Main menu

header

764 20 1de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu

Un nou an, un nou deceniu care vin cu multe schimbări, provocări şi multă muncă. Spre deosebire de 2019, care a fost un an agitat şi spontan, 2020 aduce echilibru, responsabilitate, noi începuturi favorabile şi roade bogate. Numerologul Nelu Vicleanu (medalion) a vorbit, în detaliu, despre aspectele lui 2020, ce schimbări se produc şi cum vă puteţi bucura de reuşită la finalul anului.

„Putem fi capabili să ne construim prosperitatea, puterea materială şi socială”

764 20 2- Ce ne aşteaptă în 2020 din punct de vedere numerologic?

- Privind la anul 2020, observăm cifra 2 care se repetă, un număr energetic feminin ce reprezintă temele relaţiei, armoniei, receptivităţii, echilibrului, interiorului, susţinerii şi cooperării creative. Aceasta este o evoluţie necesară după deceniul guvernat de cifra 1 (2010-2019), unde au predominat temele independenţei, acţiunii, domeniului personal, inovaţiei, exteriorului şi cutezanţei. Cifra 2, amplificată de 0 (zero), creează o mare dorinţă de a ne conecta şi de a ne simţi apreciaţi de cei cu care vrem să ne înţelegem cel mai bine. O persoană care se simte respinsă sau care nu e apreciată va avea parte în schimb de o mare suferinţă. În polaritatea negativă, 2 reprezintă conflictul şi dualitatea. Acest lucru va fi intensificat şi mai mult de numărul zero, în bine sau în rău, depinde de conştiinţa fiecăruia. Pot exista sentimente de abandon şi de agăţare disperată. Este un an în care mulţi oameni se căsătoresc sau divorţează. Responsabilitatea este guvernată de cifra 4. De aceea, anul acesta este un moment-cheie pentru a învăţa să ne asumăm responsabilitatea pentru noi înşine, pentru viaţa noastră, securitatea în lumea materială, stabilitatea şi stăpânirea lumii materiale. Avem posibilitatea de a deveni stăpâni ai vieţii materiale, de a lua în mână mijloacele prin care se poate garanta securitatea şi putem fi capabili să ne construim prosperitatea, puterea materială şi socială. Banii şi finanţele vor ocupa un loc important în acest an, deci ar trebui să fim economi şi practici. Cercetarea terenului, sistematizarea şi construirea unei case noi, renovarea sau reconstrucţia uneia existente vor fi foarte probabile în acest an. Securitatea mentală a lui 4 este minunată atunci când reprezintă spiritul practic, o inteligenţă capabilă să se întrupeze şi să organizeze viaţa materială. Posibil să întâmpinăm anumite greutăţi, dacă suntem prea egoişti, egocentrici sau individualişti. Este momentul ca învăţăturile toxice sau sistemele de valori distructive ce au imprimat în interiorul nostru legi false să fie înlăturate. Trebuie să fim conştienţi că modul de gândire, frustrările şi amintirile negative, lucruri la care nu vrem să renunţăm deşi ne fac rău, sentimentele şi emoţi- ile reprimate, toate acestea aduc în acest an probleme de sănătate. Cifra 4 reprezintă o fundaţie, acceptarea cuplului sau planul de a avea o familie. Vă puneţi bazele viitorului dumneavoastră, care începe chiar acum. Pozitiv cifra 4 aduce stabilitate emoţională, consolidează familia, fidelitate, prietenie solidă. Dacă însă persoana nu este capabilă să se iubească, ea este obligată să-şi pună toate speranţele de realizare în altul. Dacă te urăşti, dacă te dispreţuieşti, dacă nu te iubeşti, cererea de securitate devine instabilă. Chiar dacă nu avem toată dragostea pe care o dorim, avem tendinţa să ne agăţăm de relaţii pentru securitate.

- Care sunt aspectele favorabile noului an?

