Main menu

header

776 29 1de Sorin Dumitrescu şi Matei Udrea

Al Doilea Război Mondial a fost una dintre cele mai devastatoare perioade din istoria omenirii. Conflagraţia a schimbat mult faţa planetei după încetarea ei, atât din punct de vedere politic, cât şi economic şi social, prin apariţia a două sisteme clare antagoniste: capitalism şi comunism. Astăzi nu sunt puţini cei care susţin că ar fi început de fapt Al Treilea Război Mondial, însă unul mult mai periculos şi mai parşiv, pentru că nu este dat de armate aflate faţă în faţă. Un război biologic, cu consecinţe la fel de mari şi de nefaste, pentru că pandemia de coronavirus a pus pe butuci economia mondială, prin oprirea producţiei. Iar în faţă se profilează ca şi continuare prăpastia unei crize economice peste cea din anii ’20, considerată drept cea mai severă de până acum.

3% din populația lumii de la 1939 a fost ucisă

776 29 2Al Doilea Război Mondial a ucis peste 60 de milioane de oameni, adică mai mult de 3% din populația estimată a lumii în anul 1939 (adică două miliarde). Niciodată în istoria omenirii nu mai muriseră atâția oameni în urma unui război. Dacă numărăm și morțile survenite de pe urma bolilor și a foametei generate de război, numărul victimelor urcă la 80 de milioane. Guvernul rus a raportat că URSS a pierdut 26,6 milioane de vieți în timpul războiului. În august 2009, Institutul Polonez al Memoriei Naționale a estimat numărul de morți din Polonia a fi între 5,6 și 5,8 milioane, în timp ce pentru Germania, Rudiger Overmans, istoric al armatei germane, a propus cifra de 5,3 milioane. România a pierdut aproximativ 300.000 de soldați și 200.000 de civili (ca urmare a activităților militare și crimelor împotriva umanității). Milioane de persoane au fost rănite grav şi au căpătat infirmităţi pe viaţă din cauza bombardamentelor clasice sau nucleare şi a experimentelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucția de după război.

Toate animalele veninoase de la Grădina Zoologică din Londra au fost omorâte

Când a început războiul, aproape toate animalele veninoase de la grădina zoologică din Londra au fost ucise. Asta, pentru a evita eventuale victime cauzate de animalele veninoase care ar fi putut scăpa, în cazul în care grădina zoologică ar fi fost bombardată. Totuși, unele viețuitoare au fost cruțate: un dragon de Komodo și aligatorii din China. De asemenea, doi pitoni au fost păstrați în niște cutii mari de lemn.

Uciderea în masă a 5,5 milioane de prizonieri

În numai opt luni, naziștii au ucis 2,8 milioane de prizonieri sovietici. Au folosit tehnici ca înfometarea, expunerea la gaze toxice și incinerarea. Toate acestea făceau parte din „Operațiunea Barbarossa” a lui Hitler, în cadrul căreia peste 5,5 milioane de prizonieri sovietici au fost uciși pe loc sau au fost trimiși în Germania ca să fie exterminați.

În apele Noii Caledonii au fost testate 3.700 de „bombe Tsunami”

În Al Doilea Război Mondial, SUA și Noua Zeelandă au desfășurat o operațiune secretă, numită „Proiectul Seal”, în cadrul căruia au testat un dispozitiv care se putea măsura cu bomba nucleară. Dispozitivul putea da naștere unui șir de zece explozii, care aveau drept rezultat un tsunami de zece metri, care putea inunda un oraș întreg. Testele au avut loc în Noua Caledonie și în Auckland.

Hitler plănuia să transforme Moscova într-un lac

776 29 3În timp ce invada Rusia, Hitler se hotărâse să folosească Moscova drept capitală administrativă, în anul 1941. Se hotărâse ca apoi, la fel ca în cazul Leningradului și al Kievului, să facă Moscova una cu pământul și să-i ucidă pe cei 4 milioane de locuitori din acest oraș. Plănuia să acopere Moscova cu un lac artificial, scufundând orașul prin deschiderea barajelor de pe canalul Moscova-Volga.

Japonia a aruncat peste China pureci cu ciumă bubonică

Un raport recent al unui medic din Tokyo a dat la iveală faptul că, în Al Doilea Război Mondial, un oraș din China a fost bombardat cu pureci infestați cu ciumă bubonică. Drept rezultat, în China a izbucnit o epidemie gravă. La sfârșitul lui 1940, peste 100 de oameni au murit din cauza ciumei în orașul Ningbo, potrivit bacteriologului Huang Ketai.

