Main menu

header

810 16 1de Alexandru Filcu

Victor Ponta (48 de ani), președintele partidului PRO România, este unul dintre cei mai activi politicieni de pe scena publică. Fostul prim-ministru a criticat dur şi insistent măsurile luate de actualul Guvern pentru combaterea pandemiei de COVID-19. În ajun de alegeri parlamentare, Victor Ponta a acordat un interviu pentru revista „Taifasuri”, în care și-a deschis sufletul, atât pe plan familial, cât şi politic. Experimentatul lider a vorbit concret despre măsurile pe care le-ar lua dacă ar deveni prim-ministru și a tras un semnal de alarmă referitor la deciziile actualului Guvern, pe care le consideră deficitare și care omoară, pru şi simplu, economia.

„Daciana îmi este nu doar parteneră de viață, dar și cel mai bun prieten. Sunt mândru de familia pe care o avem!”

810 16 2- Aș dori să începem acest interviu cu o întrebare simplă: cum este omul Victor Ponta, ca tată, ca soț, ca prieten?

- Sunt extrem de atașat de familie și caut mereu să maximizez timpul petrecut cu Daciana și copiii. Sunt un tată atent la cum evoluează și cum se dezvoltă, la nevoile lor, la ceea ce își doresc. Încerc să le fiu cât mai aproape și să îi îndrum spre lucruri frumoase, spre principii sănătoase. Ca orice părinte, vreau să știu că ei sunt bine. Dar treaba mea nu e să le fac viața cât mai ușoară, ci să îi pregătesc pentru viață, așa cum le va fi destinul. Ca soț, nu știu, cred că mai bine o întrebați pe Daciana (râde). Lăsând gluma la o parte, Daciana îmi este nu doar parteneră de viață, dar și cel mai bun prieten. Suntem doi oameni norocoși să se fi găsit. Suntem foarte apropiați, foarte deschiși, suntem împreună în absolut tot ceea ce facem și ne înțelegem, ne completăm. Daciana e o femeie inteligentă, muncitoare și luptătoare. Sunt mândru de ea, de noi și de familia pe care o avem!

- Ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră în viață?

- Ceea ce las în urma mea! Sunt un om care a văzut și a trăit multe până la vârsta asta și am înțeles că tot ceea ce contează cu adevărat este ce va rămâne după noi. Fiecare avem momente în viață mai bune și mai rele, greutăți de înfruntat sau, cum se spune, câte o cruce de dus. Dar toate trec, inclusiv noi, ca oameni. Ceea ce rămâne sunt lucrurile pe care le facem pentru alții și pentru viitor. De la un pom plantat la un copil bine crescut sau la un ajutor dezinteresat oferit cuiva aflat în nevoie. Eu am avut șansa de a ocupa o poziție înaltă, de a conduce Guvernul României și de a face lucruri pentru români. Am realizat recent un sondaj național, iar pentru mine, faptul că și astăzi mai mult de jumătate dintre români spun clar că guvernarea Ponta a fost una dintre cele mai performante este un motiv de mare mulțumire. Niciodată nu îi vei putea mulțumi pe toți, niciodată nu te vor iubi toți și niciodată nu vei putea rezolva toate problemele deodată, dar binele făcut rămâne acolo, după tine, și, până la urmă, nu ți-l poate lua nimeni.

„Trebuie să ţinem mai mult cu România şi cu românii”

- Care a fost cel mai înțelept sfat pe care l-ați primit vreodată?

- Cred că cel mai important sfat pe care l-am primit a fost să îmi iubesc țara și neamul, mai presus de orice. S-a întâmplat cândva, când eram foarte tânăr, și recunosc că nu l-am înțeles din prima. E același lucru pe care îl spun și copiilor mei acum, să fie mândri că sunt născuți și crescuți în România. Și mi-aș dori ca aici să rămână cât mai mulți din generația lor, pentru că pe umerii tinerilor stă viitorul țării. Cine își iubește cu adevărat țara va fi un om bun, un părinte bun, un prieten bun, un adevărat profesionist. Va căuta să facă bine în țara lui, ca și în casa lui. E simplu! Trebuie să ținem mai mult cu România și cu românii… Suntem un popor greu încercat, dar suntem oameni de nădejde. Ne-am schimbat de multe ori destinul, în istoria noastră. Trebuie să o facem în continuare, cu aceeași tărie. Pentru că în mâinile noastre ne stă soarta, nu într-ale altcuiva.

