de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Părinţii care se pregătesc să înfieze sau se gândesc să facă acest pas au nevoie de o pregătire temeinică pentru ceea ce va urma. Este necesară o bună documentare, trebuie să citească articole, broșuri și cărți despre ce înseamnă această provocare. În plus, dialogul cu cei care au trecut printr-o experiență similară poate fi de bun augur. Psihologul Alina Alexandru ne-a vorbit despre tot ce presupune acest proces lung şi anevoios.

„Vor avea dificultăți cu stima de sine, cu identitatea şi cu sentimentul de apartenență”

- Ce ar trebui să ştie părinţii care vor să înfieze un copil?

- Procesul de adopţie a unui copil este unul foarte complex, de aceea, suportul emoțional al unui psihoterapeut poate fi extrem de valoros în această situație, deoarece este important ca viitorii părinți să-și înțeleagă foarte bine dorința. Schimbările prin care a trecut lasă urme adânci în personalitatea și comportamentul unui copil, indiferent cât de mic este. De aceea, copiii adoptați vor avea dificultăți cu stima de sine, cu identitatea şi cu sentimentul de apartenență. Se pot simți în nesiguranță, pot resimți pierderile din viață mai intens și le poate fi mai greu să stabilească relații emoționale.

- Care sunt cele mai mari temeri ale lor?

- Viitorii părinți se pot teme că nu vor ști cum să se comporte cu cel mic, că acesta îi va respinge, că nu vor ști când și cum să-i vorbească despre faptul că este adoptat, că nu-l vor iubi așa de mult ca pe propriul copil, că cel mic are sau va dezvolta deficiențe fizice sau mentale în urma trecutului traumatic, că el va vrea să se întoarcă la foștii îngrijitori, că părinții biologici îl vor lua înapoi, că va avea probleme grave de comportament sau că vor fi judecați de cei din jur pentru alegerea făcută. Este nevoie de multă autocompasiune față de propria persoană, pentru că este un moment dificil. De aceea, este util să apeleze la orice suport fizic sau emoțional disponibil.

„Este bine ca părinții adoptivi să-i respecte pe cei biologici”

- E necesară o inițiere, o pregătire adecvată?

- Cel care înfiază are nevoie de un grad mare de empatie, de flexibilitate și să fie dispus să facă oricâte schimbări este nevoie pentru ca cel mic să se poată adapta noului său mediu de viață, care include nu numai o nouă locuință şi noi îngrijitori, ci și absenţa persoanelor, lucrurilor și locurilor care îi ofereau siguranţă. Trebuie să aibă şi disponibilitatea să îi accepte și să îi respecte trecutul și identitatea celui pe care a ales să îl crească. Un atașament puternic și durabil poate fi dezvoltat numai în condiții de siguranță, stabilitate, previzibilitate, atenție, îngrijire, stimulare adecvată și mai ales afecțiune.

- Ce informații ar trebui să știe despre părinții biologici ai copilului?

- Părinții adoptivi au nevoie să înțeleagă că relaţia cu orice persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament este benefică, inclusiv cu părinții biologici. Aceste relații îl ajută pe cel mic să se simtă în siguranță, deoarece există un grad mare de familiaritate. Este bine ca părinții adoptivi să-i respecte pe cei biologici. De asemenea, menținerea relației cu frații, dacă este posibilă, este foarte valoroasă pentru echilibrul emoțional al copilului adoptat.

„Relația iubitoare va determina evoluția celui mic”

- Cât de importantă este moștenirea genetică?

- Genele determină anumite predispoziții în viață, însă factorii de mediu sunt cei care activează sau nu aceste gene. Orice moștenire ereditară ar avea copilul adoptat, ea nu este o garanție că se va și manifesta, astfel că dacă părinții adoptivi îi asigură acestuia toate condițiile necesare, el se va dezvolta optim din toate punctele de vedere. Personalitatea unui copil are o parte înnăscută, dar ea poate fi modelată foarte mult de educație și de factorii de mediu. Atâta timp cât părinții adoptivi îi oferă siguranță, stabilitate, disponibilitate, modele pozitive, încredere și afecțiune, el își va dezvolta potențialul, deoarece relația iubitoare este cea care va determina evoluția și comportamentul copilului.

