-o noapte de iarnă printr-o pădure de brazi, uimit de frumusețea crengilor verzi printre care se vedeau luminile stelelor. Pentru a duce această frumusețe și în locuința sa, el a tăiat un brad, l-a pus în casă, lângă fereastră, și a pus în el lumânări aprinse. Totuși, prima consemnare a unui brad de Crăciun, în Germania, se face abia în 1531, pe când la Paris e menționat cel împodobit de prințesa Helene de Mecklembourg, în 1521, după căsătoria sa cu Ducele de Orleans. În general, factorul de diseminare a obiceiului îl reprezintă germanii. Ei îl duc în 1601 în Strasbourg, în secolul al XVII-lea în America și... în 1866, la București.

Mai aproape de popor și de Biserică

Dorindu-și ca poporul său să îl perceapă ca pe un apropiat lui, Carol I a decis încă de la început ca familia conducătoare să petreacă Sărbătorile creștine alături de oameni. Reședința Principelui Carol de Hohenzollern (devenit apoi Regele Carol I al României) a intrat în rândul oricărei case de român: de Crăciun preotul venea cu „sfintele icoane”, iar la 5 ianuarie (în Ajunul Bobotezei) o sfințea cu agheasmă. Singura deosebire: nu venea un oarecare preot de mir, ci însuși Mitropolitul Primat, împreună cu înaltul cler. Chiar dacă nu era de credință ortodoxă, Carol I a impus o relație strânsă a Casei Regale cu Biserica, inducând această conduită și urmașilor săi (copiii lui Ferdinand și ai Mariei vor fi, de altfel, botezați în credința ortodoxă). Într-o lucrare având ca temă ceremonialul Curții Regale a României, doamna Alexandra Arnăutu, fost secretar al Casei Regale, nota cum decurgea Ajunul Crăciunului, la Palat: „Garda Palatului prezintă armele. Mitropolitul este primit în capul scării de onoare de «oficerulu de ordonanță și la intrarea apartamentelor de recepțiune de Adjutantul Domnescu de serviciu» care îl conduce în salonul roșu. Aici Mitropolitul și cei care îl însoțesc îmbracă odăjdiile. Apoi, Mareșalul Curții îl conduce în apartamentele unde se află Majestățile Lor. Aici au loc rugăciunile specifice Ajunului Nașterii Mântuitorului. Casa Civilă și cea Militară asistă în mare ținută. În cursul celor trei zile de Crăciun nu au loc recepții oficiale (cu excepția unui ordin dat de MS Regele). Cei care doresc să felicite Familia Regală o pot face prin intermediul registrelor puse la dispoziție de aghiotantul de serviciu. Sărbătoarea Crăciunului se petrece în cercul familial”.

„Se aduceau podoabele pentru pom din Germania”

Spuneam că, atunci când se decide construirea noului palat, Carol I s-a mutat la Cotroceni, reședință care, ulterior, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, avea să fie cedată „prinților de Coroană, Ferdinand și Maria”. Eugen Buchman, șeful Cancelariei Palatului Cotroceni, descria în memoriile sale felul în care se derulau evenimentele de Crăciun, pe timpul primului rege al României: „Cu două săptămâni înainte începeau pregătirile de tot felul. Grădinarul de la Castelul Peleș trimitea un brad înalt și frumos, pe alese; Beghenau, inspectorul silvic de pe domeniul de vânătoare al principelui, trimitea vânat; Brüning, administratorul moșiei principelui (Principele moștenitor Ferdinand - n.r.), trimitea vâsc, din ordinul principesei, care ținea la tradiția englezească de a împodobi de Crăciun camerele cu vâsc. De la Nürnberg, din Germania, se aduceau podoabele pentru pom. Erau cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. (...) Intendentul pregătea listele de cadouri. Fiecare om de la curte, începând cu cel mai mic și până la cel mai înalt demnitar, primea un cadou la pomul de Crăciun. Principii vizitau cu câteva zile înainte prăvăliile de pe Calea Victoriei pentru a cumpăra cadouri. (...) Când bradul sosit din Sinaia era așezat în marea sală de bal, principesa invita câteva domnișoare din societate la masa de seară și, după masă, ajuta toată lumea la împodobirea imensului pom, care ajungea până în tavan. În Ajunul Crăciunului, la ora 6:00 seara, toată lumea invitată trebuia să fie în sală. Veneau Regele Carol I și Regina Elisabeta cu câteva persoane din anturaj, intra apoi toată omenirea Curții de la Cotroceni (...). După împărțirea cadourilor, personalul se retrăgea și rămânea numai familia regală, cu demnitarii Curții invitați, care se așezau la masă. La ora 10:30, cel mult 11:00, festivitatea era isprăvită”.