- Sunteți în continuare unul dintre cei mai activi și mai implicați oameni politici din România. De unde vă luați energia, puterea de muncă, anduranța?

- Îmi vin cumva natural, din interior. Sunt genul de om care nu stă deoparte, care nu stă locului (râde). De mic sunt așa. Deși avea mai mult de furcă cu mine când eram copil, mama mă încuraja mereu să lucrez, să fiu activ, să nu lenevesc. De aici și pasiunea pentru sport, dar și pentru politică. Sunt un om care lucrează 12-14 ore pe zi. Și îmi e bine așa! Încă pot. Și asta pentru că încă sunt oameni care îmi cer ajutorul. De ani întregi, zilnic îmi scrie sau mă caută cineva cu o întrebare, cu o rugăminte. Cât timp aceşti români vor exista, voi fi activ, voi fi implicat. E acel gen de lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni...

„Sunt singurul candidat la aceste alegeri care a mai scos o dată ţara din criză”

- România astăzi suferă. Cum o facem bine?

- Așa e, România suferă și noi odată cu ea. Sângerează din cauza pandemiei, dar și a unei clase politice incompetente. Mă doare să o spun, dar suntem pe marginea prăpastiei din punct de vedere economic și sanitar. Mi se pare incredibil că, dintre toate partidele, PRO România este azi singurul care garantează un venit minim pentru fiecare român în perioada de criză. Cum își imaginează ceilalți că poate trăi un român astăzi, fără serviciu sau cu un venit redus? Cum își ia mâncare și medicamente? Cum își plătește facturile? Au închis piețele! Doamne... Cum cred ei că toți românii pot să cumpere doar la prețuri de supermarket? Asta înseamnă să nu-ți cunoști și să nu îți iubești țara, apropos de ce spuneam anterior. Realitatea este că PRO România este astăzi singurul partid care și-a asumat negru pe alb că va introduce un venit garantat pentru toți românii, sprijin pentru firmele românești, un program național de testare gratuită și redeschiderea școlilor în condiții de siguranță. Sunt lucruri pe care românii le vor, pe care ni le-au spus, iar noi am căutat modalități și finanțare pentru a realiza aceste obiective. Avem proiectele și vrem să venim la guvernare pentru a scoate din nou țara din criză. Sunt, de altfel, singurul candidat la aceste alegeri care poate afirma cu tărie că a mai scos o dată România din criză! România nu se va face bine cu oameni politici care n-au un plan concret pentru români. Pentru siguranța zilei de mâine. Suntem într-un punct critic și trebuie să alegem cu grijă pe 6 decembrie. E suficient să ne uităm în jur, să analizăm ultimii patru ani și să vedem unde ne-au adus acești oameni care au condus până acum ţărişoara…

- Dacă ați deveni prim-ministru, ce măsuri urgente ați lua pentru România în primele 100 de zile de guvernare? Vă rugăm să detaliați.

- Avem o economie aflată cu un picior în prăpastie și un Guvern care vrea să o îngroape de tot. După ce scăpăm de acest Guvern, trebuie să fie aplicate măsuri anticriză, nu măsuri de circumstanță, ca până acum. Voi introduce un Venit Minim de Criză, de 2.000 de lei lunar, care să îl ajute pe fiecare român ce lucrează să poată avea banii necesari pentru a traversa rezonabil această perioadă. Pentru firme, voi introduce un Sprijin Economic de Criză, deoarece avem nevoie, mai mult ca oricând, să susținem mediul de afaceri românesc, pentru a proteja locurile de muncă ale românilor.

