Main menu

header

800 28 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Pentru aparițiile starurilor la evenimente se dau peste cap industrii întregi, de la înfrumusețare la modă. Strălucirea și luxul trebuie să fie depline, pentru extazul publicului. Dar unele dintre celebrități au și o importantă conștiință socială, care le îndeamnă să dea un exemplu și să poarte de mai multe ori aceeași ținută, devenind modele civice într-o lume care risipește astronomic și consumă dramatic pentru veșminte.

Kate, ducesă de Cambridge, regină a reutilizării ținutelor

Viitoare regină a Angliei, Kate, ducesa de Cambridge, este de pe acum o regină a reciclării, fiind în fruntea acestui trend. Fermecătoare, mereu impecabilă și cu zâmbetul calm pe buze, ducesa nu ezită să apară în public cu ținute pe care le-a mai afișat cu ocazii anterioare, de la pardesie și pălăriile care i-au dus faima la rochii de gală care îi complimentează forma fizică perfectă. Kate schimbă doar accesoriile sau coafura și reușește să facă o nouă ținută din una care a mai fost purtată.

Lady Diana, prințesă de Wales, emblema adaptărilor

800 28 2„Prințesa inimilor” iubea foarte mult ideea de a repurta anumite ținute care aveau întotdeauna un secret de croială ce le făcea mereu proaspete. Obișnuia să comande actualizarea pieselor care îi erau cele mai dragi și izbutea să afișeze un stil cu totul nou, adaptat schimbărilor modei, cu haine în care mai fusese văzută ș i înainte. Una dintre rochiile emblematice care au reprezentat un reper în acest obicei al prințesei a fost o piesă din anii 1980, cu mâneci și guler înalt, așa cum se purta la acel moment, cu care Diana a reapărut în 1998, stârnind admirația tuturor: rochia era complet refăcută, devenind o ținută ultramodernă.

Michelle Obama, declarație prin imagine

800 28 3Stilul chic, dar și elegant, al fostei Prime Doamne a SUA Michelle Obama și-a pus amprenta asupra anilor pe care i-a petrecut la Casa Albă. Michelle a combinat întotdeauna umorul, inteligența și calmul nu doar cu o implicare civică remarcabilă, ci și cu acțiuni concrete care să-i susțină crezul. Ținutele pe care le-a afișat au fost o parte importantă a acestei declarații prin imagine, iar reciclarea a fost parte componentă a politicii de respect pentru mediu și susținere a unei vieți sănătoase, pe care fosta Primă Doamnă le promovează încontinuu. Dacă celor care au văzut-o pe Michelle Obama purtând o rochie mov la slujba de la Biserica „Saint John”, din Washington, în 2018, li s-a părut cunoscută ținuta, nu s-au înșelat; creația Azzedine Alaïa fusese afișată anterior și într-o emisiune de televiziune.

Helen Mirren, de cinci ori în aceeași piesă

Diva Helen Mirren este o campioană a spargerii ideii că o piesă vestimentară costisitoare trebuie purtată doar o dată; marea actriță a fost văzută la diverse evenimente cu o rochie Dolce&Gabbana de… cinci ori. „Uneori, designerii îmi permit să păstrez ținutele pe care mi le trimit. Dar nu le poți purta decât o dată, așa vor creatorii lor, așa că mi s-a făcut deseori observație că m-am îmbrăcat cu același lucru de mai multe ori”, povestește vedeta. De fiecare dată când poartă aceeași ținută, Mirren schimbă doar accesoriile, păstrând neschimbate zâmbetul și imaginea perfectă, mereu proaspătă.

Cate Blanchett detestă „aruncatul hainelor la gunoi”

Una dintre cele mai vocale susținătoare ale reciclării este câștigătoarea Premiului Oscar și a Globului de Aur Cate Blanchett, care nu se dă în lături de a purta de mai multe ori ținute pe care le preferă, vorbind, de asemenea, public despre necesitatea ca lumea întreagă s-o lase mai moale cu risipa din domeniul modei. „Am decis să afișez sprijinul pentru Green Carpet Challenge, inițiativa pentru sustenabilitatea industriei fashion. De la tricouri la rochii de gală, câmpurile sunt pline de haine bune aruncate la gunoi. În aceste vremuri, este ridicol ca aceste piese de calitate să nu fie prețuite și purtate pe termen lung”, afirmă Cate.

Kirsten Dunst și farmecul aceleiași perechi de pantofi

800 28 4De peste zece ani, actrița Kirsten Dunst asortează la tot felul de ținute diferite aceeași pereche de pantofi Christian Lacroix, care, grație farmecului artistei, par să nu aibă vârstă. Fie că este pe covorul roșu de la Premiile Oscar sau la o premieră la Festivalul de la Cannes, Kirsten își pune ținutele în valoare cu această pereche de încălțări delicate, cu baretă pe gleznă, care par să meargă cu orice și care este evident că sunt preferatele vedetei. În același timp, Dunst este cunoscută și pentru pasiunea de a recicla ținutele.

Keira Knightley, mireasă în rochia de covor roșu

800 28 5Vedeta din „Pirații din Caraibe” pare imună la comandamentele modei și preferă să adapteze moda la cerințele sale. Actrița este faimoasă pentru preferința pentru o -nr800-sapt24-30-sep-2020anumită rochie model balerină, din șifon, semnată Chanel, pe care a purtat-o de mai multe ori - în 2006, 2008 sau 2013. Apoi a modificat-o ușor, a îmbrăcat-o din nou și chiar a adaptat-o pentru cel mai important moment al vieții unei femei, ziua când Keira a fost mireasă!

Rita Moreno, îmbrăcată la fel după… 56 de ani

În 1962, actrița Rita Moreno câștiga Premiul Oscar pentru rolul secundar din „Poveste din cartierul de vest”. La o distanță în timp de 56 de ani, Rita a căutat în dulap o ținută în care să prezinte Premiile Oscar și a dat peste rochia pe care a purtat-o în seara cea mare a carierei sale. A îmbrăcat-o din nou și a dus termenul „vintage” la un alt nivel, stârnind nu doar senzație pentru faptul că încă mai încăpea în acea rochie, dar subliniind într-un fel memorabil faptul că unele haine pot fi purtate o viață.

Deși a depășit trei decenii de proximitate cu moda la cel mai înalt nivel, Anna Wintour, redactor-șef al revistei „Vogue“ din 1988, are obiceiul de a purta de mai mult de două ori aceleași ținute

Vedetele iubesc îmbrăcămintea second hand!

Conturile de pe rețelele sociale ale multor vedete de top sunt pline de imagini în care starurile preferate de milioane de oameni se afișează în haine second hand, în unele cazuri susținând și cauza sustenabilității. Alicia Silverstone afirmă că achiziționează multe piese de la second hand: „Este mai economic, mai șic și mult mai bine pentru planetă”. Și Sarah Jessica Parker, emblemă a stilului, merge la cumpărături în magazine cu haine la mâna a doua, nu doar pentru ea și copiii ei, ci și pentru unele dintre rolurile pe care le interpretează. O altă vedetă de top care face din hainele second hand o declarație civică este Anne Hathaway, care a purtat doar astfel de piese în turneul de promovare a filmului „Colossal”, doi ani mai târziu apărând în populara emisiune „Good Morning America” într-o rochie la mâna a doua, pe care a dat… 15 dolari. La rândul său, Winona Ryder este binecunoscută pentru obiceiul de a se îmbrăca frecvent cu haine purtate, fiind, în același timp, și o susținătoare, prin exemplu personal, a reciclării ținutelor.