- Toată viaţa funcţionează în cicluri de 9 (nouă). Nouă ani, nouă luni, nouă zile, chiar şi cicluri de nouă ore şi nouă minute. Cele mai puternice vibraţii personale sunt cele ale anului. Anul universal pentru un anumit an calendaristic se obţine prin adunarea tuturor cifrelor din an, reducând la o singură cifră. Anul 2020 este un an universal patru (2 + 0 + 2 + 0 = 4 ). Oamenii buni şi răi au aceleaşi cifre, se nasc în aceeaşi zi. Singura deosebire e faptul că trăiesc la extremele opuse ale aceleiaşi vibraţii. Deci, nu există cifre bune sau rele, nu există ani buni sau răi. Cifra 4, vibraţia anului universal 2020, la polul pozitiv aduce o centrare pe planul material al vieţii, ne leagă de lucrurile pământeşti, asumându-ne responsabilitatea. În acest an avem capacitatea de a construi o lume utilă prin raţionamente solide, în care munca grea şi perseverenţa vor aduce beneficii într-un mod tangibil. Putem să dezvoltăm relaţii de afaceri şi personale şi putem întemeia legături de prietenie de durată. Vor fi susţinuţi de energia anului cei care dau dovadă de organizare, bun simţ, devotament, cei care sunt muncitori, ordonaţi, conştiincioşi, serioşi, dedicaţi, conservatori, echilibraţi, practici şi structuraţi. Vor fi avantajate în acest an persoanele stabile şi de încredere, care au un plan pe termen lung, care au o viziune asupra vieţii lor, care doresc să construiască (fizic sau mental), cei metodici, perseverenţi, disciplinaţi, pragmatici, cumpătaţi, raţionali. Cei care se aliniază la energia pozitivă a cifrei 4 vor căpăta o mai mare stăpânire mentală, vor fi buni ascultători şi sfătuitori, mânuitori ai cuvintelor şi vor dobândi un simţ al neutralităţii şi al echilibrului.

„Anul acesta aduce nevoia de a defini şi de a ordona lucrurile”

764 20 3- Ce schimbări se produc?

- Este posibil să apară schimbări bruşte de prioritate. Prezenţa lui 2 de două ori în anul calendaristic (2020) aduce un timp de armonie şi aliniere cu cei care şi-au făcut temele spirituale în acest an. O nouă conectivitate abundă în 2020. Cifra 2 este „dorul de a aparţine”, dorinţa de relaţii confortabile, de încredere. Izolarea pe care oamenii o simt din cauza lipsei conectivităţii umane este acum la un ritm epidemic şi creează o mulţime de probleme cu dependenţă. Acest sentiment de gol nu poate fi vindecat decât dacă ne schimbăm peisajul emoţional. Pasiunea poate reveni în viaţa de acasă. Dacă ai pierdut interesul pentru partenerul tău sau chiar faţă de casă în sine, atunci poţi găsi o nouă creştere a energiei în acest an. Poate că această pasiune înseamnă să înveţi să te bucuri de viaţa de acasă, poate pentru prima dată. Punctul central al vibraţiei anului 2020 constă în muncă, realizare şi responsabilitate. 4 ne leagă de pământ şi ne testează capacitatea de supravieţuire materială. Energiile anului ne solicită să găsim modalităţi de a continua viaţa indiferent de situaţie. Toate lucrurile pământeşti se află sub cifra 4. Este momentul să construim obiecte tangibile, să vedem cum eforturile depuse au dus la obţinerea unor rezultate vizibile. Schimbările la slujbă pot fi chiar dramatice. S-ar putea să te duci la muncă pentru a descoperi că eşti concediat şi ai la dispoziţie o oră pentru a-ţi elibera biroul şi să pleci. Schimbările trebuie să înceapă cu interiorul nostru. Acest lucru ne ajută să ne construim fundaţii mai solide acasă. De fapt, viaţa de acasă devine solidă şi sigură când simţim securitate interioară şi când construim fundaţii interioare puternice pentru a bloca diferitele provocări, limitări şi schimbări care ne ies în cale. Anul 2020 ne îndeamnă să avem grijă şi de corpul nostru, care este, în final, casa noastră fizică. Este momentul când putem urma o dietă, putem ţine post în vederea remodelării aspectului fizic al corpului. Este esenţial să acordăm o atenţie deosebită nevoilor organismului fizic pentru a ne ajuta să rămânem sănătoşi.

