de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Mulți cred că dacă o persoană are probleme de sănătate, aceasta nu va fi niciodată capabilă să trăiască din plin și să fie fericită. Dar nu este adevărat. Există destui oameni puternici care să demonstreze contrariul. Însă sunt semeni de-ai noştri care au refuzat compătimirile şi starea de deznădejde şi de prăbuşire şi au depăşit situaţii incredibile, găsindu-şi fericirea şi devenind un mare exemplu pentru cei care sunt perfect sănătoşi.
Jessica Cox, primul pilot fără mâini
Adevărații oameni puternici reușesc să-și depășească infirmitățile. Fata s-a născut în 1983 fără mâini, din cauza unui defect congenital foarte rar. Părinții ei au făcut totul pentru ca fata să ducă o viață normală. Jessica a învățat cum să mănânce singură, cum să se îmbrace, să meargă la o școală obișnuită și a învățat chiar și cum să scrie. Încă din copilărie îi era frică să zboare. Dar, la fel ca mulți alți oameni puternici, s-a decis să lupte cu fobiile. În 2008, ea a obținut permisul de a zbura cu aeronave sportive ușoare. Astfel, a devenit primul pilot fără mâini din lume și a ajuns în Cartea Recordurilor. Totodată, ea deţine centura neagră în taekwondo, un sport din cadrul artelor marţiale.
Sean Swarner a învins cancerul şi a urcat pe Everest
Acest bărbat este într-adevăr un bărbat cu B mare. El a învins cancerul și a urcat pe cele mai înalte șapte culmi ale celor șapte continente. Este singura persoană din lume care a supraviețuit bolii Hodgkin și sarcomului Askin. A fost diagnosticat pentru prima dată la 13 ani și i s-au prognosticat trei luni de viață. Deși a reușit să învingă primul lui cancer, acesta s-a întors sub forma unei tumori de mărimea unei mingi de golf în plămânul său drept. După cea de-a doua operație, doctorii i-au prognosticat doar două săptămâni de viață. Totuși, Sean a supraviețuit. În 2002, a urcat pe Vârful Everest și a devenit primul supraviețuitor de cancer care a cucerit această culme. El a fost votat în rândul primelor opt personalităţi inspiraţionale din toate timpurile şi face numeroase turnee de-a lungul Americii, pentru a explica oamenilor cum pot fi depăşite anumite bariere considerate intangibile.
Muzicianul Patrick Henry Hughes nu vede şi nu poate merge
Patrick s-a născut fără ochi și incapabil să-și întindă în întregime mâinile și picioarele, fiind invalid. Tatăl său i-a făcut cunoștință cu pianul la vârsta de 9 luni. Mai târziu, a intrat la Universitatea din Louisville și a fost invitat să facă parte din fanfara de la Louisville. El cânta la trompetă, în timp ce tatăl său împingea căruciorul cu rotile în timpul marșurilor. De atunci, el a susținut multe concerte în Statele Unite ale Americii și a participat la multe show-uri televizate împreună cu familia sa.
