de Andrei Dicu şi Adrian Barna
„A fi spălat pe creier” este o expresie folosită în zilele noastre cu sens peiorativ. Chiar dacă, uneori, o folosim în glumă sau în serios, atunci când ne referim la anumite persoane care au alte păreri decât noi, spălarea creierelor este, de fapt, un fenomen amplu. Istoria este plină de astfel de exemple, de la felul în care regimurile totalitare, din Antichitate și până în prezent, obișnuiau să-și „educe” popoarele într-un spirit obedient și până la modalitatea de tortură psihică, întâlnită în România comunistă mai ales la ce numim „Fenomenul Pitești”.
Un raport terifiant declasificat de CIA
Nu demult, americanii au făcut public un studiu intern referitor la spălarea pe creier practicată în „Lagărul comunist”. Studiul este datat 26 februarie 1956 și a fost declasificat de CIA în decembrie 2016. Documentul, despre care istoricii spun că este „un mic îndreptar de aplicare a metodelor de distrugere a personalității, este intitulat „Spălarea creierului, dintr-o perspectivă psihologică”. Nu are autor, dar se pare că este întocmit de specialiști în psihologie și de fini cunoscători ai realităților politice din China și din URSS, fiind atribuit Biroului de formare profesională din cadrul Serviciului Evaluare al CIA.
Deținuții implorau pentru pedepse grele
Potrivit unor păreri, termenul „spălați pe creier” a fost folosit prima oară de un reporter american, care i-a intervievat pe refugiații chinezi. Dacă la început a fost vorba despre îndoctrinare sau despre folosirea drogurilor pentru a crea cetățeni docili, acum cei luați în discuție nu mai sunt oamenii obișnuiți, care își însușeau doctrinele până la a le recita în lacrimi, ci foștii disidenți care surprindeau spionajul american apărând în public mărturisindu-și păcatele de a contrazice sau de a sabota regimurile comuniste. Scenele care au determinat apariția studiului se referă la oamenii care implorau pentru pedepse grele, care să-i ajute să ispășească, înlăcrimați când explicau cum au înșelat încrederea camarazilor. Principala concluzie este că modul elaborat de interogare a „suspecților” stătea la baza obținerii unui aliat servil, dintr-un adversar. Bătăile, torturile, de la cele rafinate la cele rudimentare, izolarea, acuzațiile aduse chiar și de colegii de detenție, înfometarea, toate metodele care duc la „spălare” sunt analizate de CIA.
Cele 10 etape ale unui fenomen sinistru
Iată câteva dintre fazele prin care trece un om supus la procesul de spălare a creierului: 1. Un sentiment de neajutorare apare din cauza mașinăriei impersonale care deține controlul; 2. O reacție inițială de „surpriză”; 3. Un sentiment de incertitudine legată de ce se dorește de la el; 4. Un sentiment tot mai intens de dependență față de cel care conduce interogatoriul; 5. Un sentiment de incertitudine și o scădere a obiectivității; 6. Sentimente de vinovăție; 7. Apariția semnelor de întrebare privind propriul sistem de valori; 8. Potențială depresie care se poate transforma într-un sentiment de nebunie; 9. Nevoia de a nu-și mai apăra principiile inițiale; 10. Un sentiment de dependență. Ordinea fazelor pe care le traversează fiecare individ poate varia, dar toate sunt necesare în procesul de spălare a creierului.
Când omul se transformă... în animal
Sentimentul de neputință apărut la contactul cu mașinăria impersonală de control se dezvoltă în individ în primele etape. „Persoana care este supusă tratamentului de „încălzire” descris anterior începe să se simtă ca un animal și simte că nu mai poate face nimic, pentru că nimeni nu-i dă nicio atenție. Cerințele sale se lovesc de urechi surde. Dacă este ținut în izolare, absența comunicării îi dă senzația că a fost uitat. Tot ce se întâmplă cu el ține de un calendar impersonal, care nu are nicio legătură cu nevoile sale. Vocile și pașii gardienilor dispar. Observă multe contraste, de exemplu celula este curată, dar el este murdar. Mâncarea unsuroasă, de nemâncat, îi este oferită deținutului pe tăvi ruginite de gardieni impecabili, îmbrăcați în alb”, se arată în respectivul studiu.
Mitul anchetatorului „prietenos și atent”
Așa începe procesul de depersonalizare a deținutului. El nu are idee despre ce îl așteaptă. I se pot deschide ample oportunități, dar pot apărea și lucruri neplăcute. Starea lui devine paradoxală, pentru că se apropie de principalul interogatoriu cu ușurare dar și cu teamă. Individul controlat experimentează mereu lucruri noi, surprize. Ele constă în faptul că niciodată un lucru nu se petrece așa cum anticipa, ci diferit. Rareori deținuții sunt pregătiți ca anche- tatorul să fie prietenos și atent. Aceștia din urmă fac mari eforturi ca să pară umani și rezonabili. Deseori se scuză pentru lucrurile rele petrecute și promit remedierea situației, dacă și deținutul va deveni rezonabil. Potrivit studiului, deținutul începe să recunoască unele fapte. Când simte că prizonierul dă semne de slăbiciune, anchetatorul se schimbă instantaneu.