- Care sunt aspectele la care ar trebui să fim atenţi?

- În 2020 vom avea nevoie să găsim o muncă cu înţeles, ceva semnificativ, un proiect, o acţiune sau o idee în care să investim întregul efort, în care să ne punem inima şi mintea. Pentru asta va trebui să învăţăm să ne ascultăm vocea interioară şi să fim hotărâţi. Este momentul să învăţăm să ne dezvoltăm mintea neutră, să practicăm meditaţia. Anul 2020 aduce nevoia de a defini şi de a ordona lucrurile. Trebuie să măsurăm, să clasificăm, să înregistrăm, să reglăm şi să ne organizăm, atât în privinţa afacerilor, cât şi a mediului nostru. Pentru a deveni mai productivi, trebuie să cultivăm disciplina, capacitatea de concentrare, rezistenţa la efort, disponibilitatea de a vedea atât aspectul global al lucrurilor, cât şi detaliile. Trebuie să ne asumăm rutina şi obligaţiile vieţii cotidiene, fără a ne deprima. Pentru a reuşi, sunt necesare, în acelaşi timp, multă răbdare, înţelegere şi un spirit de analiză în profunzime. Cu cât ne aplecăm mai mult asupra lucrurilor concrete, cu atât se va ameliora modul de viaţă. Numărul 4 reprezintă manifestarea şi concretizarea proiectelor studiate de mai multă vreme, proiecte puternic legate de planul real în urma unei mai bune percepţii a realităţii. În ciuda limitelor şi restricţiilor care pot apărea în acest an, oamenii vor putea ieşi din perimetrul personal pentru a-şi defini mai bine identitatea. Perseverenţa îi va ajuta să se perfecţioneze încetul cu încetul. Mulţumită structurii şi echilibrului, oamenii vor putea merge înainte, oricare ar fi obstacolele, întârzierile şi amânările care le vor sta în cale şi astfel vor cunoaşte împliniri pe toate cele 4 planuri: fizic, mental, emoţional şi spiritual.

4 este şi numărul purităţii, suferinţei şi îngrădirii, al limitării în plan fizic (imaginea unui pătrat dă impresia unei zone împrejmuite, închise, chiar a unei puşcării). În această închisoare, care este corpul nostru fizic, suntem încătuşaţi şi suferim, dar suferim pentru a ne purifica: fiind puri, vom deveni liberi, vom ieşi din închisoare.

„2020 este guvernat de cifra 4, care corespunde chakrei inimii”

- Comparativ cu 2019, care sunt plusurile şi minusurile lui 2020?