- Venitul minim garantat din ce bani va fi acoperit?

- Este vorba despre diferenţa până la 2.000 de lei cât noi considerăm că trebuie să câştige minimum un om ca să supravieţuiască. Diferenţa de 500-1.000 de lei sau dacă nu are niciun venit, atunci e toată suma: 2.000. O împarţi în două. O parte bani cash, iar o parte vouchere care sunt decontate 100% de UE. Acea jumătate nu e deficit structural cum sunt pensiile. Sunt un one-off, Comisia Europeană chiar încurajează aceste practici financiare.

„Un premier bun vrea ca banii să circule, nu să îi țină închiși în Palatul Victoria”

- Cum ați calculat că un român singur are nevoie de un venit minim de 2.000 de lei lunar? Pe ce v-ați bazat în acest calcul? De unde veți face rost de bani, ţinând cont că ar trebui să măriți veniturile a sute de mii de români, efortul financiar rezultat fiind imens?

- Crizele apar când undeva este un defect, iar toate piesele din mecanismul economiei încep să cadă. Intrăm pe o spirală care merge doar în jos, iar rezolvarea stă în oprirea acestui drum care se prăbuşeşte din rău în mai rău. Economia are o dinamică proprie, bazată pe circulația capitalului. Mă întrebați de unde facem rost de bani și eu vă spun că banii există, totul este să îi dăm oamenilor cât mai repede, până când spirala pe care alunecă economia nu se va duce atât de mult la fund, încât nu am mai putea da nici jumătate din acești 2.000 lei! Odată ce am asigurat un venit minim de criză, în economie o să fie bani, consumul se va relansa, iar firmele vor avea cui să vândă produsele. Eu știu că un premier bun vrea ca banii să circule, nu să îi țină închiși în Palatul Victoria, că așa doar omoară economia...

- Ce s-a schimbat în ultimii cinci ani, de ce ați fi un prim-ministru mai bun și mai eficient decât în 2015? Ce ați acumulat în această perioadă?

- Acești ultimi cinci ani m-au maturizat mult. Unii ar răstălmăci că m-au îmbătrânit, dar eu le spun că am avut multe de învățat. Pe plan politic, am creat un partid de la zero! Eram un singur om când am plecat din PSD și mulți dintre foștii colegi îmi ziceau că o să regret și că o să mă întorc. În loc să vin în genunchi la căldurica unui partid mare, dar încremenit în trecut, am preferat să strâng în jurul meu oameni care vor să miște lucrurile înainte. Așa a apărut PRO România. Să poți crea o structură cu oamenii care au încredere în tine nu este puțin lucru. Am avut timp să rememorez și mandatul meu de premier, să văd unde am făcut bine și unde puteam să fac și mai bine. Eu chiar știu ce am de făcut, am învățat deja, nu am nevoie de perioade de acomodare. Poate că românii s-au săturat de premieri care de cinci ani o țin doar în acomodări. Nu credeţi?

„Eu şi partidul meu avem soluţii care, promit, nu o să ne ducă în foame”

- Ați promis că veți reda demnitatea Armatei Române… Concret, ce înțelegeți prin asta?

- Militarul face sacrificii atunci când alege această carieră. Renunță la multe drepturi, precum cel de a face politică sau cel de a avea o opinie. Credeți că militarii noștri nu au nemulțumiri? Nu văd ce se întâmplă în țară acum? Unii ar urla, dacă ar putea... Am vorbit cu ei, mi-au mărturisit asta. Dar haina militară le impune o conduită. Ei își respectă cu sfinţenie partea de înțelegere pe care au făcut-o cu Statul pe care îl servesc. Dar Statul acesta a ales să le modifice pensiile și să îi arate cu degetul, spunând că de aia o ducem rău, că militarii iau pensii speciale. Este o minciună! Pensiile militare nu sunt pensii speciale, iar tăierile făcute în scopuri populiste i-au jignit. Militarii noștri, după cum spuneam, nu au dreptul la protest. Eu îmi doresc ca Legea 223/2015 să revină la forma inițială, nimic mai mult. A fost o lege excelentă, la care s-a umblat degeaba și doar s-a stricat.