„Surpriza produce îndoiala deținutului”
„Fostul anchetator rezonabil devine brusc un maniac furios, care aruncă invective. Anchetatorul poate să-l pălmuiască pe deținut, poate să scoată pistolul și să amenințe că-l împușcă. De obicei, această explozie se stinge rapid și torționarul părăsește brusc, încăperea. Surpriza produce îndoiala deținutului că va putea înțelege sau controla persoana care îl interoghează. La următorul interogatoriu, anchetatorul este impasibil, ca și cum îl lasă pe prizonier să-și decidă singur soarta. Din acel moment, el pornește pe drumul la sfârșitul căruia va spune tot ceea ce doresc noii săi stăpâni, chiar dacă nu e adevărat. Are creierul spălat!”, se încheie studiul desecretizat de CIA.
Totul a început cu Războiul din Coreea
Potrivit altor istorici, termenul de „spălare a creierelor” ar fi fost folosit, pentru prima oară, în timpul Războiului din Coreea (1950-1953), pentru a descrie comportamentul prizonierilor americani reveniți din lagărele nord-coreene. În tehnica lor de manipulare, nord-coreenii au preluat conceptul „ksi-no”, curățarea minții, aplicat în comunismul chinez (Maoism), cu rădăcini în confucianism (de la cunoscutul confucianist Mencius). Comandanții americani au sesizat faptul că o mare parte dintre soldații întorși acasă din închisorile nord-coreene erau complet convertiți la comunism, gata să-și denunțe propria țară. Comportamentul lor a continuat mult timp, chiar și fără ca ei să fie supuși influenței comuniste.
MKUltra, operațiunea ilegală americană din anii ’50
Nici americanii nu sunt străini de astfel de tehnici. Proiectul MKUltra a fost operațiunea ilegală începută de CIA, la începutul anilor ’50, cu sprijinul guvernului SUA, cu scopul de a studia tehnici de control a minții umane. Potrivit raportului senatorului Sam Ervin din 1974, „CIA avea segmente țintă din populație, precum afroamericanii, femeile, prizonierii, bătrânii, tinerii și bolnavii psihic. În privința naționalității, subiecții experimentelor erau cetățeni americani și canadieni. Specialiștii în știința comportamentală de la CIA au utilizat diferite metode, pentru a manipula starea mentală a indivizilor și a altera funcțiile lor cerebrale, precum administrarea, pe furiș, a medicamentelor cu potențial halucinogen (LSD) și a altor substanțe chimice asemănătoare. Se foloseau inclusiv hipnoza, privarea senzorială, privarea de somn, izolarea, violența verbală, abuzurile sexuale și diferite forme de tortură, cum ar fi cusutul pielii fără anestezie, o tehnică practicată de doctorul torționar Lawrence Schacht”. Evident, bătăile erau proceduri obișnuite, în acest tablou. Experimentele CIA s-au desfășurat în cadrul a 80 de instituții, printre care universități, spitale, închisori și companii farmaceutice. Este de notorietate faptul că absolut toți conducătorii instituțiilor la care CIA a experimentat aceste tehnici de tortură cunoșteau foarte bine fenomenul.
Închisoarea de la Pitești sau Iadul românesc
Mai în glumă, mai în serios, „avem și noi faliții noștri”, în materie de tehnici ale curățirii minții și de implantare a unei mentalități animalice. Închisoarea de la Pitești este exemplul cel mai grăitor, din acest punct de vedere. Planul diabolic presupunea reeducarea tuturor opozanților politici, în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și prin înlocuirea ei cu una nouă, de tip bolșevic. După eliberare, deținutul trebuia să se „vindece”, urmând să-și însușească un comportament comunist. Planul era posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, prin care călăul stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să-și piardă personalitatea și demnitatea, ajungând la slăbiciune interioară, fapt ce favoriza implementarea în psihicul celui torturat a unei conștiințe sociale tipic comuniste. Astfel, tortura deținuților se transformase din scop, în mijloc. Din pricina chinurilor îndurate, cei închiși ofereau numele altor așa-ziși „colaboratori” ai partidelor istorice și mai ales ai Mișcării Legionare. Astfel, cei denunțați erau, la rândul lor, arestați de Securitate și apoi „internați” la Pitești.