- Anul 2019 a fost un an agitat, cu multă spontaneitate şi improvizaţie, cu multă mişcare, evenimentele derulându-se cu repeziciune. În partea pozitivă, anul 2019 a adus un val nou de entuziasm şi de energie planetei, alături de simţul urgent de a progresa în viaţă. Provocările anului 2019 s-au referit la mintea pozitivă, graniţe, protecţie, siguranţă, atenţie, apreciere, recunoştinţă şi încredere personală. În anul 2020 putem să ne eliberăm de modelele de vinovăţie, de slăbiciune şi de vulnerabilitate la proiecţiile manipulative ale altora. Acest lucru se întâmplă în toate tipurile de relaţii, iar acum este momentul să ne despărţim de oamenii toxici şi păguboşi. Reglarea în centrul inimii noastre este importantă, deoarece 2020 este guvernat de cifra 4, care corespunde chakrei inimii. „Ce trebuie să-mi spună inima?” sau „Ce încearcă să spună inima mea?” Sunt întrebări importante pe care ar trebui să ni le punem în 2020. Este momentul să exprimăm lumina sufletului într-un mod armonios, clar şi direct. Nu avem nevoie de recunoaştere, nu avem nevoie de premii, nu avem nevoie de nimic pentru că avem deja totul. O modalitate de a activa centrul inimii este să cântăm mantre. Oricât de instabil, emoţional, necontrolat sau frustrant a fost 2019, o nouă zi răsare pe planeta Pământ. În 2020, obiectivul tău este acela de a scoate la iveală cea mai bună, cea mai valoroasă versiune a ta. Viaţa este menită să fie bună, creativă şi expansivă. Afirmaţi în fiecare zi: „Sunt un copil al celui mai înalt, bun şi mai binevoitor Creator al Universului. Mi-a sosit timpul pentru binecuvântare, avere şi belşug, cu voie bună tuturor”. Cunoaşterea este cu adevărat putere, şi cu atitudinea corectă şi informaţiile pe care le avem putem face ca 2020 să fie, poate, cel mai bun an al nostru.

- Cum putem extrage tot ce e mai bun din 2020?

- Fiecare an universal are o provocare spirituală şi un dar spiritual. Provocarea spirituală a anului 2020 este patru (4). Va trebui să rezolvăm provocarea spirituală şi să aducem darul spiritual în noul an care este dat de vibraţia cifrei 2 (2+0). Va trebui să fim vigilenţi în ceea ce priveşte propriile afaceri materiale. Acum este cel mai potrivit moment pentru a le finaliza. Prin implicarea şi mai profundă în muncă şi prin clarificarea cât mai bună a obiectivelor, vom putea fi mai productivi. De asemenea, va trebui să facem ordine în afacerile personale. Obligaţiile cotidiene nu trebuie neglijate. Avem nevoie să ne structurăm toate activităţile cât mai bine şi să fim mai puţin rigizi şi încăpăţânaţi în ceea ce facem. Se recomandă evitarea vacanţelor lungi şi părăsirea, într-un mod necugetat şi aventurier, a muncii pentru că s-ar putea să regretăm mai târziu. Cheia succesului constă în acest an în păstrarea zâmbetului în faţa tuturor greutăţilor. La orice corvoadă, la orice restricţie, să ne adaptăm şi să găsim poziţia cea mai potrivită, folosindu-ne de ceea ce se întâmplă ca o experienţă de viaţă. Rezolvând provocarea 4 a anului, Universul ne răsplăteşte cu darurile cifrei 2. Doi este dorinţa de a aparţine, „dorul de apartenenţă”. Se deschid oportunităţi de relaţii, de prietenie, de asociere şi de colaborare, devenim mai diplomaţi, răbdători, generoşi şi dăm dovadă de mai multă sensibilitate, afectivitate, receptivitate şi intuiţie. Suntem mai inspiraţi, imaginaţia este fecundă, ascultăm fără a judeca pe cineva, devenim buni psihologi. Apare dorinţa de conectare cu cei care emană o profunzime mai mare a inteligenţei emoţionale. Ne dorim ca aceştia să se potrivească înţelegerii noastre superioare şi dorim să mergem mai departe în călătoria vieţii noastre, aliniaţi cu cei care ne-ar susţine visurile şi aspiraţiile. Privim în afara cutiei (cifrei 4) şi, astfel, ne extindem în noi arene sociale. Capacitatea de a obţine armonie şi echilibru este acum cea mai bună poliţă de asigurare pentru întregul an 2020.

„Combinaţia cifrei 4 cu 8 poate aduce ghinioane şi obstacole”

764 20 4- Ce ascunde cifra 4?

