de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Cursa înarmării continuă, chiar dacă, între marile puteri există, de mai mulți ani, un armistițiu tacit. Dincolo de programele nucleare, unde se cheltuiesc miliarde de dolari, există alte proiecte, menite să sporească arsenalul giganților militari. La începutul anilor ’70, forțele aeriene americane au inventat termenul, „arme inteligente”, pentru a sublinia diferența între încărcătura dirijată prin laser sau televiziune și bombele standard. De aici și până la apariția celebrei rachete „LARSM” a fost doar un pas.
Invaziile din Irak și Afghanistan, un moment de cotitură
Termeni precum „suprainteligent” și „briliant” au fost, ani buni, utilizate pentru arme care pot descoperi și ataca țintele, cu un sprijin extern minim. Această clasă de muniție inteligentă a devenit tot mai importantă în ultima vreme și ca o consecință, o mare parte din bugetele apărării ale unor state cu puternice industrii de apărare a fost alocată cercetării și dezvoltării de noi tipuri din această categorie. După dizolvarea URSS și finalul Războiului Rece, războaiele de uzură purtate în Irak și în Afghanistan, în cadrul Războiului Global împotriva terorismului, au însemnat pentru multe puteri navale mutarea în plan secundar a construcției de rachete antinavă. Reducerea amenințării maritime sovietice a determinat forțele navale occidentale să se concentreze mai mult pe sprijinirea cu foc a forțelor terestre și pe desfășurarea acțiunilor în zonele de litoral. Pentru țări ca Rusia sau China, aceste invazii americane în deșertul irakian sau prin munții afghani au fost folosite din plin pentru reducerea avansului tehnologic al Occidentului, în dezvoltarea rachetelor antinavă. Dar dacă rachetele chinezești sau rusești excelează, în special, la capitolul viteză sau rază de acțiune, omoloagele occidentale beneficiază de o mascare pasivă superioară și de dirijare autonomă, prin folosirea unui grad mai mare de inteligență artificială.
La început a fost „Harpoon”
O nouă generație de rachete antinavă a apărut, de mai mult timp, la orizont. Acestea sunt supersonice, unele chiar hipersonice, dispun de o mascare pasivă superioară și de capacitatea de a evita sau chiar de a penetra apărările adverse și pot ataca anumite categorii de nave. Principala rachetă antinavă aflată în dotarea marinei SUA și a peste 30 de state este, în continuare, AGM-84 Harpoon, care a intrat în serviciul operațional în 1977. Harpoon poate fi lansată de pe mai multe platforme (navă, submarin sau avion) și utilizează un sistem radar de tip activ, pentru descoperirea navelor adverse și dirijarea către acestea. Deși modernizată în mai multe rânduri, Harpoon supraviețuiește greu în noul mediu operațional și are nevoie urgentă de un înlocuitor. Sistemul său de dirijare cu radar de tip activ, prezent pe multe rachete, reprezintă o problemă complicată. Rachetele antinavă sunt lansate în direcția unei nave sau a unui grup de nave adverse și urmează o traiectorie joasă, razantă cu suprafața oceanului, pentru evitarea descoperirii de către sistemele de radiolocație. Problema este că, între momentul lansării și până la atingerea țintei se pot întâmpla multe. Navele țintă pot fi la o distanță apreciabilă de locația inițială, creându-se astfel o zonă de incertitudine și acest fapt poate duce la ratarea lovirii țintei sau mai grav, la lovirea unei ținte greșite.
LRASM-A, sperietoarea inamicilor SUA
În 1987, un avion Mirage F-1 irakian a lansat două rachete antinavă Exocet, de fabricație franceză, cu scopul de a lovi petroliere iraniene. Însă, Exocet-urile au lovit și au avariat grav fregata americană USS Stark, aflată în misiune de patrulare și escortă a vaselor americane care transportau țiței, omorând 37 de marinari. Pentru înlocuirea rachetei Harpoon, americanii s-au gândit la o rachetă care să nu fie descoperită de stațiile de radiolocație decât atunci când este prea târziu pentru a reacționa, care să se strecoare cu abilitate printre sistemele de apărare adverse, să fie suficient de inteligentă pentru a evita zonele apărate, să fie autonomă și să producă distrugeri ireparabile. Astfel, începând cu 2009, a apărut programul Rachetei antinavă cu rază lungă de acțiune (LRASM 9Long Range Anti-Ship Missile), conceput să dezvolte două variante de rachete distincte, LRASM-A și LRASM-B. LRASM-A avea ca scop dezvoltarea unei rachete subsonice, care să acționeze la joasă altitudine și să dispună de mascare pasivă, în timp ce LRASM-B urma să devină o rachetă supersonică, proiectată pentru a acționa la altitudine mare. LRASM-B a fost abandonat din considerente financiare și tehnice în 2012, dar LRASM-A a devenit o realitate și o amenințare reală și extrem de serioasă pentru inamicii SUA.
Un tsunami care poate scufunda întreaga flotă chineză
LRASM-A dispune de o mascare superioară și dacă radarele nu o pot descoperi, este clar că sistemele defensive de la bordul navei țintă nu o pot intercepta. Este aproape imposibil să dobori o rachetă pe care nu o poți detecta. „Tehnologiile «stelth» au ca scop micșorarea amprentei de radiolocație, magnetice sau optice, reducerea emisiei de căldură și de radiații în infraroșu, prin folosirea cvasigenerală a materialelor ușoare, compozite (n.r. - care, deși combinate, își mențin identitatea la nivel macroscopic) și absorbante de radiații electromagnetice”, a declarat Marillyn Hewson, directorul general al firmei Lockheed Martin, care are o experiență solidă în domeniu, fiind constructorul unor tipuri de avioane „invizibile”. Faptul că beneficiază de o mascare superioară face aceste rachete compatibile și cu distrugătorul high-tech american DDG-1000 ZUMWALT, replica navală a avioanelor „invizibile”, care se poate apropia de litoralul advers fără a fi detectat de la distanțe mari. Astfel, ne putem imagina ușor tsunami-ul provocat de o salvă de 80 de rachete LRASM-A, asupra unor ținte terestre sau navale. Mai mult, un submarin american din clasa OHIO se poate apropia și mai mult de ținte decât ZUMWALT și poate lansa nu mai puțin de 154 de LRASM-A, asupra unor ținte terestre sau navale. Sunt voci care susțin că doar trei distrugătoare americane echipate cu LRASM-A pot scufunda întreaga flotă de suprafață chineză, adică aproximativ 20 de distrugătoare, 40 de fregate și două portavioane.
Tod Wolters: „American ninja al rachetelor antinavă“
Generalul american Tod Wolters, coordonatorul programului „Defender Europe”, a declarat: „Gândiți-vă la LRASM-A ca la un «American ninja» al rachetelor antinavă. Se bazează pe inteligență, agilitate, spirit de observație, mascare perfectă, operează într-o liniște absolută și lovește puternic, ca să nu mai vorbim că este chiar „îmbrăcată” (vopsită) în negru. Câștigă lupta prin abordare inteligentă și nu datorită forței brute sau vitezei mari. Întruchipare reală a conceptului de armă inteligentă, LRASM-A dispune de anumite aspecte unice și beneficiază din plin de tehnologiile avansate care au stat la baza dezvoltării avioanelor «invizibile» (în realitate, cu suprafață redusă de reflexie), pentru a ataca și a scufunda navele adverse”.