Prăjitura Baumkuchen - amintirea copilăriei

Regii împărțeau cadouri angajaților, dar erau bucuroși și să primească daruri, de obicei lucruri simple. În volumul „Missy. Regina României”, scris de istoricul francez Guy Gauthier, citim următoarea mărturisire a unei persoane din anturajul regal: „Mama eticheta cu grijă borcanele și le împărțea de acasă: șerbetul de cafea, pentru S.M. Le Roi, șerbetul de trandafiri, pentru S.A.R. La Princesse Marie și așa mai departe”. Această desfășurare a Ajunului era precedată, la 23 decembrie, de întâlnirea dintre Rege, Regină și copiii doamnelor de onoare. Aceștia primeau daruri - haine, fructe și dulciuri -, împodobeau bradul și, împreună cu Carol I și Elisabeta, serveau o prăjitură tradițională germană, „baumkuchen” (echivalentul a ceea ce noi numim: „trunchi de copac”), care îi amintea regelui de Crăciunurile copilăriei, la Sigmaringen.

„Casa familiei” și sufletul ei

Inițiate de Carol I, aceste ritualuri au fost continuate, sub o formă sau alta, de Regii Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I. Ceremoniile se țineau la Cotroceni și pe vremea lui Ferdinand și a Mariei. Aici se adunau sub brad, în fiecare an, copiii familiei. Aici erau primiți colindătorii - de obicei, interpretau colinde (în cele trei limbi de referință pentru Curtea Regală: română, germană și engleză) cele mai cunoscute coruri din Capitală. Și, așa cum, în 1914, la Cotroceni, Regina Elisabeta împărțea daruri, de Crăciun, spre amintirea lui Carol I (decedat la 10 octombrie 1914, la Sinaia), în 1927, Regina Maria avea să invoce amintirea lui Ferdinand (decedat la 20 iulie, în acel an). Crăciunul, de această dată, avea să fie „incomplet” și din cauza faptului că Elisabeta și Mărioara (Mignon) erau căsătorite, una în Grecia, cealaltă în Serbia, iar Carol al II-lea se afla în exil (după fuga sa împreună cu Elena Lupescu și renunțarea la tron, în decembrie 1925). Mihai I, minor, era acum rege al României, iar în jurul său se aflau - alături de Regina Maria, regina-mamă Elena, principesa Ileana - și membrii Regenței: Principele Nicolae, Miron Cristea (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) și Gheorghe Buzdugan (președintele Înaltei Curți de Casație). La Crăciunul din 1928, se alătură acestei societăți înalte și cea de-a doua fiică a Reginei Maria (Mărioara). Aflăm asta dintr-o scrisoare pe care Carol al II-lea a trimis-o mamei sale, la 16 ianuarie 1929: „Mă bucur că Mignon a fost de Crăciun lângă familia unită sub brad. Sunt, de asemenea, încântat că ai făcut reuniunea la Cotroceni, pentru că acolo este casa familiei”. „Casa familiei” avea să rămână la Cotroceni pentru încă un an, Crăciunul din 1929 fiind ultimul la care Regina Maria a mai reușit să păstreze ritualurile înstăpânite de Carol I. În iunie 1930, Carol al II-lea se întoarce în țară și preia tronul de la nevârstnicul său fiu. Castelul de la Peleș devine una dintre reședințele sale favorite.

