de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Aflat chiar lângă vârful Țării de Foc din Argentina, Golful Thetis este punctul sudic extrem în care putem ajunge, pe continentul american. Puțini oameni se încumetă să înainteze până acolo, dar, odată ajunși, se trezesc în fața unei minuni. Recent, un grup de exploratori temerari au scris istorie și dincolo de performanța lor în privința protejării naturii, au izbutit să pună capăt unui conflict între două țări, Argentina și Chile, care dura de mai bine de 40 de ani. Măreția Țării de Foc și a Golfului Thetis este, de departe, un exemplu istoric, social și dătător de speranțe în privința salvării ecosistemului.
5 milioane de kilometri pătrați de ocean, protejați
Țara de Foc sau cum îi spun localnicii „Tierra del Fuego”, este un grup de insule aflate la capul sudic al Americii de Sud, fiind despărțită de continentul american prin Strâmtoarea Magellan, iar Golful Thetis se găsește în extremitatea sudică a acestui spațiu… sudic. Golful Thetis n-a avut parte, de-a lungul timpului, de o „reclamă” prea bună. Ba din contră. „Acesta nu este decât un loc rău pentru navigație”, scria, în 1768, celebrul explorator și cartograf, căpitanul James Cook, avertizându-i pe viitorii vizitatori să evite algele. Cu toate astea, golful oferă un oarecare adăpost față de notoriile mări agitate și vânturile violente. Nu demult, o echipă de cercetători a lansat de pe vaporul „Hanse Explorer” o barcă Zodiac și a manevrat-o către țărm, având grijă să evite păturile groase de varec (alge marine brune, azvârlite de valuri pe țărm) și bancurile de nisip, care ies la iveală la reflux. Din expediția realizată în colaborare cu guvernul regional al Țării de Foc și cu Forumul pentru Conservarea Mării Patagoniei făcea parte și Claudio Campagna, cel care a cofondat forumul în 2004 și care și-a dedicat viața studierii și protejării mamiferelor marine din Argentina. De asemenea, era prezent și Enric Sala, explorator și fotograf, directorul fondator al Pristine Seas, care, împreună cu lideri guvernamentali, ONG-uri și comunități locale, a ajutat la protejarea a peste 5 milioane de kilometri pătrați de ocean. Obiectivul comun era colectarea de date științifice și producerea unui film care să pună bazele unei noi rezervații marine în apele Argentinei. Crearea unor astfel de zone protejate, în speță parcuri naționale marine, este munca vieții oamenilor care lucrează în echipele mixte Pristine Seas. În ultimul deceniu, aceste grupuri de cercetare au făcut parteneriate cu aliați locali, pentru a ajuta guvernele să protejeze peste 5 milioane de kilometri pătrați de ocean, împotriva pescuitului și a altor amenințări. Expedițiile i-au purtat pe cercetători prin întreaga lume, de la insule din recifuri de corali din întinsul Pacific, până la arhipelagurile înghețate ale Arcticii. Expediția la vârful Țării de Foc era deosebit de importantă, nu doar pentru ce se putea descoperi acolo, ci și din rațiuni sentimentale.
Legenda lui Paul Dayton a animat cercetările
În 1973, oceanograful Paul Dayton efectuase aici cercetări inovatoare. Înfruntând vânturi polare, grindină și zăpadă și purtând doar costume umede de modă veche, spre deosebire de costumele uscate moderne, s-a scufundat împreună cu echipa sa în jurul Golfului Thetis și a Insulei Statelor (Isla de los Estados), chiar la est. Împreună, au măsurat și au inventariat varecul uriaș și nevertebratele de sub coronamentul pădurii de varec ce împrejmuia țărmurile. Nimeni nu mai studiase aceste habitate subacvatice și o parte a misiunii Pristine Seas era refacerea măsurătorilor lui Paul. Evident, cercetătorii observaseră schimbările dramatice din alte părți de ocean, cauzate de pescuitul excesiv și de schimbările climatice, cele mai evidente fiind albirea și moartea recifurilor de corali și reducerea gheții marine arctice. Ce au găsit ei, sub suprafațele apei, la 46 de ani de la vizita lui Paul? Imaginea a fost grandioasă…
Caracatițe roșii de Patagonia, crabi regali și lei de mare, la umbra varecului uriaș
