Main menu

header

816 5 1de Adrian Barna şi Silviu Ghering

Imunoglobulina IgY este principiul activ esențial pe care se bazează toate produsele și protocoalele terapeutice Imunoinstant, dezvoltate și validate de experții Companiei Romvac, pentru a oferi suport imunitar organismului, dar și pentru a trata eficient diferitele afecțiuni cauzate de microorganisme patogene și, de asemenea, pentru a regenera şi echilibra organismul. Cum acționează Anticorpii IgY, aflați de la Viorica Chiurciu, doctor în Ştiinţe Medicale Veterinare, cercetător ştiinţific I şi medic terapeut, directorul general al companiei Romvac.

„Anihilează microorganismele patogene”

- De ce sunt recomandate produsele Imunoinstant pentru susținerea imunității?

- Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de a se apăra de agenții patogeni, precum bacterii, virusuri, fungi, paraziți sau toxine. Sistemul imunitar este un sistem complex de celule şi molecule, adică de anticorpi în cazul de faţă, al cărui rol este să asigure protecţia organismului împotriva factorilor biologici agresivi patogeni. Corpul nostru are nevoie de anticorpi pentru a putea face faţă situaţiilor care îi ameninţă sănătatea. De aceea, oamenii de ştiinţă de la Romvac au venit cu o tehnologie nouă de susţinere a organismului din punct de vedere imunologic, respectiv cu imunoglobulinele IgY specifice din produsele Imunoinstant. Acestea sunt, de fapt, anticorpi a căror particularitate şi unicitate constau în acţiunea lor ţintită exact asupra microorganismelor patogene care afectează sau care pot ataca sănătatea omului, anihilându-le. Aceste imunoglobuline sunt un suport imunologic real pentru organismul uman, iar produsele din gama Imunoinstant, unice în România şi, unele dintre acestea, chiar în lume, se caracterizează printr-un conținut bogat de IgY specifice, care stimulează răspunsul sistemului imunitar în infecţii şi în afecţiuni imunosupresoare și ajută la menținerea stării de bine a întregului organism. Imunitatea pasivă indusă de cele 30 de imunoglobuline specifice din Oul Hiperimun Romvac asigură o protecție imediată față de infecții urinare, respiratorii, cutanate, genitale etc, cu diferite bacterii, virusuri şi fungi. Acest fapt este posibil deoarece, în ciuda greutății lor moleculare mari, de 180 kDA, imunoglobulinele Y traversează mucoasa tubului digestiv după ingerare, fără a-și pierde proprietățile imunologice și menținându-și capacitatea de a rămâne biologic active în organism.

- Cum aţi reuşit să obţineţi aceste imunoglobuline IgY?

- Imunoglobulinele IgY specifice care se găsesc numai în produsele Imunoinstant sunt extrase din Oul hiperimun, fiind dezvoltate de specialiştii de la Romvac, prin hiperimunizarea găinilor cu antigene de interes pentru om şi care au fost izolate de la pacienții din spitalele din România. Împreună cu specialiștii de la Spitalul Victor Babeș, am recoltat bacterii de la pacienții care nu răspundeau la tratamentul cu antibiotice, le-am cultivat și am produs vaccinuri pentru păsări. După mai multe administrări la găini, am căutat răspunsul acestora față de antigenii administrați. Spre deosebire de mamifere care transmit tot ceea ce îi este necesar fătului, adică anticorpi, calciu, vitamine, minerale, în timpul gestației și, după naștere, prin colostru și lapte, găina trebuie să transmită embrionului tot ceea ce îi este necesar pentru formare și supraviețuire, de la bun început, prin ou. Astfel, găina transmite în ou, toată informația întâlnită în viața ei, inclusiv cea despre existența microorganismelor periculoase împotriva cărora aceasta a dezvoltat anticorpi prin vaccinare. Informația dată este, de fapt, și această imunoglobulină Y, anticorp, care se găsește în gălbenușul de ou, transmițând în acest fel și aceste IgY specifice.

