de Călin Popa şi Adrian Barna
Nu peste mult timp se vor împlini 108 ani de la cel mai răsunător naufragiu din istorie, cel al „nescufundabilului” Titanic. Mai presus de toate legendele țesute în jurul unuia dintre cele mai tragice evenimente ale începutului de secol XX, s-au păstrat povești de supraviețuire care depășesc orice ficțiune.
Charles Joughin, ajutat de… rom
Chiar dacă ar fi fost încărcate la capacitate maximă, bărcile de salvare ale Titanicului tot nu ar fi putut să preia decât o treime din cei 2.435 de pasageri și 900 de membri ai echipajului. Nenumărate vieți s-au pierdut în noaptea fatidică a anului 1912, în paralel cu unele supraviețuiri care sfidează imaginația. De pildă, Charles Joughin, care era un chef foarte bine plătit la bordul faimoasei nave, s-a retras în cabină și s-a delectat cu o bună cantitate de rom imediat ce s-a stârnit panica la bord. Apoi a refuzat un loc într-o barcă de salvare și s-a întors să mai bea ceva. Când a revenit pe punte, nu mai existau bărci de salvare, iar Joughin s-a aruncat de pe vasul care se scufunda și a început să înoate în apele înghețate ale Atlanticului. Singura explicație pe care au găsit-o salvatorii a fost prezența romului în organismul lui Joughin, care ar fi atenuat impactul răcelii apei.
Richard Williams Norris, salvat de un val… ucigaș
Jucător de tenis cunoscut, elvețianul Richard Williams Norris se afla pe Titanic împreună cu tatăl său, Charles. După coliziunea cu aisbergul, cei doi au ajuns în apele înghețate și au fost nevoiți să înoate pentru a se salva. La un moment dat, un furnal al navei s-a prăbușit și, pe de o parte, l-a ucis pe tatăl sportivului sub ochii acestuia, iar pe de altă parte a generat un val care l-a împins înainte pe Richard, care a reușit să se agațe de un rest al navei și să plutească până când a fost salvat. Doi ani mai târziu, devenea campion al SUA, performanță repetată în 1916 și completată de trofeul de la Wimbledon la dublu, în 1920, și de o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1924.
Ella White și bastonul care a luminat în noapte
Pasager la clasa I a Titanicului, Ella White a rămas mult retrasă în cabină până la momentul în care nava a lovit gheața. Dar obiectul cu care se ajuta la mers, un baston alimentat de o baterie care emitea lumină, inovație ultramodernă a acelor zile, a fost un obiect de-a dreptul salvator. După ce femeia a ajuns într-una dintre bărcile de salvare, a ținut bastonul în aer pentru a lumina calea ambarcațiunilor prin noaptea foarte întunecată. Obiectul a arătat poziția bărcii pe apele negre și înghețate, până când au fost recuperați toți pasagerii.
Tineri căsătoriți, reuniți
Edward și Ethel Beane se aflau pe Titanic în luna de miere. În clipa coliziunii fatale, când toată lumea s-a îmbulzit la bărcile de salvare, femeile și copiii au fost despărțiți de bărbații pe care, în majoritate, nu i-au mai văzut niciodată. Dar destinul a vrut ca Ethel să fie pe o barcă de salvare recuperată de nava care a sărit în ajutorul naufragiaților, iar Edward să supraviețuiască faptului că a trebuit să înoate mai bine de două ore în preajma unui colos care se scufunda și antrena în hău mii de suflete. Deși își luaseră adio, cei doi îndrăgostiți s-au reunit, miraculos, pe vasul Carpathia. Cei doi nu au mai pus niciodată piciorul într-o ambarcațiune.
Frații Navratil, redați mamei de naufragiu
Atunci când femeile și copiii au început să fie urcați în bărcile de salvare ale Titanicului, doi frați și bona lor au fost plasați în una dintre ambarcațiuni de tatăl lor, care nu era sigur de supraviețuirea lor sau a sa. Micuții, în vârstă de 2 ani, respectiv 3 ani, au ajuns cu bine la New York, dar fără femeia care avusese grijă de ei. Presa a popularizat imediat cazul celor doi orfani care nu știau cine sunt și, la un moment dat, campania a avut efectul scontat: o tânără pe nume Marcelle Navratil a venit să-i ia acasă pe Michel și Edmond Roger. Ulterior, s-a aflat că tatăl celor doi băieți îi răpise și se afla pe Titanic în încercarea de a-i trece în SUA. El însuși își schimbase numele în Louis Hofman și își falsificase actele pentru a face asta. Tatăl și-a pierdut viața în faimosul naufragiu, iar cei doi copii au revenit în sudul Franței, alături de mama lor.
William Carter al II-lea, deghizat în fată
Familia de bancheri și moguli ai fierului Carter făcuse o vizită în Europa și se afla la bordul Titanicului, la clasa I. Călătoreau cu servitori și cu un câine. Când s-a pus problema urcării în bărcile de salvare, familia a fost direcționată spre una dintre ambarcațiuni, dar… fără William, care a fost considerat bărbat, deși avea doar 11 ani. Soarta i-ar fi fost pecetluită dacă ar fi fost nevoit, precum ceilalți bărbați de la bord, să încerce să înoate în Atlanticul rece ca gheața, dar mama sa, cu un instinct infailibil, i-a acoperit capul cu propria pălărie și astfel i-a asigurat supraviețuirea, printr-un vicleșug. Tânărul a plâns mult timp după câinele pe care l-a pierdut în naufragiu, rămânând un susținător al drepturilor animalelor tot restul vieții sale. De asemenea, a continuat, plin de curaj, să se îmbarce pe nave și să călătorească foarte mult, ultima documentare a unui voiaj datând din… 1956. William Carter al II-lea a trăit până la etatea de 84 de ani.
George Beauchamp, scăpat din două dezastre maritime
Despre George Beauchamp se poate spune că a avut o stea norocoasă deasupra capului sau că destinul a avut planuri cu el, altfel nu se explică incredibila poveste care l-a scos din două dintre cele mai mari dezastre maritime civile ale secolului XX: naufragiul Titanicului și al Lusitaniei. Mai întâi, pentru a putea lucra ca fochist pe Titanic, Beauchamp a mințit în legătură cu vârsta sa, pretinzând că avea 32 de ani, deși era cu zece ani mai tânăr. După coliziunea navei cu ghețarul, i s-a permis să părăsească vasul și să încerce să supraviețuiască. Ajuns într-o barcă de salvare, a lucrat încontinuu pentru ca aceasta supraaglomerată, să nu se ducă la fund cu naufragiați cu tot și, de asemenea, pentru a se putea îndepărta cât mai repede de gigantul care se scufunda, lucru care, practic, a dus la salvarea tuturor celor din barcă. Beauchamp a supraviețuit suficient cât să se găsească la bordul navei Lusitania, care a fost scufundată de o torpilă germană în Primul Război Mondial, în 1915. A supraviețuit și acestui naufragiu, a continuat să lucreze în marină, dar niciodată nu s-a mai îmbarcat pe nave de dimensiuni uriașe, cum fuseseră cele două. A trăit 77 de ani.