de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Primii ani de viaţă sunt extrem de importanţi în dezvoltarea unui copil, iar adultul de mai târziu poate avea o viaţă influenţată de comportamentele, atitudinile şi reacţiile celor care l-au crescut sau în grija cărora a fost. Zoltan Veres, terapeut, coach şi expert în dezvoltarea emoţională de peste zece ani, a explicat acest proces din poziția unui copil care a ajuns adult, dar mai ales din poziția unui adult care a studiat modul în care ne influențează experiențele din copilărie.

„Are nevoie de un exemplu sănătos, nu de educație”

- Cât de importantă este creşterea şi educarea copilului de azi, adultului de mai târziu?

- Importanța pe care ar trebui să o acorde un părinte educației copilului ar trebui să fie importanța pe care crede că ar trebui să o acordăm clădirii unei generații noi. Am auzit extrem de mulți oameni spunând: „Vreau să fac un copil!” sau „Vreau să am un copil!”. Partea asta este foarte simplă. Să faci un copil este o treabă de câteva minute sau o lipsă de autocontrol. În schimb, am auzit foarte puţini oameni spunând „Vreau să cresc un copil!” sau „Vreau să educ un copil!”. În perioada de izolare socială, mai mulți părinți mi-au spus: „Abia acum încep să îmi dau seama că habar nu am ce înseamnă să îmi educ copilul. Până acum m-am bazat pe creșă, pe școală, pe bonă, dar acum că sunt non-stop cu el, încep să îmi dau seama că, de fapt, chiar nu mă ocup de educația lui, ci mă ocup doar să îi spun ce să facă și ce să nu facă. Nu știu să îmi controlez pornirile, nu am chef de lucru sau chiar de familie uneori, dar mă aștept ca el să ajungă mai bun decât mine, fără să îi ofer un exemplu”. Deci, copilul, înainte de orice, are nevoie de un exemplu sănătos, nu de educație.

- Care sunt modele pe care ni le luăm în viaţă?

- Exemplele pe care le luăm nu sunt persoanele, ci comportamentele, stările, reacțiile, atitudinile persoanelor alături de care creștem. Din păcate, psihologia a banalizat importanța acestor mecanisme și lumea trage concluzii de genul: „Băiatul seamănă cu tata și alege femei care seamănă cu mama, iar fetele seamănă cu mama și aleg bărbați ca tata”. Dar matematica este mult mai complexă. Personalitatea, traumele, fricile, șabloanele comportamentale ale unui copil nu vor fi definite de contextul familial în sine, ci de modul în care se comportă părinții între ei și cu el, modul în care reacționează, preferințele lor, judecățile lor. Toate acestea vor constitui un complex de modele, din care creierul nostru deduce niște „reguli” de viață, pe care mai apoi ne vom construi deciziile la nivel inconștient, care apoi se reflectă în obiceiuri, acțiuni, modul în care ne comportăm în relațiile cu ceilalți și din toate acestea derivă ceea ce numim „viața mea”.

„Până la vârsta de 8-10 ani cortexul prefrontal este într-o dezvoltare lentă”

- Mai exact?

- Când spunem „tu semeni cu mama ta”, este o afirmație adevărată. „Semeni” nu înseamnă că „ești exact ca ea”. Nu o să fii niciodată doar ca unul sau altul. Poate semeni fizic cu mama, dar doar semeni. Și acolo sunt elemente care sunt asemănătoare cu ale lui tata. La fel se petrece și psiho-emoțional. Suntem o combinație unică a calităților, defectelor, reacțiilor și comportamentelor persoanelor cu care creștem. Prezența bunicilor, a unui frate sau a unei surori vor schimba procesul. Nu este deloc important să te uiți cu cine seamănă copilul. Dacă chiar vrei să faci ceva util pentru el, identifică acele comportamente din familie care nu sunt constructive, pe care nu le-ai dori copilului tău și modifică-le. Creierul lui se va adapta aproape instantaneu și va schimba. Până la vârsta de 8-10 ani cortexul prefrontal cu care noi procesăm rațional informațiile este într-o dezvoltare foarte lentă. Cei 7 ani de acasă este perioada în care educația se produce prin modele și exemple de comportament, nu prin explicații.

