de Carmen Ciripoiu şi Adrian Pătrăuceanu
La 68 de ani și o poftă de viață greu de egalat, Stela Vornic, una dintre câştigătoarele concursului „Prinde viteză cu Taifasuri”, poate fi o pildă puternică pentru toți. Și-a dorit de când se știe o mașină și a demonstrat că acest lucru se poate. Fiindcă atunci când o persoană este sinceră cu ea însăși și privește... către Divinitate cu dragoste și încredere, Universul își deschide porțile. Iar doamnei Stela, Dumnezeu i-a îndeplinit totdeauna orice dorință. Un interviu cu suflet despre o femeie credincioasă din Babadag, care și-a văzut visul cu ochii, în rândurile de mai jos.
„Două nopți și două zile voi dormi în ea”
- Felicitări pentru câștigarea premiului cel mare. Cum ați reacționat când ați aflat minunata veste?
- Am aflat vestea imediat, când a avut loc extragerea câştigătorilor, de la un văr de la Galați, care a cumpărat revista înaintea mea. Prima dată am crezut că râde de mine! Ulterior, mi-am primit şi eu ziarul și mi-am văzut numele printre câştigători. Mi-am dorit toată viața o mașină și iată că acum o am și abia aștept să o văd în curte. Mi-e așa dragă că am cumpărat deja și prelată, ca nu cumva să o zgârie păsările. I-am spus soțului că două nopți și două zile voi dormi în ea. (râde)
- V-ați gândit vreodată că veți avea un asemenea noroc?
- Norocul mi l-a dat toată viața Dumnezeu. Și vreau să le spun și celor care își doresc ceva cu adevărat să se roage și să fie convinși că își vor împlini visul. Asta dacă vor avea încredere, credință și vor fi cu gândul doar la Dumnezeu.
- Îl iubiți mult pe Dumnezeu...
- Foarte mult și sunt foarte credincioasă. Am acasă un perete și jumătate numai cu icoane, moștenite de la bunici și părinți. Dumnezeu mi-a dat de toate. Sunt nevastă de tehnician pădurar și, timp de 35 de ani, am stat cu soțul meu într-o locuință de serviciu. Am avut și casă la țară, cu 6.500 de metri pătrați și nu era ușor deloc, dar mai existau şi vecini care mă ajutau. Aveam chiar și plantație de pini și credeți-mă că nu am avut nicio problemă de sănătate în perioada aceea. Din păcate, după ce au murit părinții, ne-am mutat la Babadag. Și aici avem o casă frumoasă, dar muncesc de dimineață până seara. Am tot felul de trandafiri, unii miros a mure, alții a parfum bulgăresc. Nu-i dau bărbatului să mănânce, câte flori cumpăr. Am achiziţionat chiar și de la București, de la cineva care-i adusese din Olanda. V-am spus aceste lucruri tocmai pentru a sublinia cât de mult m-a ajutat Dumnezeu în viață.
„Fetiţa noastră a murit la 5 luni. De deochi... Era de o frumuseţe rară!”
- Mașina ați câștigat-o, dar permis aveți?
- Nu am, deși mi-am dorit foarte mult. Eu am lucrat la Poșta Română și, la un moment dat, un coleg m-a îndemnat să merg la școala de șoferi. Am fost odată, de două ori, de trei ori, dar instructorul mi-a spus că sunt panicoasă și șoferia nu e pentru mine. Nici mama nu m-a lăsat, pentru că și ea era speriată să nu se întâmple ceva. Și eu am ascultat-o. Acum îmi pare rău, dar nu mai am ce să fac. Și nici soțul meu nu are permis. Din nefericire, el a suferit două preinfarcturi și are şi o semipareză la mâna dreaptă.
- Și atunci, ce veți face cu premiul câștigat? V-ați gândit, poate să dați mașina copiilor sau altcuiva din familie?
- Din păcate, mașina o voi da! Dar nu copiilor, pentru că nu avem. Fetița noastră a murit la 5 luni. De deochi. Era de o frumusețe rară, semăna cu bunicii din partea tatălui meu. Marți s-a îmbolnăvit și joi a trecut la Domnul. În perioada aceea stăteam cu chirie și proprietarii o iubeau foarte mult, numai între flori o țineau. Ar fi împlinit acum 47 de ani... De atunci nu am mai rămas însărcinată, deși am făcut multe tratamente. N-a fost să fie! Dar mi-a dat Dumnezeu ajutor și putere să trec peste această nenorocire din viață. Am crescut un copil de-al soțului, dar s-a supărat pe noi și a plecat. Am o nepoată de la sora mea, care e stabilită în Irlanda, și nu are nevoie de mașină. Și nici fratele meu, medic la Constanța, pentru că și el are o situație foarte bună. În consecință, sunt nevoită să vând mașina, dar cine o va cumpăra va primi de la mine și o icoană veche din 1648, suflată în aur, pe care o am de la socrii, dar și un prosop de 100 de ani pe care soacră-mea îl așeza la icoană.
„Nu citesc altă revistă în afară de «Taifasuri»”
- De cât timp citiți revista Taifasuri?
- Eu nu citesc altă revistă în afară de Taifasuri. Am colecții din 2009, de când m-am abonat prima dată, iar ziarele le aranjez pe fiecare lună și le leg. Am găsit în revista dumneavoastră cele mai bune rețete pentru varice, ficat și multe alte boli. Și am să fac tot timpul abonament. O dată la fiecare trei luni, vine poștărița și atunci plătesc abonamentul, iar joi când aceasta pune ziarul în poartă, să vedeți ce fuge soțul meu să se uite la „farmacia verde”... Mie îmi place să spun că citesc sapa, grebla, munca în grădină și revista Taifasuri!
„Rabd de foame şi de sete, dar rămân cu credinţa în Dumnezeu“
- Care este cea mai mare dorință a dumneavoastră?
- Doar sănătate pentru mine și soțul meu, în rest avem tot ce ne trebuie. Și îi mulțumesc zi și noapte lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat. Rabd de foame și de sete, dar rămân cu credința în El. Nu am mai participat niciodată în viață la niciun concurs decât în revista dumneavoastră și vreau să vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să-mi împlinesc visul. Revista Taifasuri e tot ce am nevoie, pentru că găsesc acolo toate informațiile și, în plus, primesc gratuit și CD-uri. Vă urez multă sănătate, să rămâneți tot așa și vreau să le spun cititorilor dumneavoastră să participe la concursurile din revistă. Dacă vor crede în ei și în Dumnezeu, vor avea întotdeauna de câștigat.