Turia Pitt, modelul cu arsuri pe 64% din corp
Povestea modelului australian Turia Pitt, care și-a „pierdut” fața într-un incendiu, nu lasă pe nimeni indiferent. Când avea 24 de ani, a devenit victima unui accident îngrozitor. În urma acestuia, procentajul arsurilor de pe corp a fost de 64%. A petrecut șase luni în spital, a trecut prin multe operații și și-a pierdut toate degetele de la mâna dreaptă și trei degete de la stânga. Necazul s-a petrecut în timp ce participa la un maraton în 2011. Femeia a ajuns într-o zonă cu multă vegetaţie, a simţit miros de fum, a văzut flăcările şi pentru că ştia să acorde primul ajutor s-a dus spre zona de incendiu să vadă dacă e cineva în pericol. Din nefericire însă, Turia a fost încercuită de foc şi nu a mai putut face nimic. Povesteşte cum a simţit că flăcările îi cuprind mâinile şi picioarele. Totuși, ea trăiește din plin acum, ia parte la ședințe foto de modă, oferă training, face surfing, merge pe bicicletă și lucrează ca inginer minier. „Nu m-am temut de durere sau de moarte, mi-a fost frică doar că o să îmi pierd vederea şi nu îl voi mai putea vedea niciodată pe Michael, iubitul meu”, spune Turia. A stat o perioadă în comă indusă, a trecut prin 16 operaţii, capul ei ajunsese de două ori mai mare din cauza umflăturilor şi a fost nevoită să poarte multă vreme o mască pentru a îşi proteja rănile, dar şi pentru a se feri de privirile oamenilor. „Am ştiut de când eram în mijlocul focului că viaţa mea avea să se schimbe definitiv. Că nu va mai fi niciodată ca până în acel moment”, mărturiseşte femeia. Multe luni, familia şi iubitul au refuzat să îi pună o oglindă în mână pentru a îşi vedea chipul. L-a văzut însă în ecranul unui iPad. „Am început să plâng, nu mă recunoşteam. Michael mi-a spus că el îmi recunoaşte ochii mei frumoşi”, spune Turia. Michael a stat zi de zi lângă ea, a hrănit-o, i-a curăţat rănile şi a încurajat-o să continue. Împreună au reuşit. Azi, Turia simte că trăieşte din nou. A decis să renunţe la mască, să îşi arate chipul lumii întregi, s-a întors la studii şi face parte dintr-o organizaţie de caritate pentru victimele incendiilor. „Când mă plimb cu ea, mă simt mândru că e partenera mea”, spune Michael. „Sunt mândră să mă arăt lumii aşa cum sunt. Cei care îmi citesc azi povestea vor înţelege că totul e posibil, trebuie doar să îşi dorească cu adevărat. Sunt cel mai bun exemplu că aşa este”, a mai spus Turia.
Tanni Grey-Thompson, campioana de atletism în căruţ cu rotile
Tanni s-a născut cu spina bifida și folosește căruciorul cu rotile. Ea este una dintre cele mai de succes participante la cursele de cărucioare cu rotile din întreaga lume. Cariera sa internațională a început în 1988 la Seul, unde a câștigat o medalie de bronz la 400 m. Ea a concurat și la baschet în scaun cu rotile. Al cincilea și ultimul ei joc paralimpic a fost la Atena (2004), unde a câștigat două medalii de aur la cursele de scaune cu rotile pe 100 m și 400 m. În total, în cariera sa paralimpică, ea a câștigat 16 medalii (11 de aur, patru de argint și un bronz) și, de asemenea, 13 medalii ale Campionatului Mondial (șase de aur, cinci de argint și două de bronz). La 27 februarie 2007, Gray-Thompson și-a anunțat retragerea în așteptare, cu ultima sa apariție pentru Marea Britanie la Cupa Mondială Paralimpică de la Manchester. De-a lungul carierei, ea a câștigat un total de 16 medalii paralimpice, inclusiv 11 de aur, a deținut peste 30 de recorduri mondiale și a câștigat Maratonul de la Londra de șase ori între 1992 și 2002.
Esther Vergeer, impresionant şir de succese în tenis în scaun cu rotile
Esther a fost diagnosticată cu mielopatie vasculară în jurul măduvei spinării când era copil. După operație, nu a mai putut să-și miște picioarele. În timpul reabilitării, a învățat să joace volei, baschet și tenis în căruciorul cu rotile. În cele din urmă, a ales tenisul și a devenit victorioasă în turnee de Grand Slam de 48 de ori. Olandeza s-a retras acum din activitate. Din cele 695 de meciuri jucate în carieră a pierdut doar 25. Timp de 668 de săptămâni a deţinut primul loc în lume la această categorie, o performanţă care cu greu va putea fi egalată vreodată de o altă sportivă. Din 2003, când a pierdut la Daniela di Toro, a avut zece ani de succese neîntrerupte, câştigând 470 de meciuri, 120 de turnee.