Provocările iernii, la Sinaia

De la Ștefania Dinu, doctor în științe istorice și director adjunct al Muzeului Cotroceni, care are un studiu amplu cu privire la viața cotidiană a Casei Regale, aflăm: „Începând cu 1930, Carol al II-lea sărbătorea Crăciunul la Castelul Peleș și la Palatul Regal din Calea Victoriei. Fie la data de 23 decembrie, fie pe 24, se împărțeau darurile de Crăciun, în Sala Tronului. Erau de față membri ai familiei regale, Casa Civilă și Militară a regelui. Principele Mihai nu lipsea niciodată. După divorțul său de regele Greciei, în 1935, avea să se alăture și Elisabeta. Se împărțeau daruri, se primeau cetele de colindători. A doua zi se pleca la Sinaia, unde erau primiți colindătorii din împrejurimi și avea loc prânzul de Crăciun. Alteori, lucrurile se desfășurau altfel: ceremoniile începeau la Sinaia și se încheiau la București”. Sufrageria de la Pelișor (castelul avea să intre definitiv în proprie- tatea lui Carol al II-lea la moartea Reginei Maria) era locul unde îi plăcea regelui să ia masa. (Pentru această sufragerie el a comandat un serviciu de porțelan, cu bordură verde și aurie, purtând însemnele sale: cei doi de „C”, spate în spate, într-un scut sub formă de cerc, având deasupra o coroană.) După 1940, aceste ceremonii erau oficiate sub patronajul Regelui Mihai I, revenit pe tron. La Palatul Regal se organiza o festivitate la care erau împărțite daruri angajaților, începând cu Mareșalul Curții. Erau primiți colindătorii, apoi regele și suita sa plecau la Sinaia, unde Crăciunul se serba la Foișor. Ofițerii batalionului de Gardă, cărora li se alăturau soldații, interpretau diferite colinde, în vreme ce masa era pusă pentru oaspeții de seamă.

Serbările de la Săvârşin

Primul Crăciun regal la Săvârșin a avut loc în anul 1943, la puțină vreme după ce Regele Mihai și Regina-mamă Elena cumpăraseră acest domeniu din dorința de a avea o reședință regală și în Ardeal. A fost, de altfel, singura dată când s-a întâmplat asta, înainte de plecarea regelui din țară, în ianuarie 1948, după abdicarea forțată din 30 decembrie 1947. Ultima ceremonie a pomului de Crăciun dedicată angajaților Caselor Militară și Civilă ale Regelui s-a ținut în Sala Tronului, la Palatul Regal din centrul Capitalei. În jurul bradului adus din Carpați, se aflau laolaltă Regele Mihai, Regina-mamă Elena, mareșalul Curții, cel mai înalt demnitar regal, și toți ceilalți, până la cameriste, șoferi, grădinari, mecanici și valeți. Împărtășeau, pentru ultima oară, taina Crăciunului, fără să intuiască faptul că era ultima dată când avea să se întâmple. În noaptea de 3 spre 4 ianuarie, trenul care îi ducea în exil pe membrii familiei regale s-a oprit, pentru câteva minute, în dreptul Săvârșinului. Atât, pentru că nu au avut dreptul să coboare. După Revoluție, reîntors în țară, Regele Mihai avea să ducă o luptă în instanță pentru recuperarea domeniului regal de la Săvârșin, câștigându-l în anul 2001. De atunci, toate Sărbătorile de iarnă ale familiei s-au ținut acolo, în căminul lor din Transilvania, alături de oamenii din împrejurimi. Primii colindători cărora regele le-a deschis ușa au fost „Dubașii” din Săvârșin. Au venit cu Capra, cu dobele, cu hainele din lada de zestre a bunicilor și cu cântecele de sărbători ale strămoșilor. Regele i-a ascultat și le-a oferit țuică fiartă, cozonac, nuci și dulciuri, așa cum orice creștin, la casa lui, o făcea. Din 2017, gazdele sunt Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu.