Main menu

header

773 27 1de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

După ce a ajuns până în finala concursului „Românii au talent”, Narcis Ianău a încercat să îşi croiască propriul drum şi să îşi facă o carieră în muzică. A muncit mult, dar a reuşit. Cântă peste hotare, are turnee şi, cel mai important, cântă alături de nume mari din muzica internaţională. Sarah Brightman este doar unul dintre ele. Îndrăgita artistă a concertat la Bucureşti la sfârşitul anului trecut, alături de Narcis Ianău, la Sala Palatului, într-un spectacol incendiar.

„M-am mutat la Cluj, unde am absolvit şi facultatea”

- Ai dispărut o lungă perioadă de vreme. Ce ai făcut în tot acest timp?

- Dar nu am dispărut. Mai tot timpul am fost pe aici, prin preajmă! Doar strict pe perioada turneelor m-am îndepărtat câte puţin. Însă mereu am revenit acasă. Ce am făcut de, să zicem, cinci ani încoace? M-am mutat la Cluj, unde m-am înscris la studii. Am şi absolvit, între timp, Academia de Muzică. În paralel cu şcoala, am început turneele. La începutul lui 2016, mai exact. Trebuie să spun că n-a fost chiar uşor să fac faţă ambelor „fronturi” simultan. Şi deşi am crezut în multe momente că va trebui să renunţ la una dintre ele, iată că am scos-o la capăt cu bine, cu toate: facultate terminată şi cinci turnee până acum. Acum, fac exact ce mi-am dorit, să cânt prin lume. Mă simt norocos.

- De ce nu mai cânți în România?

- Ca să fiu sincer, întrebarea asta îmi atinge un punct sensibil. Nu cânt în România pentru că nu mi s-au mai propus colaborări ori proiecte, pe aici, în ultimul timp. Aşa că m-am dedicat celor care m-au solicitat. Cânt peste hotare. Renumitul producător Frank Peterson, el e „vinovatul” principal. M-a găsit întâmplător pe internet, în urmă cu ceva ani. Căuta o piesă şi a găsit-o şi în interpretarea mea. Curios şi chiar intrigat de vocea mea, m-a contactat şi mi-a propus să mă duc la el în studio în Germania, să încercăm nişte înregistrări. Ulte- rior, mi-a mărturisit că nu a crezut că putea fi voce de băiat ce a ascultat el pe internet. Dar l-am convins mai apoi. Aşa a început totul. El lucrează şi cu trupa Gregorian. Cu ei am avut primele turnee prin toată Europa. Avem şi câteva piese cântate împreună, incluse pe ultimele lor albume.

- Intenționezi să te stabilești peste hotare?

- Nu. Sau cel puţin nu în viitorul apropiat. Poate cândva… Dar deocamdată m-am stabilit în Cluj. Chiar mă mândresc cu o împlinire personală pe acest plan: mi-am cumpărat anul trecut primul meu apartament şi sunt foarte, foarte bucuros!

„Nu este doar o relaţie strict profesională. Ne place să petrecem timp împreună, să vorbim despre orice”

773 27 2- Cum ai ajuns la colaborarea cu Sarah Brightman?

- Tot datorită lui Frank. El şi Sarah se cunosc de-o viaţă. Au lucrat împreună. Pot să spun că dintotdeauna. El a venit cu ideea că ar fi frumos să colaborăm. Eram în turneu cu Gregorian, chiar înainte de un spectacol, când mi-a bătut Frank la uşa cabinei spunând: „Vino, vreau să te prezint cuiva”. Nu pot descrie cum mi s-au tăiat picioarele când am văzut-o pe Sarah lângă el. Nu-mi venea să cred c-o am exact în faţa mea pe cea pe care am admirat-o încă de mic şi care mereu mi-a fost model şi inspiraţie. Nu cred că am să uit vreodată acea emoție!

- Ai fost invitat în concertele ei?

- Da. La propunerea lui Frank Peterson am fost introdus în programul ei de turneu ca invitat special. Prima oară, în concertele intitulate „An evening with Sarah Brightman”, cu care s-a făcut un tur al Asiei în vara lui 2016, apoi am mers în Mexic, Turcia, Indonezia, Taiwan cu același spectacol. După care a urmat un alt turneu european, în iarna 2017-2018 - „Royal Christmas Gala” cu Sarah Brightman, corul Gregorian și alți invitați. Iar de la începutul anului trecut se derulează „Hymn” - cel mai amplu turneu de până acum, din care fac şi eu parte.

- Cum este colaborarea cu ea?

- Plăcută şi fructuoasă. Mă simt privilegiat că am acest noroc. Pot spune că nu este doar o relație strict profesională. Ne place să petrecem timp împreună când ne permite programul, să vorbim despre orice. Sarah este prietenoasă, grijulie, veselă, sensibilă şi, totodată, un profesionist desăvârşit.

„Îmi doresc să am concertele mele”

- Ce ai învățat de la Sarah?

- Am învățat de la Sarah să prețuiesc simplitatea. O vezi în spectacole purtând rochii și coroane impunătoare, însă în afara scenei este un om de o frapantă și rafinată simplitate. Am învățat de la ea că succesul și faima se câștigă în ani mulți de muncă și se pot păstra oricât în timp, prin consecvență, seriozitate, ambiție. Și am mai învățat și niște trucuri pentru îngrijirea și antrenarea vocii, dar pe alea nu le spun. Le păstrez așa, ca pe ingredientul secret dintr-o mâncare bună. Şi cel mai important lucru, m-a sfătuit să nu renunț la visurile mele, oricât de greu ar fi drumul spre împlinirea lor. Și chiar am de gând să-i urmez acest sfat.

- Şi care este cel mai mare vis?

- Până nu demult, visam să cânt pe marile scene ale lumii. Să cuceresc cât mai mult public, să simt acea energie pe care ți-o dau admirația și aprecierea oamenilor. Norocul face că deja mi s-a îndeplinit asta. Acum, îmi mai doresc să am concertele mele.

„Piesa pe care o interpretăm împreună se cheamă «Pie Jesu»”

- Ce cântați împreună?

- Cântăm în duet o piesă pe care Sarah o îndrăgeşte foarte mult, compusă de fostul său soț, Andrew Lloyd Webber, în urmă cu aproape 35 de ani. Piesa se cheamă „Pie Jesu”.

- Ai adus-o în concertul tău la București. Cum ai convins-o?

- De fapt, ea m-a adus pe mine să cânt în concertul ei la mine-n țară. De convins, nu a fost nevoie. Când se propunea traseul pentru turneu, am fost doar întrebat în ce orașe din România ar fi bine să mergem. Am propus Cluj și București și, la scurt timp după aceea, am aflat că au fost introduse oficial în program. M-a bucurat mult vestea! Concertul de la Bucureşti, pentru mine cel puţin, a fost o experienţă interesantă. Uitasem cum este să cânt din nou în ţara mea. Eu am mai cântat la Sala Palatului. Ultimul meu concert în România a fost acolo. Eram în turneul „The Final Chapter Tour” cu Gregorian și cu Amelia Brightman, în mai 2016.

- Aţi cântat şi la Cluj...

- Am așteptat cu mari emoții ziua asta. La Cluj este chiar prima oară când cânt, cu excepția câtorva evenimente private. Și e orașul meu acum. Aveam de dăruit puțin din mine publicului de aici. Oamenii ne-au primit cu bucurie şi căldură. Sarah are fani peste tot şi oriunde mergem suntem primiţi astfel.

„M-am apucat să pictez!“

773 27 3- Unde te simți mai apreciat? În ţară sau afară?

- Mi-aș dori să am mai des ocazii să simt aprecierea aici, acasă. Oamenii și-o manifestă virtual. Mă cheamă să le cânt. Dar ce pot eu să le răspund? Nu depinde de mine asta. Oare se înțelege ce aș fi vrut din răspunsul meu? Am încercat să fiu subtil. Fiecare public e diferit. Fiecare are modul lui de a reacționa, de a se comporta. Diferă de la o zonă la alta, de la o țară la alta, de la o seară la alta.

- Ce proiecte urmează?

- Nu este încă momentul să le divulg. Sunt superstițios. Aștept întâi să se contureze mai clar. Apoi o să vorbesc despre ele. Pe lângă muzică, m-am gândit și la ceva planuri de back-up și de ocuparea timpului dintre turnee. Dar încă nu a venit momentul să le pun în aplicare. Deocamdată, sunt fidel muzicii și mă dedic exclusiv ei.

- Te-ai gândit să și compui muzică?

- Am și încercat chiar. Însă, deocamdată, nu sunt neapărat pe deplin mulțumit de rezultat. Dar cine ştie, poate, într-o zi, vine mai multă inspirație. M-am apucat în schimb să pictez! Și asta chiar am văzut că-mi iese, acceptabil de bine.