Actorul Michael Fox, o vedetă cu Parkinson de la 30 de ani
Starul din „Înapoi în viitor” a fost diagnosticat cu Parkinson la 30 de ani. După aceea, a avut probleme cu alcoolul. Totuși, a reușit să-și învingă dependența și a devenit un puternic susținător al cercetărilor privitoare la boala Parkinson. Mulțumită eforturilor sale, s-au strâns 350 de milioane de dolari pentru cercetări referitoare la această boală. Tracy Polland și Michael J. Fox formează unul dintre cuplurile-model de la Hollywood, fiind căsătoriți din 1988. Soția l-a susținut pe actor în lupta cu boala Parkinson, cu care a fost diagnosticat în 1991, pe când avea numai 29 de ani. Cei doi s-au cunoscut pe platoul de filmare al serialului de comedie „Family Ties”, însă la început au fost doar colegi. Nici măcar prieteni. După filmări, Tracy fugea acasă la iubitul ei, Kevin Bacon, un actor la fel de cunoscut. Erau împreună de cinci ani, aveau un apartament împreună și toată lumea se aștepta la o nuntă. În acea perioadă, Michael J. Fox era deja un mare star la Hollywood, după apariția în seria de succes „Înapoi în viitor”, și avea o relație cu Nancy McKeon, actriță de soap-opera. La scurt timp, Kevin Bacon și-a cunoscut actuala soție, pe Kyra Sedgwick, așa că Tracy Polland a rămas singură. Michael J. Fox se despărțise și el de iubită, așa că vestea l-a bucurat, după cum a recunoscut mai târziu. În 1987, după șapte luni de relație, Michael i-a cerut mâna lui Tracy. Pe 16 iulie 1988 s-au căsătorit, vânați de ziarele de scandal care au trimis chiar și elicoptere ca să surprindă imagini cu ei. În 1989 s-a născut fiul lor, Sam. Michael J. Fox avea un program foarte încărcat din cauza filmărilor, însă familia îl însoțea peste tot. La numai trei luni, micul Sam a zburat cu avionul în Canada, acolo unde tatăl lui avea filmări. Când totul părea să meargă excepțional, familia a primit o veste cruntă. „Am crezut că m-am lovit la umăr făcând cascadorii, pentru că îmi tremura degetul mic”, a spus Michael. „În schimb, medicul mi-a spus că am Parkinson. Dar a adăugat că mai pot lucra încă zece ani”. Actorul avea doar 29 de ani când a primit diagnosticul. În prima fază a suferit o depresie și s-a apucat de băut, însă, cu ajutorul familiei, a reușit să accepte că trebuie să lupte toată viața cu o boală gravă. În următorii ani a lansat mai multe filme, parcă încercând să strângă bani pentru familia lui, conștient fiind că la un moment dat nu va mai putea lucra. Abia în 1998, Michael a recunoscut public că suferă de boala Parkinson, după o operație pe creier menită să-i reducă tremorul mâinilor. De ce nu a vorbit de la început despre boala lui? „Nu am recunoscut public de teamă că oamenii nu vor mai râde la filmele mele. Poți să râzi la un serial, știind că actorul are o boală gravă?” Cum a supraviețuit căsnicia celor doi actori cu un diagnostic atât de grav? „Relația noastră a devenit și mai frumoasă. Mi-am dat seama că Tracy nu avea să mă părăsească, deși eram bolnav”, a declarat Michael.
Jillian Mercado face modelling în scaun cu rotile
Această fată a dovedit că nu trebuie să urmezi standardele ca să devii manechin de modă. Principalul este să te iubești pe tine și corpul tău, chiar dacă nu este perfect. În copilărie a fost diagnosticată cu distrofie musculară spastică și a fost nevoită să folosească un cărucior cu rotile din acel moment. Totuși, acest lucru nu a împiedicat-o să devină parte din lumea modei.
