Main menu

header

772 24 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Ce este atât de special la pielea vegană, cea care nu provine de la animale sacrificate, de a devenit un trend în creștere spectaculoasă? Potrivit celor care o poartă, totul - de la stil la durabilitate.

Țesături din frunze de cactus

Pielea vegană este făcută dintr-o multitudine de materiale. La început a fost poliuretanul, dar ulterior pielea de acest tip a început să fie realizată din materiale naturale. De pildă, recent, doi antreprenori mexicani au creat o astfel de textură din frunze de cactus. În premieră, Adrián López Velarde și Marte Cázarez au lansat materialul confecționat exclusiv din cactus-pară, fără chimicale, fără ftalați sau PVC. Parțial biodegradabilă, pielea din cactus este flexibilă, lasă pielea să respire, se simte precum varianta obținută de la animale și are o durabilitate de zece ani. Potrivit producătorilor, din acest material inovator, prietenos cu mediul, se pot confec- ționa haine, poșete, accesorii.

Portofele din fibre de ananas

772 24 2Peste un miliard de vite, porci, capre, oi, aligatori, canguri, chiar pisici și câini sunt măcelăriți în fiecare an pentru pieile din care oamenii fac podoabe sau mai multe haine decât au nevoie. Nu este de mirare, în aceste condiții, că o creatoare ca Stella McCartney, de pildă, cunoscută apărătoare a mediului înconjurător, folosește exclusiv pielea vegană în colecțiile sale. Printre produsele care pot fi livrate creatorilor de modă este și pielea vegană din fibre de ananas, numită piñatex. Acest material este îmbunătățit încontinuu din anii 1990, când a fost inventat. Așa se face că astăzi, din resturile rămase de la 16 plante, se poate confecționa un metru pătrat de piele vegană. Produsul nu necesită pământ, apă, pesticide sau fertilizatori. Materialul a devenit foarte popular, așa încât din pielea de acest tip se găsesc poșete, pantofi, portofele, curele de ceas. Branduri de top, ca Puma, Camper, LIAN&LIV, Time IV Change, ROMBAUT, Nae sau Bourgeois Boheme, folosesc piñatex în colecțiile lor.

Jachete din plută

Ovide este un brand din Franța care folosește pentru creațiile sale vestimentare numai materiale prietenoase cu mediul. Printre aceste piese s-au remarcat în ultima vreme jachetele din plută de stejar. Acest arbore este „decojit” la fiecare nouă ani, fiind singura specie care rămâne în viață după un astfel de tratament. Materialul are o amprentă ecologică de mici dimensiuni, nu necesită procesare complicată sau costisitoare și din acesta rezultă o piele vegană cu calități deosebite. În primul rând, este foarte durabilă, apoi este deosebită, versatilă și un excelent regulator termic. În plus, piesele confecționate din acest material sunt ușoare, rezistente la apă, foarte ușor de curățat și de întreținut. Datorită specificității care caracterizează pielea obținută din plută, fiecare jachetă are o textură unică. Grație succesului acestor piese, brandul s-a extins deja în Portugalia și în Marea Britanie.

Rochii din alge

772 24 3În anul 2017, tânărul designer Karen Sissal Kristansen câștiga Premiul Blue Fashion Challenge, oferit pentru realizări deosebite în trecerea industriei de fashion spre sustenabilitate, cu o jachetă, o geantă de călătorie și o rochie, realizate dintr-o piele vegană, inovatoare, obținută din resturi de pește, respectiv alge. „Materialul obținut din pielea peștilor este mult mai consistent în calitate și mai simplu de manevrat decât pielea clasică obținută de la animalele terestre”, detaliază designerul. La rândul lor, creatorii de la Nanonic Inc. au pus la punct un material numit SeaCell, considerat „pielea oceanului”, obținut din alga kemp, amestecată cu celuloză. Imită pielea clasică foarte bine, sursa este abundentă și, în plus, piesele realizate din acest material pot furniza purtătorului vitamina E și alți nutrienți benefici, prin contactul obiectelor cu pielea umană.

Huse auto din ciuperci

Marii producători de automobile au în vedere schimbări radicale de abordare în ceea ce privește materialele folosite pentru interioarele mașinilor. Companii ca Tesla, BMW, Mercedes-Benz, Lexus sau Ferrari au trecut deja la modele cu scaunele îmbrăcate în piele vegană. Modelul electric Taycan, de la Porsche, poate fi comandat în variantă cu piele vegană. La rândul lor, cei de la Bentley au anunțat o adevărată schimbare de filosofie pe această direcție. „Nu putem vinde un produs al nostru care implică atâta piele de la animale unor persoane cu un stil de viață vegan. Intenționăm să oferim în curând variante de interior din piele obținută din ciuperci și alte materiale prietenoase cu mediul”, punctează Stefan Sielaff, director al departamentului design al gigantului britanic. De altfel, pielea vegană obținută din ciuperci este produsă și de brandul MycoWorks, care realizează acest tip de material din creșterea în condiții controlate a unei ciuperci care apare pe resturile agricole, precum și din specia reishi, comestibilă. Urmare a cererii din partea designerilor, producătorul personalizează pielea vegană rezultată în funcție de comenzile acestora. Totodată, corporația italiană Grado Zero Espace a conceput MuSkin, piele vegană obținută din ciuperci parazite care trăiesc în pădurile subtropicale. Creatorii de modă care o preferă invocă faptul că materialul poate fi folosit și pentru haine, și în marochinărie, și ca suport pentru accesorii, având proprietatea de a limita proliferarea bacteriilor în contact cu pielea umană.

Una dintre cele mai recente inovații pe direcția obținerii de piele vegană este generarea acesteia prin biofabricare, care implică crearea în laborator de colagen din celule vii. Materialul rezultat poate fi de orice culoare, formă sau dimensiune și implică zero resturi

Poşete din pulpă de mere

772 24 4Compania elvețiană Happy Genie a lansat recent o colecție de poșete de lux din piele vegană obținută din resturi de mere. Acest material este realizat din fructe cultivate în Italia, care devin suc. După extragerea lichidului, pulpa rămasă, care până acum se arunca, este uscată și transformată în pulbere. Amestecată cu pigmenți speciali și vaporizată pe un suport textil, aceasta devine un material foarte asemănător cu pielea obișnuită, aprobat de organizația pentru apărarea drepturilor animalelor PETA. De asemenea, americanii de la Veerah au lansat de curând o linie de pantofi realizați dintr-o piele vegană obținută din coji de mere.