de Ștefania Băcanu şi Adrian Barna
Atunci când greșim, tindem să ne punem la zid, să ne pedepsim pentru că doar așa ne putem ierta. Specialiștii îndeamnă la compasiune și acceptare proprie, pentru că doar așa ne putem îmbunătăți existența. Psihologul Liviu Elefterie a explicat ce înseamnă autocritica, de unde se naște, cum ne afectează viața și ce cum ne putem accepta așa cum suntem.
„Când vocea critică este distructivă, aceasta devine un inamic intern”
- Cât de importante sunt autocriticile?
- Cei mai mulți avem în minte acea voce critică, dar diferențele apar în momentul în care această voce are un rol constructiv sau unul distructiv. Critica constructivă este legată foarte strâns de provocarea noastră într-un mod sănătos, într-un mod în care ar face-o un părinte bun. Devine disfuncțională atunci când ne interzice să avem grijă de nevoile noastre sau ne face să trecem dincolo de limitele noastre. Ea vine pe fondul unui echilibru interior care ne ajută să fim supărați pe noi înșine, dacă ceva nu merge bine. Dacă această critică este aspră, am putea fi extrem de duri atacând fiecare greșeală pe care o facem, oricât de mică ar fi. Acest lucru duce la sentimente de rușine, de inadecvare, de furie și chiar la neacceptarea de sine.
- Ne ajută în evoluţie?
- Autocritica constructivă poate fi o modalitate sănătoasă de a crește conștiința de sine și de a obține o creștere personală, dar poate dovedi, de asemenea, o barieră pentru respectul de sine și pacea sufletească. Poate ajuta, adesea, cu procesul de învățare din greșeli și poate fi, de asemenea, utilă atunci când încercăm să identificăm și să oprim obiceiurile nedorite. Din păcate, în cazul în care vocea critică este una distructivă aceasta devine un inamic intern care poate afecta fiecare aspect al vieții noastre, inclusiv respectul nostru de sine și încrederea, relațiile noastre personale și intime, performanțele și realizările noastre. Aceste gânduri negative ne afectează prin subminarea sentimentelor pozitive față de noi înșine, prin încurajarea autocriticii, neîncrederii, dependențelor și retragerii din activitățile care aveau un obiectiv.
„Autocompasiunea facilitează rezolvarea de probleme prin asumarea responsabilității”
- Dar autocompasiunea?
- Avem nevoie de ea pentru propria noastră supraviețuire. Compasiunea este capacitatea de a ne privi pe noi înșine cu iubire necondiționată atunci când bunătatea întâlnește suferința. Este capacitatea de a recunoaște și de a accepta toate părțile sinelui și apoi de a decide care părți ar putea fi vindecate, eliberate, îmbunătățite sau schimbate într-un fel. Compasiunea de sine este despre a-ți iubi și a-ți accepta vulnerabilitatea și de a iubi și de a te îngriji de propria suferință. În loc să renunțăm la părțile pe care nu le dorim sau nu vrem să le uităm, trebuie să le acceptăm existența și să fim amabili cu ele.
- Este primul pas spre vindecare a unor răni sufleteşti?
- Amabilitatea, sprijinul, încurajarea și compasiunea celorlalți au un impact imens asupra modului în care crește creierul, corpurile și sentimentul nostru general de bunăstare. Dragostea și bunătatea, mai ales în copilărie, afectează chiar modul în care unele dintre genele noastre sunt activate. Autocompasiunea reduce autocritica, facilitează rezolvarea de probleme prin asumarea responsabilității și trecerea la acțiune și este asociată cu inteligență emoțională, înțelepciune și satisfacție a vieții.
„Dacă nu greșim, înseamnă că stăm pe loc, nu mai evoluăm”
- Se spune că dacă ne acceptăm așa cum suntem, o parte din problemă este rezolvată...