- Ajungem să retrăim la maturitate momentele pe care le-am trăit în copilărie?

- Din contră. Există șanse ca viața de adult să fie complet diferită, poate chiar opusă celei din copilărie. Dar, vom retrăi ca adulți toate acele stări cu care ne-am obișnuit în copilărie. Dacă ai văzut victimizare din cauza banilor, vei putea face o grămadă de bani în afaceri, dar să ai aceeași stare de victimizare din cauza taxelor de care nu ai bani sau a amenzilor pe care le iei sau că nu ai bani de salarii, sau că muncitorii tăi te fură. Situațiile vor fi diferite. Stările, comportamentele, modul în care reacționăm și gândim însă, acestea necesită lucru serios cu tine ca să le schimbi.

„Mulți părinți ar vrea să li se spună ce să facă să iasă copilul perfect”

- De ce?

- Mecanismul este exact la fel ca și cu orice alt obicei sau comportament la nivel instinctiv. Ai avut o copilărie cu mulți nervi? Îți vor veni nervii pe pilot automat. În aceleași situații în care alții reacționează cu calm sau, să zicem, anxietate, tu vei reacționa cu nervi. Repetiția este cea care creează tiparele puternice. Ceea ce ni se pare „normal” este definit la nivel subconștient. În funcție de acest „normal”, nouă o să ne fie reacțiile într-un fel, respectând graficele întipărite în copilărie. Vom alege persoane și vom crea relații, astfel încât să putem respecta această matematică emoțională.

- Dacă am fost un copil abuzat, o să fiu un părinte abuzator?

- Nu este obligatoriu. Este chiar absurd să încerci să găsești echivalențe de acest gen, chiar nu te ajută cu nimic treaba asta. Mai bine observă-ți copilul și fă schimbările de comportament în tine. Observă, studiază comportamentele, reacțiile copilului, „verifică” în mediul familial cum s-au format ele, apoi apucă-te să le schimbi pe cele care ți se par neconstructive. Nu la copii. La adulții din familie. Copiii sunt doar niște copii fidele ale comportamentelor adulților. Observă comportamentele copilului, interacțiunile din familie prin care ele se formează și se activează. Din păcate, mulți părinți ar vrea să li se spună ce să facă să iasă copilul perfect. Le este lene să observe. Le este lene să treacă prin acest proces de învățare, de conectare cu lumea emoțională a copilului și cu atât mai mult le este lene să depună eforturile ca ei să facă schimbarea. Este mai ușor să îi explici copilului cât de nasol este să fumezi, decât să renunți la fumat.

„Ai avut o copilărie cu mulți nervi? Îți vor veni nervii pe pilot automat. În aceleași situații în care alții reacționează cu calm sau, să zicem, anxietate, tu vei reacționa cu nervi“

„Personalitatea, traumele, fricile, șabloanele comportamentale ale unui copil nu vor fi definite de contextul familial în sine, ci de modul în care se comportă părinții între ei și cu el“

„Creierul scanează de cinci ori pe secundă tot ce se află în jurul nostru“

- Se întâmplă să recunoaştem un anumit tipar, descoperit în copilărie, să nu ne placă şi, totuşi, să acţionăm la fel. De ce?

- Pentru că aceste procese sunt automatizate la nivel subconștient. Atunci când intră în joc aceste mecanisme subconștiente, funcțiile superioare ale creierului cum ar fi autocontrolul, empatia, evaluarea consecințelor, toate sunt reduse la zero. Singurul mod în care poți face o schimbare este antrenamentul. Ca în orice altceva. Vrei să înveți un sport? O iei de la zero și înveți. Degaba citești toate cărțile despre înot și vorbești cu toți oamenii și înţelegi toate elementele înotului. Va trebui să înveți să înoți. La fel este cu orice schimbare de comportament. Creierul nostru emoțional scanează de cinci ori pe secundă tot ce se află în jurul nostru, compară cu memoria pe termen lung și vine cu o reacție.