de Călin Popa şi Alexandru Filcu
O poveste despre incredibila reziliență a copiilor în fața bolii, despre puterea lor incredibilă de luptă și despre o victorie plătită cu imense suferințe este și cea a Sophiei Soto, o copilă în vârstă de 6 ani care a trăit pe când era doar un bebeluș o experiență dureroasă ce ar fi răpus mulți oameni mari.
„Privesc înapoi și mă mir cum a reușit”
Sophia Soto trăiește în Florida, SUA, și avea doar 14 luni când a fost diagnosticată cu o boală extrem de gravă, o povară ce părea mortală pentru micul ei trup: neuroblastom, în stadiul IV. Micuța avea tumori în spatele ochilor și la nivelul rinichilor, șansele sale de supraviețuire erau limitate, iar tratamentul agresiv care urma putea oricând să-i curme viața, puterea, rezistența. Dar un destin mai presus de șansele aparente, care erau complet împotriva micuței, a făcut ca, pas cu pas, durere cu durere, copilul să „ducă” zeci de ședințe de chimioterapie și de radiații până a început să fie zărită „luminița de la capătul tunelului”. „Privesc înapoi și mă mir cum a reușit. Era incredibil de greu să-mi privesc fetița atât de bolnavă și suferind cumplit”, își amintește mama Sophiei, Rosie, citată de „The Sun”.
Diagnosticul: neurobastom, stadiul IV
Rosie Soto a început să-și facă griji pentru sănătatea copilei sale în ziua în care a observat în jurul ochilor micuței semne asemănătoare unor vânătăi. Inițial, medicii au trimis-o acasă, spunându-i să supravegheze copila, să nu cadă, pentru că acele semne pot fi urmările unor accidente casnice. Dar instinctele infailibile ale mamei au dus-o la un oftalmolog care și-a dat seama că acele semne ar putea fi ale unor tumori în spatele ochilor, ceea ce s-a demonstrat a fi cauza condiției fetiței. „Am continuat s-o duc pe Sophia la medici din nou și din nou, până când unul dintre ei mi-a luat îngrijorarea suficient de în serios încât să recomande o serie de investigații speciale, care au confirmat prezența tumorilor, iar biopsia ulterioară a pus diagnosticul de neurobastom, stadiul IV”, își amintește mama copilei.
Tratamente extrem de complicate, dureroase și invazive
Era luna martie a anului 2014, Sophie era doar puțin mai mare decât un bebeluș și începea un calvar: 60 de ședințe de chimioterapie, 20 de ședințe de radiații și un transplant de celule stem. Tratamentele pe care le-a trecut micuța Sophia au fost extrem de complicate, dureroase, grele, invazive, în același timp constituind unica șansă a copilului, și aceea mică. „Imaginile cu Sophia atât de supărată în timpul tratamentului aruncă o lumină crudă asupra realității la care îi supune cancerul pe copii”, adaugă Rosie Soto. În luna noiembrie a anului 2014, boala Sophiei era considerată în remisie și nu i-au mai fost prescrise medicamente timp de doi ani.
Unele tumori au rămas
Curajosul copil a rămas cu tumorile din spatele ochilor, care nu pot fi operate din cauza localizării extrem de sensibile, iar o intervenție ar genera desfigurarea micuței, dar, nefiind vorba despre un cancer periculos, acum Sophia poate duce o viață normală. „Tumorile din zona ochilor sunt benigne și nu-i fac rău Sophiei. Am decis, la recomandarea specialiștilor, ca fetița să nu fie operată deocamdată, poate mai târziu, în funcție de evoluții, să fie cazul să ne ocupăm de această problemă”, conchide Rosie Soto.