„Se recomandă și pacienţilor cu diabet, boli cronice sau autoimune”

816 5 2- Cu alte cuvinte, imunoglobulinele IgY specifice din Oul hiperimun ajută atât la susţinerea imunităţii, cât şi în lupta împotriva diferitelor tipuri de infecţii…

- Exact. Anticorpii IgY specifici din Oul hiperimun Romvac asigură imunitatea pasivă pe de o parte şi, pe de altă parte, acţionează preventiv şi curativ împotriva diferitelor infecţii bacteriene, virale şi fungice. Din păcate, în ziua de astăzi, suntem în permanenţă expuşi unei varietăți de factori de stres pentru organism, care au efecte nedorite asupra sănătăţii. Imunitatea scazută ne face vulnerabili în faţa infecţiilor, provoacă deteriorarea celulelor, duce la instalarea inflamaţiilor şi a altor probleme grave de sănătate. De aceea, suportul imunologic asigurat de terapia cu anticorpi IgY specifici din Imunoinstant ajută mecanismele de apărare ale organismului.

- Care sunt categoriile de vârsta cărora le recomandaţi produsele Imunoinstant ca suport imunologic?

- Produsele Imunoinstant sunt produse naturale care se adresează tuturor categoriilor de vârstă, exceptând persoanele cu potențial alergic la proteinele din ou. Acestea pot fi administrate de copii, adulți şi vârstnici sănătoşi, fiind recomandate mai ales persoanelor cu un sistem imunitar slăbit, cum este cazul pacienţilor cu diabet, boli cronice sau autoimune. Produsele din gama Imunoinstant se pot administra ca suport copiilor, deoarece au sistemul imunitar în formare, dar şi persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani care se confruntă cu fenomenul de imunosenescență (degradarea sistemului imunitar ca urmare a înaintării în vârstă). Consumul de ouă hiperimune şi al produselor obţinute din ele încetinesc uzura sistemului imunitar, dar și impactul patologic al îmbătrânirii.

Produsele se adresează inclusiv persoanelor care depun efort fizic intens, respectiv sportivi, militari, fiind adecvate unui stil de viață alert și sănătos

„Protejează copiii împotriva gripei şi virozelor“

- În curând, se preconizează deschiderea şcolilor. În contextul actual, ce recomandări puteţi face pentru a asigura sănătatea copiilor și a cadrelor didactice?

- În contextul care prefigurează reintegrarea copiilor în comunitatea şcolară, este recomandat ca, pe lângă respectarea tuturor măsurilor impuse în vederea prevenirii infecţiei cu coronavirus, atât copiii, cât şi adulţii, să consume pulberea liofilizată de Imunoinstant G, cu administrare orală. Imunoinstant G, pulbere 100% din ou integral hiperimun, conține produși biologici activi, respectiv imunoglobuline Y specifice, imunomodulatori și ovotransferine. Studiile au demonstrat că, prin consumul de Imunoinstant G, copiii, și nu numai, sunt mai bine protejați împotriva virozelor și a gripei sau trec mult mai ușor de aceste episoade, semnele de manifestare a bolii fiind considerabil diminuate. Instant Yolk este un alt supliment alimentar sub formă de pulbere, numai din gălbenuş şi cu un conţinut de două ori mai mare de IgY, comparativ cu pulberea din oul integral. Ambele terapii trebuie urmate în cazul copiilor, minimum 30 de zile. Adulții, vârstnicii și persoanele cu probleme de sănătate pot continua administrarea produselor pentru perioade mai lungi de timp, în funcţie de recomandarea medicului terapeut. Alte produse care se folosesc pentru susţinerea imunitară a întregului organism, sunt Imunoinstant Multiplu şi Imunoinstant Junior Multiplu, soluţii buvabile, sterile, care acţionează împotriva a 18 antigene bacteriene şi fungice. Mai multe informații despre Oul Hiperimun, despre produsele din gama Imunoinstant, dar şi despre modul de achiziție a acestora se găsesc pe site-ul www.imunoinstant.ro.