Caracatițele roșii de Patagonia se odihneau pe paturi de arici de mare, aceștia din urmă fiind vestiți pentru că mănâncă varec cu multă poftă și pot da gata păduri întregi. În schimb, caracatițele se hrănesc cu pești și crabi, morți sau vii. Apoi, krillul mișuna într-o pădure de varec, lângă Insulele Diego Ramirez, la 110 km sud-vest de Capul Horn. Krillul formează baza unei imense rețele trofice, susținând pești, pinguini, lei de mare, otarii, balene și mai ales orci, printre cei mai formidabili prădători din ocean. Mii de crabi regali roșii (Paralomis granulosa) tineri mișunau într-o pădure de varec uriaș de lângă Capul Horn, în Chile. Specia este pescuită intens în regiune și astfel de grupuri sunt extrem de rare. Meduzele pluteau printre frondele unei păduri de varec din largul insulei Isla de los Estados, în Argentina. Varecul uriaș (Macrocystis pyrifera) este cea mai mare algă din ocean, crescând la peste 45 de metri. Pădurile lor adăpostesc unul dintre cele mai diverse ecosisteme de pe planetă. Leii de mare (Otaria flavescens) se adunau în Parcul Marin Francisco Coloane, din fiordurile chiliene. Parcul oferă refugiu și pentru balenele cu cocoașă, care se pot odihni și hrăni în timpul migrației anuale, între apele columbiene și cele ale Patagoniei. În tot acest timp, varecul uriaș continua să crească după ce ajungea la suprafață, creând un acoperiș prin care lumina solară se strecura ca prin vitraliile unei catedrale…
„În trecut, omorau leii de mare direct. Acum îi lipsim și de hrană”
După ce au pășit pe plajă, exploratorii și-au dat seama că se aflau deasupura unei gropi comune. Oase vechi de lei de mare trosneau sub picioarele lor, la fiecare pas. Aceasta era „moștenirea” lăsată de vânătorii din prima jumătate a secolului trecut. Unele cranii fuseseră perforate cu târnăcoape de metal. Erau fălci și dinți de la masculi bătrâni uriași și de la pui mici. Leii de mare și otariile fuseseră căsăpite la grămadă, îndeosebi pentru piei și pentru untura din care se făcea ulei. Guvernul Argentinian proteja prin lege aceste specii încă de pe vremea lui Paul Dayton, dar ele încă nu și-au revenit. Potrivit cercetătorilor, numărul de lei de mare locali este o cincime din cât era în urmă cu peste 70 de ani, posibil din pricina declinului dramatic al femelelor reproducătoare și a vastei amprente a pescuitului industrial. „În trecut, oamenii omorau leii de mare direct. Acum îi lipsim și de hrană”, a spus Claudio Campagna. Cu trei zile înaintea vizitei în Golful Thetis, Claudio și Enric Sala văzuseră un supertrauler lung, în portul Ushoaia. „În plasele sale ar fi încăput o duzină de avioane Boeing 747. Astfel de nave cu traule de fund și paragate operează la marginea platformei continentale a Țării de Foc, unde încep apele de adâncime”, a punctat Sala.
Ecosistemul, neafectat de schimbările climatice
Mai aproape de țărm, vremea este atât de brutală în cea mai mare parte a anului, încât puțini îndură efortul de a face scufundări în Golful Thetis și lângă Isla de los Estados, dar cum Claudio și compania sosiseră într-o perioadă de calm relativ, s-au putut scufunda în jurul insulei timp de două săptămâni. Apele reci, bogate în substanțe nutritive, alimentează pădurile de varec uriaș, care găzduiesc unul dintre ecosistemele marine magnifice de pe planetă. Coloanele lor ajung la suprafață și de la adâncimi de 45 de metri, crescând uneori și cu câte o jumătate de metru pe zi… În urmă cu ani, Paul binevoise să scaneze și să copieze carnetele sale scrise de mână, pline cu observații detaliate de istorie naturală. Mulți exploratori le-au purtat ca pe niște comori. Pădurile de varec uriaș arată toate la fel la suprafață, dar sub apă este altă poveste. Dayton constatase că fiecare golfuleț avea particularitățile sale, un fel de personalitate ecologică. Într-un golf, varecul era acoperit numai de o specie sau două de scoici. În altul, de mici corali moi, iar într-un al treilea, de pui de castraveți de mare, cu fire fin ramificate, pentru a captura particulele de hrană din apă. Spre uimirea cercetătorilor, varecul din fiecare golf încă adăpostește aceleași specii. Condițiile oceanografice păreau să fi rămas similare aici, în ultima jumătate de secol, pentru că schimbările climatice nu lăsaseră încă nicio urmă permanentă. „Era un dar minunat și am simțit o explozie de bucurie”, a recunoscut Campagna.
