de Ştefania Băcanu şi Adrian Pătrăuceanu
Ozersk este oraşul pe care ruşii au vrut să-l ţină ascuns. Decenii întregi, nu a avut adresă şi nici nu se regăsea pe vreo hartă. Cu toate astea, chiar este un oraş de vizitat, genul de capitală europeană, cu parcuri frumoase, spaţii verzi, amenajate cu gust, ceea ce îi dă un farmec aparte. Pentru locuitori, chiar aşa este, dar realitatea este alta şi este cruntă. Este un oraş intoxicat de radiaţii, nivelul de poluare fiind de patru ori mai mare decât cel din Cernobîl.
A fost construit de prizonierii ruşi
În pădurile Munţilor Ural, se află oraşul interzis al Rusiei, locul în care s-au făcut primele armele nucleare. În 1947, în timpul Războiului Rece, sovieticii au decis să pună bazele acestei aşezări, în jurul combinatului nuclear Mayak, aflat pe malul Lacului Irtyash. Totul a fost în mare secret, tocmai pentru a putea dezvolta arsenalul nuclear stabilit. Construcţia a fost realizată de prizonierii ruşi, dar şi de oamenii cu carte şi tehnicienii care aveau să lucreze vreme lungă în uzina nucleară Mayak. Alte mii de oameni au fost aduse în oraşul interzis pentru a lucra la realizarea armelor şi bombelor nucleare. Timp de opt ani, locuitorilor şi celor care au fost aduşi la muncă acolo le-a fost interzis orice fel de contact cu familiile lor sau cu restul lumii. Era un fel de stat în stat. Nu ieşea nimeni, nu intra nimeni. Totul era, ca şi acum, împrejmuit cu gard dublu din sârmă ghimpată.
Locuitorii sunt trataţi regeşte
Populaţia sovietică trăia într-o mizerie şi o sărăcie lucie, dar locuitorii Ozerskului se bucurau de un adevărat paradis. Pentru a le câştiga încrederea şi a-i convinge că oricine dinafară le este duşman, statul le-a oferit apartamente luxoase, mâncare din belşug, sofisticată, exotică, fructe la discreţie, lapte condensat, şcoli şi îngrijire medicală de calitate, activităţi culturale şi de divertisment. La schimb, ei erau nevoiţi să păstreze secretul oraşului. Aşa era atunci, aşa se întâmplă şi acum. Chiar dacă este o zonă extrem de poluată, cetăţenii nu recunosc nimic. Combinatul nuclear Mayak îşi varsă şi acum reziduurile în lacurile şi în râurile din apropiere, ceea ce duce, mai departe, la poluarea Oceanului Atlantic. „Oraşul 40”, aşa cum a fost numit de sovietici, este unul dintre cele mai contaminate locuri de pe planetă. „Cei din Paradis au avut de ales: fericirea fără libertate, sau libertatea fără fericire. Nu există a treia alternativă.”, spunea Evgheni Zamiatin, în romanul „Noi”. Tot despre „oraşul interzis” al Rusiei a fost realizat şi un documentar de lung metraj, „City 40”, produs de Samira Goetschel.
Populaţia, izolată de restul lumii
Înconjurat de garduri duble de sârmă ghimpată şi păzit cu stricteţe, este greu să pătrunzi în inima oraşului secret. De partea cealaltă a baricadei, oamenii nu au voie să vorbească cu nimeni din afară. Aşa au fost crescuţi şi copiii lor. Toţi cei din afară le sunt duşmani, inclusiv ruşii care locuiesc în alte oraşe şi trebuie ţinuţi la distanţă. Practic, cei care trăiesc în Ozersk sunt condamnaţi. Condamnaţi să trăiască doar ei cu ei, în bătaia radiaţiilor puternice, unde apa este poluată, legumele şi fructele sunt otrăvite, iar sănătatea li se şubrezeşte pe zi ce trece. Oraşul colcăie de mormintele tinerilor care nu au rezistat acestor fenomene, ale căror organisme slăbite au cedat înainte de vreme. Şi o parte dintre rezidenţii oraşului a căzut victimă câtorva incidente nucleare, precum dezastrul Kishtim, din 1957, cel mai mare accident din lume, după tragedia de la Cernobîl. Tocmai de aceea, cei din afara gardului ghimpat au numit locul „cimitirul Pământului”.