de Călin Popa şi Adrian Barna
Interpretul memorabil al personajului Bilbo Baggins, din trilogia „Stăpânul inelelor”, supranumit de presa de specialitate „cel mai bun actor britanic în rol secundar”, Sir Ian Holm, a părăsit „Tărâmul de Mijloc” și a intrat în legenda cinematografiei mondiale. Retras, exponent al unei generaţii pentru care actoria însemna infinit mai multă artă decât implică în prezent, Holm s-a retras atunci când boala l-a obligat și s-a stins fără vâlvă, păstrându-și umorul, decența și temperamentul fermecător până la sfârșit.
Născut într-un spital psihiatric
Cel care avea să devină Sir Ian Holm, o efigie a cinematografiei internaționale și a teatrului britanic, s-a născut în anul 1931, într-un spital psihiatric din Goodmayes, Essex, condus de tatăl său. A copilărit printre acei pacienți, dar nu a luat contact cu ei. „Una peste alta, am avut o copilărie frumoasă și liniștită”, povestea actorul într-unul dintre rarele sale interviuri. Tânărul Ian se îndrăgostea iremediabil de actorie la vârsta de 8 ani, apoi ajungea să studieze la Academia Regală de Artă. „Singurul film pe care mi-l amintesc în toate detaliile este «Mizerabilii», cu Charles Laughton în rolul principal. L-am văzut prin 1938”, își amintea Holm. În anii 1950, actorul pornea într-o călătorie alături de Royal Shakespeare Company, care avea să dureze peste 15 ani și îl consolida ca pe un actor de o remarcabilă subtilitate a interpretării. Dar scena avea să-i provoace și o mare suferință - în 1976, actorul avea mai multe episoade severe de trac, ceea ce l-a determinat să ia o pauză de peste două decenii de la teatru. Odată reîntors, în 1997, dădea viață pe scenă unui Rege Lear care a stârnit entuziasmul publicului și criticii. Pe parcurs, felul său unic de interpretare l-a adus în atenția producătorilor de la Hollywood, iar drumul său artistic a căpătat o altă anvergură.
„Dacă ai mai mult de o scenă, trebuie să poți face un rol”
Aflat la o premieră cinematografică în Kensingon, Holm l-a întrebat pe casier dacă actorii care au jucat în filmul care urma să înceapă beneficiază de reducere. Vânzătorul nu a făcut legătura între omul scund din fața sa și actorul care urma să devină o celebritate cu rolul din „Al cincilea element”, și-a sunat superiorul și l-a întrebat pe actor… cum îl cheamă, deși afișul în care apărea se afla la doi pași… Povestind acest episod, Holm afirma că „dacă ai mai mult de o scenă într-un film, cu excepția calității foarte slabe a peliculei, ar trebui să poți face un rol memorabil. Asta caut întotdeauna - să pot să fac ceva cu o partitură secundară, care uneori pare chiar ștearsă, comună”. Un astfel de moment memorabil a fost scena decapitării din „Alien”. „A fost greu cu recuzita, a fost nevoie să mi se monteze un alt cap, după ce mă înghesuisem în costum. Asta venea după 16 săptămâni de efort fizic foarte mare, cu multe situații inconfortabile și nici măcar nu aveam idee dacă în final filmul avea să fie bun de ceva”, mărturisea Holm.
Nominalizat la Premiul Oscar
Holm a înregistrat, pe parcursul unei cariere prodigioase, și numeroase eşecuri. Actorul își amintea, în puținele convorbiri cu jurnaliștii, despre producții ca „Visul unei nopți de vară” („A fost un adevărat dezastru, mai mulți ani am vrut să mă las de meserie”), „Shout at the Devil”, film care „nu ar fi trebuit să mă găsească niciodată”, sau „March or Die”, peliculă care îl avea pe afiș pe Gene Hackman și pe care Holm a considerat-o o experiență „îngrozitoare”. În paralel, rând pe rând, roluri „mici, dar relevante” îi creionau o personalitate artistică distinctă și îi aduceau chiar o nominalizare la Premiul Oscar pentru rolul lui Sam Mussabini din „Carele de foc”, care i-a adus un Premiu Bafta și o distincție la Festivalul de la Cannes, din 1981.
Exerciții intense de control al musculaturii feței
Fenomenul „Stăpânul inelelor” și rolul Bilbo Baggins aveau să dea o dimensiune planetară carierei lui Holm. Era încununarea unor eforturi de a se adapta la cinematografie care au inclus exerciții intense de control al musculaturii feței, ajungând la ticuri pe care le putea mima atât de natural, încât i se dusese vestea printre regizori. De asemenea, a trebuit, ca vechi om de teatru, de o perioadă de obișnuință cu camerele de filmat și cu studiourile enorme, unde un actor de statura sa trebuia să fie de o expresivitate excepțională pentru a-și putea interpreta partitura la cele mai înalte standarde cerute de Hollywood. Holm a trebuit să exerseze până la perfecție numeroase accente, a făcut sesiuni intense de discurs și de vorbire, a mestecat și gumă într-un anume fel pentru a fi impecabil, credibil. După ce s-au terminat filmările pentru „Night Falls on Manhattan”, colegii de platou i-au spus britanicului get-beget că a avut un accent per- fect, „ca și cum era născut în Queens”.
Boala Parkinson l-a împiedicat să joace în „Hobbitul“
Regizorul seriei „Stăpânul inelelor”, Peter Jackson, i-a adus un omagiu emoționant lui Ian Holm la aflarea veștii că actorul a trecut în neființă. „Sunt foarte trist pentru că a plecat Sir Ian Holm. A fost un om încântător, generos, plin de spirit, liniștit și cu o fermecătoare sclipire în ochi”, a scris cineastul pe Facebook. Regizorul a povestit că a avut emoții la gândul că urma să lucreze cu „un actor atât de stimat”. „În prima zi, m-a luat deoparte și mi-a spus că va încerca mai multe variațiuni pe aceleași teme ale scenelor. Dacă după cinci-șase duble nu obțineam ce doream, era clar că avea nevoie de indicații de regie. În final, performanța sa a fost uimitoare, aveam de ales de fiecare dată din mai multe cadre diferite și nu a avut nevoie niciodată de indicații de regie. Am avut enorm de învățat lucrând cu acest actor de excepție, care, în felul său tăcut, făcea totul să pară natural”, își amintește Jackson. Mai târziu, regizorul l-a anunțat pe Holm că ar dori să-l distribuie în trilogia „Hobbitul”. „S-ar putea să fiu cam înaintat în vârstă pentru asta, nu în termeni de vârstă a hobbiților, firește. Dar dacă voi putea, voi intra imediat în rol”, spunea la vremea respectivă actorul. Boala Parkinson, de care a suferit în ultima parte a vieții și care îl împiedica să rețină replicile, i-a curmat și dorința de a-l interpreta din nou pe neuitatul Bilbo, și viața.