- Trebuie să fim un părinte bun cu noi. Să fim buni cu noi, să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem. Dacă noi nu ne acceptăm, nici ceilalți nu o vor face. Interiorul reflectă exteriorul. Este foarte important să înțelegem că suntem oameni, că putem greși sau eșua și este de dorit să facem acest lucru. Personal, cred că, dacă ajungem să nu greșim, înseamnă că stăm pe loc, nu mai evoluăm. Nu cred că trebuie să ne sperie sau să ne denigreze ideea de greșeală. Trebuie să ne luăm în brațe și să înțelegem că nu există persoană care să nu greșească și asta ne poate da încredere și nu ne lasă să ne simțim copleșiți de gânduri negative.
„Să întărim bunătatea prin acțiuni”
- De ce ne punem la zid?
- Ne punem la zid tocmai pentru că este vorba despre un comportament învățat. Vom încerca mereu și mereu să întrunim standardele impuse în trecut cu momentul prezent. Însă situația este cu totul alta. Nu mai suntem în trecut. De cele mai multe ori, autocritica este un comportamentul învățat. Încă din copilărie, atunci când făceam o prostie și eram pedepsiți, totul era iertat după ce se termina pedeapsa. Cumva, se întâmpla ca, în momentul în care avem impresia că am făcut o greșeală mare, căutam să ne autopedepsim, în speranța în care ne vom simți iertați, după ce se termină pedeapsa. Autocritica pozitivă, însă, ne ajută de cele mai multe ori să ne folosim de acele critici și să le vedem ca pe un ghid pentru a reuși să atingem țelul propus.
- Autovalidarea produce efecte vizibile?
- Nu cred în acea autovalidare în care te uiți în oglindă și îți spui în fiecare dimineață că ești bun, inteligent și frumos și o să începi să fii bun, inteligent și frumos. Nu este suficient să îți spui că ești bun. Trebuie să acționezi ca atare. E ca și cum ai spune că ești gata să te trezești în noapte pentru cineva aflat la nevoie și, de fapt, când sună telefonul la 3:00 dimineața, refuzi să răspunzi. Important este să arătăm ceea ce gândim și ceea ce simțim. Să întărim bunătatea prin acțiuni.
- Ce să ne spunem atunci când facem ceva greşit, astfel încât să fim pozitivi şi încrezători în noi înşine?
- „Cel fără de greșeală să arunce primul piatra”. Tebuie să acceptăm acest fapt, toți greșim mai mult sau mai puțin. Important este să ne dăm seama de greșeală și să lucrăm la remedierea ei. Terapia poate fi adesea utilă pentru persoanele care se ceartă și se critică. O intervenție eficientă pentru vocea autocritică este compasiunea de sine sau practicarea bunătății și înțelegerii față de sine. Un terapeut poate învăța modalități de a practica compasiunea și poate ajuta o persoană care caută tratament să exploreze orice bariere potențiale pentru compasiunea de sine.
Sentimentul de securitate se dezvoltă în primii ani de viaţă
- Autocritica apare în copilărie, în funcţie de cum ne-au tratat părinţii?
- Gândurile autocritice își pot avea adesea rădăcinile în experiențe negative cu îngrijitorii din copilărie. Studiile asupra relațiilor și a atașamentelor formate între părinți și alți îngrijitori primari arată că cele mai vechi legături din viață au, adesea, un efect semnificativ asupra relațiilor viitoare ale unei persoane, precum și asupra sentimentului de sine al unei persoane. Atunci când părinții le oferă copiilor autonomie, îi încurajează să încerce lucrurile pentru ei înșiși și le permit să facă greșeli fără cenzură. Copiii sunt mai susceptibili să dezvolte încrederea în sine și să crească cu un sentiment de securitate în ceea ce privește propriile lor alegeri. Atunci când se simt respinși de părinți, nu sunt tratați cu căldură și compasiune sau sunt deseori criticați, este posibil să crească excesiv de critici atât pentru ei, cât și pentru ceilalți.