de Călin Popa şi Daniel Şuta
Persoanele cu dizabilități nu au viață ușoară nici în mileniul trei în multe părți ale lumii. Dar grecii antici au dat o lecție posterității și la acest capitol. O descoperire recentă arată că vechile temple ale Eladei aveau rampe speciale pentru cei care se deplasau cu dificultate.
Accesibilitate pentru cei în dificultate
Un studiu de dată recentă, derulat în cadrul Universității California, a pus în evidență faptul că templele antice grecești aveau rampe destinate persoanelor cu dizabilități încă de acum 2.400 de ani. De asemenea, și alte clădiri cu destinație publică, inclusiv sanctuare destinate recuperării sănătății, unele chiar mai vechi, erau prevăzute cu astfel de sisteme ingenioase care să vină în sprijinul celor care se deplasau mai greu. Confundate mult timp cu altare de sacrificiu, aceste componente ale edificiilor s-au dovedit a fi modalități de a răspunde nevoilor unei anume categorii a populației. „Rampele pentru persoanele cu dizabilități au stat mult timp în planul secund al discuțiilor despre arhitectura antică grecească. Este limpede că aceste sisteme făceau clădirile accesibile persoanelor care aveau dificultăți de deplasare”, punctează specialistul Debby Sneed.
Alocări de bani și muncă pentru suferinzi
Unul dintre cele mai clare exemple care atestă existența acestor facilități este Sanctuarul lui Asclepius, din Epidaurus, din Peloponez. Edificat în secolul al VI-lea î.Hr., acest site vast cuprinde rămășițe ale unor temple și spitale dedicate tratamentelor și vindecării. Renovarea din anul 370 d.Hr. a prevăzut construcția de rampe speciale, 11 la număr, instalate la nouă dintre structurile cu care s-a extins complexul de sănătate. De asemenea, rampe finisate cu grijă, în detaliu, au fost descoperite și în Sanctuarul lui Asclepius din Corint. Aici se făceau „dedicații” zeului, însoțite de reprezentarea membrului care se afla în suferință. „Aceste rampe demonstrează faptul că vechile societăți erau capabile nu doar să acorde toată atenția persoanelor din comunitate care se aflau în suferință sau în dificultate de a se deplasa, ci și că alocau resurse considerabile și forță de muncă pentru a le face viața mai ușoară și a face edificiile publice accesibile unui număr cât mai mare de oameni care aveau nevoie de sprijin”, adaugă Sneed.
Sisteme gândite pentru toate tipurile de infirmitate
Dizabilitățile erau ceva foarte des întâlnit în Grecia Antică, arată documentele rămase din epocă. Foarte mulți oameni de stat erau foști militari răniți în bătălii și rămași infirmi. Nu doar elita era vizată de rampele ajutătoare, ci și oamenii de rând - cetățeni, sclavi, străini aflați pe teritoriul Greciei, nod al comerțului dintotdeauna - dintre care mulți aveau forme diverse de dizabilitate. De pildă, s-a descoperit că 60% dintre persoanele îngropate în cimitirul de la Amphipolis avuseseră osteoartrită, afecțiune invali- dantă. De altfel, dizabilitatea este prezentă și în mitologie, zeul Hefaistos fiind un olimpian cu infirmitate. Dată fiind diversitatea acestor suferințe, rampele era, la rândul lor, foarte diverse, de la unele simple, din piatră, care aveau totodată și funcțiuni practice, de aprovizionare cu marfă, de pildă, la sisteme elaborate, meșteșugite după toate regulile artei, pentru temple și sanctuare.