de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Prin definiție, fobiile implică frică intensă sau anxietate. Acestea provoacă reacții fizice și psihologice, care, de obicei, împiedică o funcționare normală a organismului. Orice traumă, indiferent de complexitatea ei, atrage după sine alte traume secundare, probleme medicale, dezechilibre psihice sau blocaje emoționale. Genofobia sau teama de relații intime este una dintre afecțiunile care se dezvoltă după un eveniment negativ major. Trebuie tratată cu seriozitate deoarece, viața socială și personală a celor care suferă de această fobie este grav afectată.

Sunt speriate că evenimentul se poate repeta

Genofobia poate apărea, la orice vârstă, în urma unui eveniment negativ major, al cărui impact emoțional este foarte puternic. Violul, incestul, tâlhăria sau descoperirea unei afecţiuni medicale, care poate fi legată de zona intimă sau de sâni, sunt cauzele principale în urma cărora se poate declanșa teama de relații intime. În alte situații, mai rar întâlnite, genofobia apare la femeile care au suferit o intervenție chirurgicală la ovare, uter, pe col sau îndepărtarea chisturilor din zonele intime. Infidelitatea în cuplu, separarea sau chiar divorțul, pot produce distanțarea socială a unuia dintre parteneri, blocaje emoționale și intime pe termen nelimitat. Cel care a dezvoltat genofobie în urma unei traume psihice resimte o frică permanentă, se teme că evenimentul se poate repeta, tocmai de aceea se retrage în carapacea lui pentru a nu mai da ocazia și altor evenimente similare. Ulterior, dacă nu apelează la ajutor specializat, îşi fac loc alte blocaje și alte stări: insecuritatea, sindromul depresiv, atacul de panică sau tulburarea obsesiv-compulsivă. Cele mai afectate sunt cele aflate într-un cuplu, deoarece relația are cel mai mult de suferit.

Se simt singure, jenate, complexate și ruşinate

Termenul genofobie provine din limba greacă. „Genos” înseamnă moştenitori, iar „fobos” se traduce frică. Atât femeile, cât şi bărbaţii, pot fi afectate în mod egal de această boală. Fobiile, de multe ori, indică faptul că unele dintre experienţele acumulate sunt negative și este posibil ca în trecutul unei persoane care suferă de genofobie să fi existat evenimente neplăcute legate de actul sexual, însă acest lucru nu este constant și singular. De exemplu, în cazul femeilor, apariţia unei sarcini şi experienţa în sine a nașterii pot conduce la manifestări tranzitorii de genofobie. Suferinzii de genofobie fug de relații intime, de apropiere, evită orice contact intim, de teama de a nu fi din nou abuzați sau afectați. Adesea, aceștia se simt singuri sau complexați, jenați și ruşinați din cauza propriilor frici. Pe lângă teama de sex, pot avea şi alte tipuri de fobie: frica de a contacta o boală sau un virus, frica de nuditate sau frica de atingere. Toate aceste sentimente și trăiri duc la propria izolare și retragerea din viața socială.

Ajutorul poate veni din partea partenerului

Relaţia dintre o persoană dezinhibată şi una reţinută, care suferă de genofobie, poate exista dacă cei doi găsesc o formă de comunicare corectă. De cele mai multe ori, cea care suferă de această afecțiune este deseori depresivă, retrasă, se simte neînțeleasă, iar partenerul/a este mult prea vulcanic/ă și cu mare poftă de viață. De aceea, răbdarea, bunele maniere, comunicarea, respectarea timpului de schimbare a celui de lângă noi, toate reprezintă repere importante în cuplu. De aceea, specialiștii recomandă comunicarea sinceră cu partenerul care trebuie să cunoască problemele emoționale cu care se confruntă celălalt, indiferent dacă fericitul eveniment s-a produs înainte sau după formarea legăturii. Această afecţiune se poate asocia cu uşurinţă cu o seamă întreagă de alte boli psihice sau cu apariţia unor probleme majore în relaţia de cuplu sau chiar la serviciu. Teama exagerată de relații intime și apropiere fizică afectează nu doar relația de cuplu, ci și propria viață.

Netratată, poate duce la alte afecţiuni grave

Specialiștii spun că primul pas spre vindecare este o înțelegere a propriei persoane și o împăcare cu sine. Nu poți cere ajutor din exterior, dacă nu te cunoști în interior și nu îți înțelegi propriile stări, neputințe și frici. Iar o viaţă nemulţumitoare poate duce la alte afecţiuni psihologice, cum ar fi sindromul depresiv, sindromul anxios, tulburarea bipolară, bulimie, anorexie, obezitate sau tulburări obsesiv-compulsive. Aceste afecțiuni pot fi tratate și cu cât sunt discutate din timp, cu atât mai repede va veni vindecarea. Numai că, deseori, există teama de a vorbi despre problemele cu care ne confruntăm pentru că nu am fost învăţaţi să comunicăm pe aceste teme. Încă din copilărie, am fost învățați și educați că este urât sau greșit să discutăm intimități și, la maturitate, mulți s-au trezit cu anumite blocaje emoționale de care nu sunt conștienți, dar care îi afectează constant în relațiile interumane. Din acest motiv, psihologii spun că problema nu se poate trata de la sine, ci doar cu ajutor specializat. Terapia este cea mai bună metodă de tratament, fie că vorbim despre ședințe de cuplu sau individuale. Numai că, înainte de a apela la un psihoterapeut, trebuie să răspunzi singur la câteva întrebări, pentru a ști ce anume să ceri psihologului.