- Care ar fi vârsta potrivită pentru adopţie?

- Poate fi mai ușoară adoptarea unui copil de până într-un an de zile, dar pot exista avantaje și dacă se alege unul mai mare. Atunci, nevoile de îngrijire ale acestuia sunt mai mici decât ale unui nou-născut, se pot afla mai multe informații legate de particularitățile de dezvoltare și bolile acestuia, se poate comunica mai ușor cu el și, astfel, se poate realiza o cunoaștere mai profundă a acestuia.

„Va şti că o parte a poveştii lui s-a scris în altă parte”

- Este necesar pentru copil să afle că a fost înfiat?

- Da, pentru că va şti oricum, la nivel inconștient, că o parte a poveștii lui s-a scris în altă parte și cu alți oameni. El are nevoie de informații pentru a umple acel gol din istoria și psihicul lui, pentru a avea o identitate unitară și pentru a stabili o relație de sinceritate și încredere cu părinții lui actuali. În plus, orice copil abandonat a trăit la nivel emoțional o pierdere extrem de importantă și are nevoie să o conștientizeze, să-și trăiască doliul și să integreze această pierdere în viața lui cu ajutorul celor care îl cresc.

- Care este vârsta indicată?

- În jurul vârstei de 6-7 ani, când începe să se dezvolte gândirea abstractă. Atunci, el nu se mai simte nici atât de dependent de părinți și nu resimte atât de intens pericolul de a-și pierde și noua familie. E important de știut că cel mic va înțelege adopția așa cum îi va fi prezentată, nu cum este ea de fapt. Dacă părinții adoptivi îi oferă o conotație pozitivă, atunci copilul nu va fi impactat negativ.

„Pot dezvolta comportamente de respingere”

- Ce riscuri există în acel moment?

- Acesta poate avea reacții dintre cele mai diverse. Poate fi foarte furios pe părinții adoptivi, poate dezvolta comportamente de respingere a acestora, poate afișa o nevoie mai mare de informații din trecutul sau chiar dorința de a-și cunoaște părinții biologici pentru a înțelege gestul lor și pentru a afla cine este el cu adevărat. Aceste reacții sunt normale, fac parte din procesul de căutare și integrare a identității copilului. Atunci, copilul va avea nevoie de tot suportul părinților adoptivi şi de validarea comportamentului. Când copilul îi respinge pe părinții adoptivi, o poate face dintr-o pierdere a încrederii în ei.

- Ce simte copilul?

- Într-un astfel de moment, poate simți confuzie, frică, rușine, furie, tristețe, lipsa de control, o mare pierdere sau lipsa de încredere în adulți. Se poate simți abandonat sau poate resimți că este ceva în neregulă cu el. Pot apărea chiar şi probleme cu stima de sine, coșmaruri sau teama că își va pierde și actuala familie. Durerea pe care el o resimte este reală și nu poate fi negată sau evitată.

„Părintele adoptiv are nevoie de un grad mare de empatie, de flexibilitate și să fie dispus să facă oricâte schimbări este nevoie pentru ca cel mic să se poată adapta noului său mediu de viață“

„Iubirea se dezvoltă prin comportamente de îngrijire şi afecţiune“

- Poate fi iubit la fel ca şi cel biologic?

- Una dintre cele mai mari temeri ale unui părinte adoptiv este faptul că nu va putea să-l iubească pe cel mic așa cum își dorește sau că va face diferența între el și copilul biologic, dacă el există. Realitatea este că iubirea se dezvoltă prin comportamente de îngrijire și afecțiune. De fiecare dată când o persoană hrănește, îngrijește, mângâie, îmbrățișează, acordă timp, interes, suport și înțelegere unui copil, între ei se formează o relație de intimitate, care este terenul prielnic pe care înflorește dragostea. Toate aceste lucruri nu au legătură cu faptul că un copil este biologic sau adoptat, ci cu experiențele pozitive și cu timpul petrecut împreună.