de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Olanda este o țară atipică, în sensul în care o mare parte din teritoriu se află sub nivelul mării, o situație care poate în timp conduce chiar până la o lentă scufundare a zonelor. Evident, nu vorbim despre o scufundare accentuată, rapidă, ci de una lentă, care se măsoară anual în milimetri, cel mult în centimetri de coborâre a nivelului solului.
Una dintre cauze: morile de vânt
Un factor care a contribuit enorm în sens negativ asupra acestui fenomen îl reprezintă celebrele mori de vânt, un element care face parte integrantă din istoria și economia acestei țări. Sunt peste 1.000 de mori de vânt încă funcționale. Morile de vânt au fost folosite de secole pentru drenarea turbăriilor, necesare pășunării bovinelor, dar și pentru agricultură, în general; astăzi, drenarea este realizată prin stații de pompare. Dar morile de vânt determină ca terenurile din unele locuri să se scufunde cu o viteză medie de 8 mm pe an; în unele zone, cercetătorii au determinat viteza de scufundare la câţiva centimetri pe an.
Ce spune raportul din 2016 al Agenției de Evaluare a Mediului
Aceasta înseamnă că într-o ţară şi aşa joasă, terenul se scufundă și mai mult, creând probleme uriașe pentru structurile construite. La un moment dat, fundațiile de construcție încep să crape, apar găuri, drumurile se destabilizează și riscul de inundații crește. Un raport din 2016 al Agenției de Evaluare a Mediului din Olanda a estimat că daunele totale aduse clădirilor și infrastructurii din țară, precum și costurile pentru restaurarea fundațiilor slăbite ar putea atinge 22 de miliarde de dolari până în 2050. Această scufundare poate contribui şi la schimbările climatice: o scădere a solului cu doar 1 cm duce la emisia a aproximativ 9 tone de dioxid de carbon pe 1 acru de pământ.
Rotterdam coboară cu 1-1,5 cm pe an!
O situație cu adevărat îngrijorătoare, pentru că aici ritmul de scufundare este mult mai accelerat și destul de mare, 1-1,5 cm pe an, o prezintă unul dintre cele mai importante orașe ale țării, marele port Rotterdam. În prezent, există circa 20.000 de clădiri în Rotterdam care au nevoie de lucrări de reconsolidare a fundaţiilor, costurile pe fiecare apartament fiind enorme: până la 100.000 de dolari! Iar daunele nu sunt limitate doar la clădiri, ci şi la copaci, care, ca urmare a scufundării, putrezesc. Întrucât aproximativ o treime din țară este sub nivelul mării, olandezii au început să construiască diguri sau ziduri joase, pentru a proteja culturile împotriva inundațiilor. În cele din urmă, digurile au devenit mai mari și mai elaborate și erau tot mai des folosite pentru a împinge înapoi marea. Până în 1250, țara crease un sistem conectat de diguri. Pentru a avea o agricultură care să sprijine o populație mai mare, olandezii au creat șanțuri pentru a scurge apa de pe turbă; de asemenea, mori de vânt au fost construite în acelaşi scop. Scufundarea se poate produce în mod natural - în jur de 0,03 milimetri pe an. Dar activitatea umană poate determina, de asemenea, scufundarea pământului. În general, acest lucru se întâmplă din trei motive: extragerea resurselor naturale precum apa sau gazele; o greutate excesivă a clădirilor și drumurilor şi drenarea apei subterane, care, în Olanda, expune turba la aer și o determină să se descompună prin oxidare. Olandezii au câmpuri de gaze naturale în partea de nord a țării, iar extracția de gaze a fost responsabilă pentru probleme precum cutremurele. Drept urmare, guvernul a încetinit rata de extracție și o va opri în întregime până în 2022. Dar drenarea, acum prin stații de pompare, este un factor mult mai mare care a contribuit la scufundarea pământului.