Soldații sovietici au violat 2 milioane de femei germane

Spre sfârșitul războiului, Aliații au început să ocupe teritoriul german. În această perioadă, în Germania au avut loc violuri în masă, comise mai ales de soldații sovietici. Multe surse arată că conducerea sovietică era la curent, însă a păstrat tăcerea. Numărul cazurilor de viol este estimat la peste 2 milioane. Femeile siluite aveau vârste cuprinse între 13 și 70 de ani.

Japonezii au avut o mașină de ucis mai eficientă decât a germanilor

Cu toții știm că Adolf Hitler și naziștii au ucis milioane de evrei în Al Doilea Război Mondial. Șocant este faptul că încă și mai mulți chinezi au fost uciși de japonezi. Împăratul Hirohito și trupele japoneze au fost implicați în crime de război grave, comise față de civilii și prizonierii chinezi.

Japonia și Rusia încă nu au semnat un tratat prin care să ratifice sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial

Deși manualele menționează data la care s-a sfârșit Al Doilea Război Mondial, acesta nu s-a sfârșit - tehnic vorbind. Japonia și Rusia nu au semnat vreun tratat de pace și încă se ceartă pentru Insulele Kurile, care au fost ocupate de ruși în timpul războiului. Așa că războiul s-a sfârșit pentru celelalte națiuni, însă pentru ruși și japonezi el continuă sub forma disputei pentru Insulele Kurile.

Zilnic, în Germania sunt descoperite, în medie, 15 bombe neexplodate

776 29 4Au trecut peste 70 de ani de când a fost lansată ultima bombă în timpul războiului și au fost semnate mai multe tratate de pace. Însă în Germania încă sunt găsite aproximativ 5.500 de bombe pe an. Multe au fost detonate în anii trecuți și multe sunt încă ascunse în solul Germaniei.

Peste 1,1 milioane de copii au fost ucişi în Holocaust

Potrivit memoriilor puținilor copii care au supraviețuit, aproximativ 1,1 milioane de copii evrei au fost persecutați de naziști în timpul războiului. Familiile de evrei trebuiau să se ascundă, să emigreze și să sufere din cauza atrocităților naziste. Mulți dintre copiii care au fost băgați în închisoare au fost apoi uciși în Holocaust. Ziarul comunității evreiești din Moldova „Vocea Noastră” scrie că cele mai vulnerabile victime ale naziștilor erau copiii. Conform ideologiei naziste, nimicirea copiilor care proveneau din grupurile „indezirabile” sau „periculoase” era considerată ca făcând parte din „lupta de rasă”, precum și ca măsură preventivă de protecție. Nemții și acoliții lor îi nimiceau pe copii din motive ideologice și pentru atacurile reale sau presupuse ale partizanilor. Au fost uciși 1,5 milioane de copii, inclusiv peste 1 milion de evrei și 10.000 de romi, precum și copii germani cu deficiențe fizice și mintale care se aflau în dispensare, copii polonezi și copii din teritoriile ocupate ale Uniunii Sovietice. Adolescenții (13-18 ani) aveau șansă să supraviețuiască doar în cazul în care erau folosiți ca forță de muncă în lagărele de muncă silnică. Majoritatea copiilor mureau în ghetouri din cauza lipsei de hrană, de îmbrăcăminte, de adăpost. Șefilor naziști nu le păsa de mortalitatea în masă a copiilor, deoarece considera că acei copii din ghetouri nu sunt apți pentru o oarecare activitate utilă, cu alte cuvinte, erau niște trândavi. După ce erau aduși la Auschwitz sau în alt lagăr de exterminare, cea mai mare partea dintre copii erau trimiși imediat la moarte în camerele de gazare. Pe teritoriile Poloniei și Uniunii Sovietice ocupate de Germania, mii de copii au fost împușcați și aruncați în gropi comune. Din când în când, șefii consiilor evreiești din ghetouri (Judenrat) erau nevoiți să ia decizii dureroase de deportare a copiilor în lagăre pentru a îndeplini cotele stabilite de naziști. Janusz Korczak, directorul azilului pentru copii orfani din ghetoul din Varșovia, a refuzat să-i părăsească pe copiii sortiți deportărilor. El a plecat benevol în lagărul morții de la Treblinka, unde a și murit împreună cu copiii aflați în grija sa.