Nando Parrado a supravieţuit unui accident aviatic 72 de zile până a primit ajutor
Este unul dintre supravieţuitorii uruguayeni ai accidentului aviatic produs pe 13 octombrie 1972 în Munţii Anzi. În 1993 s-a făcut chiar un film după povestea lui, intitulat Miracolul din Anzi. La vremea accidentului, Nando era student. În acea tragedie şi-a pierdut mama şi pe Susy, sora sa. Supraviețuitorii accidentului au fost nevoiți să bea zăpadă topită și să doarmă unul lângă altul ca să nu înghețe. Aveau foarte puțină mâncare, așa că, după ce au epuizat proviziile, au recurs la canibalism, consumând părți din trupurile celor care nu au supraviețuit. La 60 de zile după accident, Nando și doi dintre prietenii lui s-au hotărât să plece după ajutor prin deșertul de gheață. Nando și-a pierdut aproape întreaga familie în accidentul aviatic și a slăbit 40 de kilograme în următoarele două luni. Acum, el ține discursuri motivaționale și le spune semenilor cum să fie oameni puternici și să-și atingă scopurile în viață.
Mark Inglis, singurul om din lume cu ambele picioare amputate care a cucerit Everestul
Mark Joseph Inglis (născut la 27 septembrie 1959) este un alpinist, cercetător și vorbitor motivațional din Noua Zeelandă. Este licențiat în biochimie umană la Universitatea Lincoln, Noua Zeelandă, și a efectuat cercetări asupra leucemiei. El este, de asemenea, un ciclist împătimit și a câștigat o medalie de argint în proba de cronometru de 1 km la Paralympics Summer 2000 din Sydney. Pe lângă faptul că este un ambasador benevol pentru Everest Rescue Trust, Inglis a creat o gamă de băuturi sportive și geluri energetice numite PeakFuel.ark Inglis. Mark Inglis este singura persoană cu ambele picioare amputate din lume care a urcat pe Vârful Everest. În 1987, Mark și-a pierdut ambele picioare după ce a suferit degerături într-una dintre expedițiile sale. Dar Mark nu a renunțat niciodată. El s-a antrenat mult și a reușit să urce pe cel mai înalt vârf din lume. Inglis a început să lucreze ca alpinist profesionist în 1979, mai precis ca alpinist de căutare și de salvare pentru Parcul Național Aoraki / Mount Cook. În 1982, Inglis și partenerul de alpinism Philip Doole au fost blocați într-o peșteră de zăpada de pe Aoraki / Mount Cook timp de 13 zile, din cauza unui viscol teribil. Salvarea celor doi alpinişti a fost un eveniment mass-media în Noua Zeelandă. În urma salvării lui Inglis, ambele picioare i-au fost amputate sub genunchi, ca urmare a faptului că erau atât de degerate, încât nu a mai existat o altă soluţie. S-a întors la Mt. Cook în 2002 și a ajuns cu succes în vârf la 7 ianuarie acelaşi an, după ce o încercare anterioară a fost zădărnicită de problemele cu picioarele. Asaltul la vârf din ianuarie 2002 a fost documentat de filmul No Mean Feat: The Mark Inglis Story. În 2003, Inglis a primit Ordinul de Merit din Noua Zeelandă ca ofițer în recunoașterea serviciilor sale pentru persoanele cu dizabilități. La 27 septembrie 2004, el a urcat cu succes pe Cho Oyu, devenind doar cel de-al doilea om dublu amputat pentru a cuceri un munte mai mare de 8.000 de metri înălțime. La 15 mai 2006, după 40 de zile de urcare, Inglis a devenit primul om dublu amputat care a ajuns până la vârful Muntelui Everest, cel mai înalt munte din lume. În timp ce se aclimatiza la 6.400 de metri, o ancoră de linie fixă a eșuat, ceea ce a făcut ca Inglis să cadă și să îşi rupă unul dintre picioarele protetice din fibră de carbon la jumătate. Acesta a fost reparat temporar cu bandă ductuală, în timp ce o rezervă a fost adusă din tabăra de bază. Expediția Everest a lui Inglis a fost filmată pentru serialul Discovery Channel Everest: Beyond the Limit. Astăzi, Mark Inglis are 60 de ani şi locuiește în Noua Zeelandă alături de soția sa și de cei trei copii. A scris patru cărți și este speaker motivațional.