Amsterdam, orașul cu cele mai multe canale
Într-o situație similară se află și cel mai frumos oraș al țării, Amsterdam, orașul despre care se spune că a fost construit pe apă. Amsterdam poate fi descris pe scurt în câteva numere: 165 de canale, 1.285 de poduri și aproximativ 2.500 de case-vapor ce stau liniștite pe marginile canalelor. De reținut că apa din canale este filtrată cam o dată la trei luni, astfel că nu veţi întâlni aici niciodată mirosul specific, de exemplu, Veneției. Amsterdam are mai multe canale decât Veneţia. Primele au fost construite în Evul Mediu, fiind un mijloc de transport şi de apărare. Dispuse radial, pornind din centrul oraşului, Amsterdam are patru canale principale: Singel, Herengracht, Keizergracht şi Prinsengracht. Herengracht şi Keizergracht au fost construite pentru a delimita noi cartiere pentru aristocraţie, în vreme ce Prinsengracht, mai micuţ, era destinat clasei de mijloc. În 2009, sistemul de canale al Amsterdamului a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Construcții pe piloni de lemn
Se spune că orașul se scufundă încet. Clădirile din Amsterdam sunt construite pe piloni de lemn - în prezent, sunt mai mult de 11 milioane de astfel de piloni - care sunt înfipți la aproximativ 15-20 de metri în pământ, solul fiind nămolos și instabil. În ciuda acestui fapt, orașul este menținut la suprafață, îndemnând mereu ca ingineria olandeză să se îmbunătățească, ceea ce și face. Este cu atât mai impresionant cu cât Amsterdamul rămâne, în egală măsură, unul dintre cele mai ecologice orașe din lume, o dovadă clară că progresul tehnologic poate coexista în deplină armonie cu natura.
Casele, construite cu o ușoară înclinație în față
Multe clădiri din Amsterdam sunt vizibil înclinate în față, dar se pare că ele au fost construite așa în mod deliberat. Până la începutul secolului al XIX-lea, regulamentele de construcție civilă din Amsterdam impuneau în mod expres ca toate casele să fie construite cu o ușoară înclinație în față. Firește că astăzi există mai multe teorii despre aceste case înclinate. De pildă, înainte de secolul al XIX-lea, multe dintre actualele case erau destinate depozitării mărfurilor, iar pentru ridicarea lor se foloseau scripeții. Era mult mai ușor să se procedeze așa, dar, pentru asta, trebuia ca pereții să fie asigurați cumva împotriva lovirilor, soluția găsită fiind tocmai înclinarea fațadei. O altă explicație ar fi că, din cauza scufundării inegale a pilonilor de lemn ce susțin casa, aceasta ajunge ca, treptat, să se încline inegal. Oricare ar fi motivul exact, este legal și în zilele noastre să construiești o casă înclinată în Amsterdam, cu singura condiție ca și cele de lângă să fie înclinate.
Planul Delta 2015
După inundaţiile din 1953, soldate cu 1.835 de morţi şi 72.000 de sinistraţi, a fost pus în aplicare planul Delta pentru o mai bună protecţie a ţării împotriva inundaţiilor. În pofida îmbunătăţirilor succesive, sistemul de apărare trebuie renovat. Potrivit unui raport recent al biroului pentru planurile referitoare la mediul înconjurător, 35% (1.302 km) din barajele iniţiale nu corespund normelor actuale. Pe terenurile smulse mării trăiesc aproape jumătate din locuitorii ţării şi de acolo provine 65% din PIB-ul Olandei. Noul plan Delta 2015 prevede măsurile necesare, până în 2050, pentru funcţionarea sistemului de apărare împotriva apelor, printre care întărirea a 200 de diguri. În program figurează şi creşterea rezervelor de apă dulce, precum şi lărgirea fluviilor Rin şi Maas (Meuse). Programul mai prevede şi diferite scenarii pentru ca statul să răspundă în mod flexibil în cazul ridicării nivelului apelor. Olanda are diguri în lungime de 17.500 km, de-a lungul litoralului şi al râurilor. Printre cele mai impresionante se numără Afsluitdijkn din nordul Amsterdamului, de 32 km lungime, construit în 1932, care separă de mare un lac cu apă dulce. În 1986, s-a realizat şi un sistem antifurtună, cu o lungime de 8 kilometri.