- Unde ne ducem cu economia românească? Tot mai mulți specialiști (dar se vede cu ochiul liber, nu trebuie să fii specialist!) afirmă că în 2021 românii vor muri de foame! Credeți în acest scenariu teribil? Lockdown-ul total este o soluție?

- Depinde ce votăm pe 6 decembrie, pentru că 2021 se construiește acum, în 2020. Oamenii cred că au de ales doar între două partide mari, care oferă soluții ori de stânga, ori de dreapta. Mi se pare un scenariu în care România pierde, deoarece există și alte puncte de vedere, mult mai profesioniste decât ale PSD sau PNL. PRO România are soluții care nu o să ne ducă în foame. Dacă românii au încredere în noi și vom putea să punem pe masa Guvernului propunerile noastre, Venitul Minim de Criză pentru angajați și Sprijinul Economic de Criză pentru IMM-uri, sunt sigur că lucrurile o să se îndrepte. Uitați ce e... eu nu cred în închiderea oamenilor în case. Ce facem? Îi arestăm la domiciliu pe toți? Nu mai trimitem copiii la școală ca să mai avem ÎNCĂ o generație de sacrificiu, în loc să redeschidem toate cabinetele medicale din școli? Ținem oamenii în case, în loc să îi vindecăm? PRO România propune un Program Național de testare, făcut de DSP-uri întărite și eficiente, corelat cu un program național de imunizare pentru administrarea de anticorpi proveniţi de la cei care s-au vindecat. Așa se rezolvă! Am spus-o de o mie de ori, când apare o problemă, intervii prompt și o rezolvi, nu închizi oamenii în case!

„Putem să ne revenim doar cu o guvernare de stânga, cu un vot pentru PRO România. Depinde doar de voi!”

- Cum vedeţi rezultatul alegerilor parlamentare?

- Probabil, PNL va obține 30%, PSD 25%, USR-PLUS 20% și PRO România 9%. Cam așa văd rezultatul.

- Ce planuri aveți pentru anul care urmează?

- Depășirea crizei rămâne în centrul planurilor mele, oricare ar fi rezultatul alegerilor de duminică. Din Parlament sau de la Guvern, o să continui să mă lupt cu ticăloșia și incompetența unora, cu nepăsarea altora, ca să ieșim din criză și să ne întoarcem la o viață normală, la siguranță. Românii au fost sacrificați prea mult timp, e vremea să înțelegem asta. Dacă voi fi din nou premier, voi face tot ceea ce este omenește posibil pentru a scoate România din această criză și a reda oamenilor siguranța zilei de mâine. Certitudinea că au ce pune pe masă și că au bani de medicamente, siguranța faptului că vor fi bine tratați în spitale (nu doar cei bolnavi de COVID-19). Putem să ne revenim și acum, cu o guvernare de stânga care va fi posibilă doar cu un vot pentru PRO România pe 6 decembrie. Depinde doar de voi!

„Voi deschide școlile, voi face programul național de testare, decontat, voi sprijini IMM-urile, voi acorda venitul minim de criză pentru că orice om trebuie să aibă 2.000 de lei lunar, altfel moare de foame sau ne dă în cap!“

Preşedintele partidului PRO România a acordat un amplu interviu pentru „Taifasuri“ înainte de alegeri, în care îşi prezintă planul de ieşire din criză şi redarea demnităţii naţionale

„Nu voi mai fi niciodată membru PSD! Pot să lucrez cu PSD, putem susține în 2024 un candidat la prezidențiale“

„Cred că după 6 decembrie intrăm în lockdown, pentru că nu s-au luat măsuri, una dintre ele fiind testarea. Nu se folosește capacitatea de testare și este descurajată testarea cu teste rapide“