„Metamorfoza” gardienilor
Printre cei mai cunoscuți gardieni din penitenciarul de la Pitești se găsea Eugen Țurcanu. Acesta a făcut parte din Frățiile de Cruce ale legionarilor, în perioada 1940-1941, după Rebeliunea din ianuarie 1941, s-a înscris în Partidul Comunist, iar mai târziu a devenit membru în Biroul Județean de Partid din Iași. Unul dintre foștii săi camarazi legionari, l-a denunțat în 1948, după o anchetă a Securității. Țurcanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare corecțională și a fost trimis la Pitești. Acolo a devenit torționar și a torturat sute de prizonieri, răzbunându-se pe cel care l-a trădat, sub pretextul că acesta aranjase denunțarea lui. Dumitru Bacu, unul dintre cei torturați de Țurcanu, a explicat motivele pentru care a fost aleasă închisoarea de la Pitești, pentru aceste experimente teribile. Penitenciarul se afla lângă oraș, în direcția nord-vest, în apropierea unui pârâu. Lângă complexul respectiv nu se găsea nicio casă, fapt care a permis o bună desfășurare a ostilităților față de deținuți, în incinta pușcăriei. Cei „internați” în penitenciar erau împărțiți în patru categorii. În prima, intrau cei reținuți fără sentință judecătorească. În a doua categorie erau cei condamnați pentru delicte minore, iar în a treia se găseau deținuții numiți „dușmanii mai mici ai regimului”. În fine, în cea de a patra categorie intrau opozanții convinși ai comunismului, fie că făcuseră parte din vreun partid sau erau, pur și simplu, regaliști. Această împărțire avea ca scop bine definit izolarea „șefilor” de categoriile minore, pentru a împiedica o eventuală comunicare între deținuți și astfel, pentru a crea o stare de incertitudine în psihicul fiecărui deținut. Evident, sistemul spălării pe creier funcționa perfect. Tortura nu era doar fizică, ci mai ales psihică.
Condamnați la denunț!
Deținuții erau obligați să-și denunțe apropiații, colegii de închisoare, trebuiau să renunțe la orice pasiune sau dorință, precum și la orice ideal propriu. Reeducarea presupunea anihilarea morală a individului și distrugerea caracterului și a personalității acestuia. Ocnașul trebuia să mărturisească orice informație care putea ajuta la anchetă și să denunțe orice persoană care intrase în contact cu cel anchetat, din considerente politice sau sociale. Declarațiile erau întâi făcute verbal, în plină tortură, urmând a fi verificate de cineva din Comitetul de Reeducare, apoi notate în scris, semnate cu forța de cel închis și trimise la miliție.
Edwar Hunter: „Omul devine captivul propriului corp“
În lucrarea intitulată „Spălarea creierelor” scriitorul Edwar Hunter oferă o definiție completă a ceea ce presupune tehnica spălării creierelor. Potrivit definiției sale, „scopul spălării creierelor este să schimbe radical mintea unei persoane, astfel încât aceasta să devină o marionetă vie sau un robot uman. Practicanții acestei tehnici au ca obiectiv crearea unui individ cu noi credințe și crezuri compatibile cu interesele lor. Fără să conștientizeze, omul devine captiv în propriul corp, datorită faptului că i se instalează un nou proces de gândire. Tehnica spălării creierelor era utilă în crearea noului individ, care să nu se revolte niciodată și să asculte ordinele primite de la autoritățile superioare care interacționează cu el: guverne, organizații, instituții, oficiali etc.”.
Virgil Ierunca: „Victimele reeducării au fost nevoite să devină călăi“
Scriitorul Virgil Ierunca este autorul celebrei cărți „Fenomenul Pitești”. Ierunca, torturat de comuniști, notează: „Toată lumea cunoaște azi Arhipelagul Gulag. Toată lumea mai știe că, sub denumirea posibilă de Arhipelag M.A.I, el s-a întins și asupra României. Ceea ce n-a ajuns, însă, sau încă, la cunoștința tuturor este că în Arhipelagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: Închisoarea de la Pitești. Acolo a început, la 6 decembrie 1949, o experiență de o sumbră originalitate denumită „reeducare” și tinzând la distrugerea psihică a individului. Experiența aceasta, care a ținut până în august 1952, întinzându-se și asupra altor închisori din România, a fost și mai acoperită de tăcere, și mai înfundată în uitare, decât celelalte crime săvârșite în închisorile din România, din două motive. Mai întâi, cenzura oficială a funcționat cu atât mai drastic cu cât procesul cu țapi ispășitori înscenat de comuniști n-a putut să fie bine pus la punct, spre a se desfășura la lumina zilei și a acredita versiunea dorită de partid. Apoi, și aici stă, fără îndoială, cheia tăcerii, victimele reeducării au fost nevoite să devină, la rândul lor, călăi”.