de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu
Ciudatele credințe ale oamenilor legate de pisicile negre, de plățile făcute în ziua de luni sau de cifra 13 sunt arhicunoscute. Dar imaginația umană depășește limitele deseori, astfel încât există o pleiadă de superstiții dintre cele mai neașteptate.
Casa cu tavan albastru
În timp ce majoritatea persoanelor caută o casă pentru un plus de spațiu, de modernitate sau pentru a aduna amintiri frumoase într-un cămin nou, există și oameni pentru care acoperișul albastru deschis de pe tavanul verandelor este obligatoriu, mai presus decât decorarea camerelor sau utilarea bucătăriei. Această superstiție este o urmare a credinței că respectiva nuanță de albastru ține la distanță spiritele rele, care, atunci când văd locul pictat în „haint blue” cred că este… din apă și ocolesc reședința. Pentru un plus de protecție, în special în America de Sud, sunt pictate în aceeași culoare și ramele ferestrelor.
Cimitirul și respirația
Șofatul este pentru mulți o plăcere, iar pentru alți mulți, o necesitate. În această mare globală de conducători auto există și o categorie pentru care superstiția este la ordinea zilei. Așadar, pentru a se feri de pericolele de pe drum, de la accidentele produse de alți participanți la trafic până la prăbușiri de poduri, acești șoferi evită drumurile cu numărul 13 și își țin respirația atunci când trec cu mașina prin dreptul unui cimitir sau printr-un tunel.
Cântatul și soția nebună
Nenumărate superstiții dintre cele mai bizare sunt legate de gestul simplu de a lua masa. După ce s-a răspândit în toată lumea credința că este ghinion curat ca un mesean să fie numărul 13, întrucât va muri în decurs de 12 luni, unii oameni cred că este interzis, în numele atragerii ghinionului, să adauge lapte în ceaiul de după cină, ca să nu rămână singură pe viață persoana repectivă. Alte credințe stranii se referă la cântatul la masă, care condamnă pe cel „vinovat” la a avea o viitoare soție nebună sau credința că a consuma separat caimacul cafelei va aduce invariabil bogăție.
Decedatul care „se uită” după cei vii
Un alt ritual fundamental al oamenilor, înmormântarea, este temă de superstiții dintre cele mai stranii, cu atât mai mult cu cât este legat de misterioasa lume „de dincolo”. Unii decedați au monede plasate pe fiecare ochi, alții sunt înhumați doar cu capul spre est, alții părăsesc pentru totdeauna casa numai cu picioarele înainte, ca să nu se poată… „uita” înapoi și să-i tragă și pe cei vii după ei. Tot în dreptul înmormântărilor se poate nota și obiceiul multor rude rămase în viață de a alege un drum diferit de al cortegiului funerar pentru a se întoarce acasă, în acest fel asigurându-se că nu sunt urmăriți de fantome.
Cingătorile antivrăjitoare
Nu doar ritualurile sunt obiect al superstițiilor de toate felurile, ci și gesturile cele mai simple, de fiecare zi. Astfel, mulți consideră că este ceva teribil ca o persoană să poarte șosetele pe dos, pentru că va avea ghinion, alții poartă cingători menite să alunge vrăjitoarele și spiritele rele, există miri care își pun ciorapi cu clopoței în ziua în care se însoară, ca să alunge fantomele și sunt multe persoane care merg la păcănele sau la cazinou îmbrăcate în piese vestimentare cu buline, care ar fi menite să atragă banii rapid și fără greș.
Sclipiciul care „dezleagă” limba… fătului
Pe lângă măsurile normale pe care le ia orice femeie care așteaptă un copil - suplimente, vitamine, viață sănătoasă etc. - există și persoane care duc protecția în lumea superstiției. Unele viitoare mămici poartă obiecte strălucitoare în jurul gâtului atunci când este Lună Plină, cu credința nestrămutată că reflectarea razelor lunare în sclipiciul cu pricina va opri astrul nopții să „mănânce” limba fătului, care astfel este ferită și dezlegată. Pe de altă parte, există gravide care nu fac petrecerea pentru bebeluș alături de familie decât în luna a șaptea sau a noua de sarcină, aceste două cifre fiind considerate singurele care aduc noroc, alte viitoare mămici refuzând să-și taie părul pe durata sarcinii, cu credința că acest gest ar determina probleme de vedere copilașului.
Curățenie „mortală”
Chiar dacă momentan călătoriile sunt puse în așteptare, odată cu trecerea pandemiei, amatorii de turism se vor reapuca de pasiunea de a vedea locuri noi. Printre ei există și nenumărați superstițioși, care au credințe dintre cele mai neașteptate. De pildă, dacă rușii văd pe aeroport un turist așteptând taxiul așezat pe bagaje, sigur va avea un ghinion teribil. De asemenea, în Bulgaria există obiceiul ca musafirii care pleacă dintr-un resort turistic să se asigure că personalul nu face imediat curățenie după ei, având credința că un astfel de gest le-ar aduce o moarte sigură. În China, turiștii singuri care vor să țină la distanță spiritele rele trebuie neapărat să aibă două paturi în cameră, pe unul dintre acestea plasându-și bagajele, ca să „înțeleagă” fantomele că locul este ocupat. De asemenea, neapărat, la culcare, oaspeții trebuie să bată bine pernele, cu zgomot, de câteva ori, în același scop.
Pisica în dormitor aduce blestem etern
Turist sau nu, la culcare trebuie respectate neapărat câteva reguli clare consideră persoanele care au superstiții vizavi de acest gest banal. Așadar, salteaua nu se întoarce pe fața cealaltă în ziua de sâmbătă, ca să fie evitate coșmarurile, pernele nu trebuie să fie plasate spre nord, ca să nu atragă decesul, patul nu se amplasează în fața ușii, ca să nu invite spiritele rele, iar pisica nu are ce căuta în dormitor, pentru că persoana care permite așa ceva ar putea fi blestemată pe veci. De asemenea, este interzisă aplasarea în spațiul de dormit a unui tablou care arată un dezastru, pentru că așa ceva atrage cu siguranță ruina în cămin și, mai ales, nu se lasă niciodată pălăria pe pat, întrucât acest gest prezintă risc major de ghinion letal.
Sticla de coniac şi belşugul casei
De regulă, nunta este un prilej de mare bucurie. Societatea contemporană a adăugat și mult stres acestui eveniment, cu obsesia pentru perfecțiunea detaliilor atingând uneori o culme greu de gestionat. La toată această furtună de emoții se pot adăuga și superstițiile. Ca urmare, multe persoane cred că a scăpa pe jos verighetele înseamnă că partenerul va muri în curând. De asemenea, nu este permisă cununarea în luna mai, întrucât nu doar ziua, ci și viața în comun a cuplului va fi ruinată, iar pe de altă parte este neapărat necesar ca mirele să pună o sticlă de coniac cu gâtul în jos cu o lună înainte de nuntă, ca să atragă belșugul și, firește, este obligatoriu ca mireasa să fie trecută în brațe peste prag, pentru a evita intrarea spiritelor rele legate de picioarele sale.