- Cifra 4 şi pătratul, cutia, sunt sinonime. În copilărie, poate am petrecut timpul într-un loc de joacă pătrat. Pe măsură ce am crescut, am desenat imagini cu o casă pătrată în care locuiam noi şi familia noastră. Ne-am jucat cu nişte cuburi şi, cel mai probabil, am zburdat într-o curte pătrată. Deşi perimetrele lumii noastre s-au lărgit pe măsură ce ne-am maturizat. Totuşi, graniţele au definit măsura în care putem să ne extindem. Deoarece aceste graniţe ne-au protejat de rău, pătratul s-a întipărit în subconştientul nostru ca simbol al securităţii şi structurii, un sistem de existenţă confortabil, productiv şi organizat. Precum arcana 4 din tarot, Împăratul, cifra 4 stăpâneşte şi stabileşte elementele conştiente şi raţionale ale lumii materiale. Împăratul supraveghează şi controlează prin capacitatea sa de a discerne adevărul, în orice situaţie dată. Înţelepciunea sa în tratarea sistematică a afacerilor l-a făcut să ajungă pe tron. Împăratul este Magicianul îmbătrânit şi se află acum într-o poziţie în care eforturile celor trei ani anteriori aduc recompense concrete în ceea ce priveşte puterea şi dominarea. El ţine în mâna dreaptă crucea. Această cruce este teul utilizat în matematică, geometrie, topometrie şi planificare. El a ajuns în această poziţie printr-o planificare adecvată. Tronul său sculptat în piatră este simbolul corpului, care are nevoie de o muncă lungă şi anevoioasă înainte de a fi perfecţionat. Patru este corpul casei noastre, locuinţa Domnului, „templul Dumnezeului cel viu”. Pământul şi tot ceea ce există ca parte a lui este guvernat de cifra 4. Anul 2020 ne aduce cu picioarele pe pământ. Cifra 4 este şi simbolul unei ferestre pătrate prin care trebuie să vă uitaţi. Prin urmare, trebuie să exersaţi viziunea, planificarea, ideea şi analiza. Va fi o provocare excepţională să rămânem neutri pe parcursul acestui an. Cel mai mare obstacol îl reprezintă, uneori, propria noastră minte, propriile noastre credinţe şi convingeri.

- Care sunt nativii pentru care 2020 poate fi cel mai bun an?

- Persoanele născute într-o zi pară sau cele ale căror cifră a destinului este 2, 4, 6, 8 pot avea, în general, un an mai bun decât cele ale căror zi de naştere sau cifră a destinului este impară. Aceasta este însă o previziune generală, vă trebuie analizată numerograma persoanei în totalitate. Aş vrea să fac o precizare: cifra destinului este cifra noastră norocoasă, cifra care ne însoţeşte de-a lungul vieţii şi o regăsim peste tot în viaţa noastră (numărul de la apartament, de buletin, de legitimaţie, numărul de la maşină, numărul de telefon etc.). Persoanele a căror zi sau destin stau sub semnul cifrei 4 sau 8 ar trebui, prin toate mijloacele, să evite numerele 4 şi 8 în viaţa lor, mai ales la case şi apartamente. Nu trebuie amplificată puterea acestor cifre. Combinaţia cifrei 4 cu 8 poate aduce tot felul de ghinioane şi obstacole în viaţa unei persoane. Aceste persoane ar trebui să folosească cifre cu vibraţii puternice, rezistente, cum ar fi 1, 3, 5 sau 6. În acest an, pot fi recompensaţi pentru eforturile lor bancherii, cei care lucrează în guvern, justiţie, imobiliare, cercetare, în industria IT, agricultură, minerit, geologie sau grădinărit. De asemenea, tâmplarii, zidarii, proiectanţii şi toate meseriile legate de construcţii, psihologii, terapeuţii sau mediatorii.

4 „Cifra 4 reprezintă o fundaţie, acceptarea cuplului sau planul de a avea o familie“