Castraveți de mare și barbuni de Patagonia, urmăriți cu Dropcam-urile
La un moment dat, oamenii de știință au făcut o pauză în ceea ce privește scufundările și s-au aventurat dincolo de marginea platformei continentale. Bazinul Yaganes este centrul unui enorm ecosistem oceanic conectat care se întinde peste extremitatea sudică a statelor Chile și Argentina, până în Antarctica, într-o convergență a apelor pacifice, atlantice și antarctice. Inginerul-explorator Brad Henning a adus mai multe Dropcam-uri, niște sfere de sticlă (borosilicat) care conțin camere și lumini de calitate cinematografică. „Toate acestea sunt prevăzute cu un sistem de încărcare care duce camera până la fund, apoi o readuce la suprafață după câteva ore, probabil cu un tezaur de imagini nemaivăzute, de pe fundul mării”, a explicat Henning. Dropcam-urile nu au dezamăgit. Când Brad le-a arătat colegilor săi o selecție de videoclipuri pe care le înregistraseră camerele, întreaga echipă a rămas cu gura căscată. Barbuni de Patagonia, merluciu și alți pești de adânc se strângeau la momeala pe care Brad o atașase de Dropcam. La un moment dat, un calamar roșu și gras s-a apropiat de cameră și apoi a dispărut într-o explozie de cerneală. Multe dintre aceste specii sunt supraexploatate în bazinul Yaganes. Faptul că le vedem încă acolo înseamnă că populațiile lor se pot redresa, dacă oamenii le lasă.
Cel mai mare teritoriu oceanic transfrontalier protejat
După publicarea rapoartelor scrise în urma expediției acestor temerari, Parlamentul Argentinei s-a întrunit într-o ședință extraordinară, pentru a reflecta asupra propunerii referitoare la protejarea oceanului. Toată lumea era emoționată, iar membrii echipajului știau că Administrația Parcurilor Naționale și unii lideri-cheie din guvern susțineau protejarea zonei. Dar, potrivit legii argentiniene, proiectul de autorizare a parcului trebuia să fie aprobat de Camera Deputaților și de Senat. Până la urmă, cu toții au rămas uluiți. Proiectul de lege a trecut cu 196 la 0, devenind cea mai răsunătoare declarație pentru conservare din istorie. Până când Senatul și-a dat consimțământul, Chile își desemnase deja propriul parc marin complet protejat, la sud de Capul Horn, cu un an înainte. În urmă cu 40 de ani, Chile și Argentina ajunseseră în pragul războiului din pricina drepturilor teritoriale disputate la sud de Țara de Foc. Acum, președinții celor două țări doresc să declare zona parc marin al păcii, posibil cel mai mare teritoriu oceanic transfrontalier contiguu protejat. Datorită conducerii celor două guverne, integralitatea marelui sistem al mării de la capătul lumii va fi menținută mulți ani, de acum înainte.
Claudio Campagna: „Parcă ne aflam într-un SF japonez. Crabzilla!“
Abundența speciilor l-a marcat pe Claudio Campagna, de altfel un explorator experimentat, care a văzut multe... „Am fost uimiți de abundența de viețuitoare. Fiecare centimetru pătrat de la fund era ocupat de un organism viu: bureți albi și galbeni, alge încrustate roz, ascidii ca niște acadele. Varecul uriaș se lăsa pe fundul mării, de la greutatea midiilor crescute pe el. Stele de mare albastre se îndopau cu midiile, alături de melci și paguri. Pe partea chiliană a acestui ecosistem oceanic, nu departe de Capul Horn, am dat peste o adunare masivă a unei alte specii, crabul regal roșu. Două straturi de crabi acopereau fundul, în timp ce mulți alții se cățărau pe varec și se parașutau pe celelalte crustacee și pe capetele noastre. Parcă ne aflam într-un SF japonez. Crabzilla!”, a recunoscut el, cu uimire.
Alex Munoz: „Oceanul a recuperat în faţa încercării noastre de a-l goli de viaţă“
La finalul expediției, Campagna și colegii săi au schimbat costumele de scafandri cu cele de business, pentru a face lobby pe lângă oficialii din guvernul Argentinei pentru protecția oceanului, împreună cu partenerii lor de la Forumul pentru Conservarea Mării Patagoniei și Tompkins Conservation. Alex Munoz, directorul Pristine Seas pentru America Latină, a prezentat guvernului rezultatele expediției, aducând minunile marine din Yaganes și din Țara de Foc în fața liderilor și a cetățenilor argentinieni. „Această zi trebuie să fie o bucurie pentru toți argentinienii, dar nu doar pentru ei. După ce am avut prilejul de a explora și de a documenta aceste ape, consider că oceanul a mai recuperat un pic în fața încercării noastre necontenite de a-l goli de viață”, a declarat Alex Munoz.