de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea
Una dintre cele mai puternice emoţii pe care le dobândim de-a lungul timpului, ruşinea, ne poate împiedica să ducem o viaţă normală. Nu mai putem să fim noi, ne pierdem autenticitatea, din teama de a nu îi îndepărta pe cei din jur. Viaţa ne este dată peste cap complet şi nu ne mai găsim locul. Ruşinea este sentimentul remuşcării şi al jenei, atunci când considerăm că faptele noastre i-au discreditat pe cei de lângă noi, sau pe noi înşine. Psihologul Andreea Goliţă ne-a explicat de ce se naşte acest sentiment şi cum ne putem recâştiga încrederea în noi, astfel încât să ducem o viaţă normală.
„Creează o anxietate foarte mare, generată de o frică”
- Ce este ruşinea?
- Este una dintre cele mai primitive emoții umane. Singurii oameni care nu o simt, sunt cei lipsiți de empatie și, corelat cu aceasta, nu reușesc să creeze legături cu ceilalți. Trebuie menționat faptul că nu este înnăscută, ci se învață social în mediul în care creștem și ne dezvoltăm, prin interacțiunea cu ceilalți. Ca definiție, putem spune că rușinea este o durere intensă, provenită din convingerea că eu, ca individ am defecte majore, nu sunt conform, iar asta cauzează sentimentul că nu merit să fiu iubit și să aparțin unui grup.
- Cum se manifestă?
- Fiind extrem de legată de imaginea de sine și generând o durere foarte mare la nivel emoţional, activează acea partea a creierului nostru, implicată, cândva, în lupta de supraviețuire, răspunzătoare de reacțiile „luptă” sau „fugi”. Suferința provocată de apariția rușinii te determină, practic, fie să te ascunzi, fie să devii agresiv. De multe ori, când este activată de o situație exterioară din realitatea noastră, nici nu o recunoaștem ca fiind rușine, mai ales la vârsta adultă şi, de multe ori, spunem că ne-am înfuriat, că ne este frică sau că ne simțim triști.
- Poate genera anxietate puternică?
- Da, rușinea creează o anxietate foarte mare, generată de o teamă care apare atunci când mintea identifică un „pericol”. Noi suntem programați psihologic, emoţional, cognitiv și spiritual să avem nevoie de o legătură cu ceilalți, de iubire și de apartenență. Legăturile profunde cu ceilalți dau sens vieții noastre. „Pericolul” identificat atunci când apare rușinea este că nu vom avea parte de astfel de legături prin prisma imaginii de sine defectuoase: „Nu merit să am parte de astfel de legături emoționale cu ceilalți”, „Nu merit să fiu iubit sau nu contez pentru nimeni”.
„Ajungemsă ne ascundem adevăratul sine”
- Cum ne afectează viaţa?
- Fiind atât de împinsă în straturile cele mai profunde ale minții noastre, credem că apare doar atunci când se întâmplă ceva tragic sau traumatic, însă este extrem de prezentă cu noi în cele mai familiare momente. Ne modelează comportamental, ne blochează, ne creează obiective și standarde. Ne poate opri din manifestarea unui vis, a unui obiectiv, ajungem să nu mai vrem să fim cu adevărat noi înşine. Rușinea este, poate, cel mai mare teritoriu din interiorul nostru pe care trebuie să îl cucerim și să nu ne lăsăm cotropiți!
- Ne poate influenţa viaţa profesională?
- Când rușinea îți spune „niciodată nu ești suficient de bun” sau, dacă prinzi puțin curaj, îți spune: „cine te crezi?”, te blochezi, nu mai vrei să faci nimic, rămâi mic, te retragi în propria micime și parcă toate resursele tale interioare sunt sfârșite. Rușinea devine frică, teama care conduce la aversiunea față de risc. Iar aversiunea față de risc omoară evoluția, inovația. Ne împiedică să ne asumăm riscuri necesare progresului și evoluției profesionale.
- Dar cea personală?
- Rușinea ne poate transforma în oameni meschini, plini de resentimente și temători. Ne împiedică să creăm relații profunde cu semenii noștri pentru că oricum știm că vom fi respinși pentru că nu facem nimic bine. Devenim critici cu cei din jurul nostru și chiar cu noi înșine. Ajungem să ne ascundem adevăratul sine.
„Factorul crucial este modul în care ne raportăm la propria noastră identitate”
- Poate genera blocaje în viaţa intimă?
- Rușine înseamnă imagine de sine defectuoasă, indiferent care este factorul declanșator al acesteia. Este înspăimântător pentru o femeie, de exemplu, să aibă relații intime cu un bărbat la care ține și să-și facă griji în privința modului în care arată. Este aproape imposibil să cultivi intimitatea fizică sau emoțională atunci când factori care declanşează rușinea te lovesc frontal. Ei devin ca niște tornade care afectează viața intimă, iar aceștia pot fi de la imaginea corporală, îmbătrânire, bani, rolul de părinte etc. Lucrând în cabinet cu multe cupluri pot spune că rușinea creează una dintre dinamicile cele mai nocive pentru o relație. Ajung să își „oglindească” unul altuia durerea generată de propriu sentiment de inadecvare. Apoi, încet, încet, apare deconectarea emoțională până la ruperea relației.
- Se creează un Eu fals?
- Încă din copilărie, ne producem mecanisme de apărare împotriva rușinii, ajungem să nu mai știm să o identificăm atunci când suntem adulți. Sunt ca niște măști de protecție. Ne creăm comportamente, gânduri, emoții ca să putem trece neobservați în defectele și neajunsurile noastre. Măștile ne fac să ne simțim în siguranță chiar și când devin sufocante.
- Practic, îţi este ruşine cu tine?
- Da, îți este rușine cu tine. Este important să înțelegem că acest sentiment al inadecvării sau al unei deficiențe care generează sentimentul de rușine nu se bazează pe o deficiență reală. Factorul crucial este modul în care ajungem să ne raportăm la propria noastră identitate. Ne face să ne simțim că ne-am înstrăinat de ceilalți și că noi, ca persoane, nu mai avem valoare. Când suferim de rușine, cel mai probabil, vom adopta comportamente autodistructive și-i vom agresa pe ceilalți sau le vom provoca disconfort.
Terapia, o metodă eficientă de tratament
- Cum putem scăpa de acest sentiment?
- Nu prea „scăpăm” de rușine. Atâta vreme cât ne pasă de conectare, de validarea valorii noastre, teama de a pierde aceste elemente esențiale pentru viața noastră va fi întotdeauna o forță, iar durerea provocată de rușine devine o realitate. Vestea bună este că, în cazul sentimentelor de rușine, este posibil să manifestăm reziliență, adică să rămânem autentici, să ne lăsăm să trecem prin această experiență fără a ne uita propriile valori, cu mai mult curaj şi mai multă compasiune. Primul pas este să recunoști rușinea și să descoperi ce anume o declanșează. Începe să vorbești cu cineva apropiat despre rușine, cere ajutorul și un feedback sincer la ceea ce ţi-a declanșat starea de rușine. Așa începi exersarea empatiei și începutul vindecării.