de Silviu Ghering şi Adrian Barna
„Maramureș, plai cu flori, măi dorule, măi, mândru ești în sărbători, măi dorule, măi!” ziceau la „ceteră”, „zongură” (regionalisme pentru vioară și chitară) și glas celebrii frați Petreuș până când Dumnezeu i-a despărțit... Cei doi rapsozi autentici s-au născut în satul Glod, comuna Strâmtura, județul e redundant... plaiul cu flori de mai sus.
Peste basmul din peisaje sunt oamenii de basm!
Parafrazând, putem spune Maramureș, plai cu... gold („aur” în limba engleză), ce Glodeancă ai la... Glod! Glod este o așezare binecuvântată cu peisaje care taie răsuflarea și cu oameni care „taie” orice se poate imagina în legătură cu ospitalitatea tradițională a românilor în general și a maramureșenilor în special. Drumul spre Glod, fie că vii dinspre „cuiul” din Sighetul Marmației (34 km, cum „Care cui?”... Cuiul de care agățați harta în... cui!), Lacul Albastru ireal de... albastru de lângă Baia Sprie (67 km), Mocănița de la Vișeul de Sus (41 km) sau fabuloasa Mănăstire Bârsana (10 km), este superb, prin sate „odihnite” pe dealuri molcome, cu gospodării mari, socotite, cu pomi plini de... oale acolo unde sunt fete de măritat, biserici realmente monumentale (multe!), de la cele tradiționale, de lemn, cu acoperișul țuguiat spre „’naltul ceriului”, la adevărate „catedrale” închinate Domnului în diferite culte religioase. Și, evident, superbele porți maramureșene, masive, bogat sculptate în lemn. Peste basmul din peisaje, însă, sunt oamenii de basm din Glod. Pe care n-apuci să-i saluți tu pe ulițele satului pentru că... te salută ei primii deși nu te cunosc. Care te primesc cu drag în casele lor și te omenesc cu bucate tradiționale (și... grele, dar irezistibile!) și cu tradiționala horincă (stomac să ai și chibzuință ca să te bucuri de așa... „medicament”!).
Ileana și Ioan Sas, exemple vii că „veșnicia s-a născut la sat”
Ileana și Ioan Sas sunt unii dintre maramureșenii adevărați care te fac să regreți că nu i-ai cunoscut amu ceva ani buni mai ’nainte. De cum le treci pragul te „adoptă” și te simți ca la mama acasă. Au o minune de pensiune care se întoarce după soare. Botezată, cum altfel decât „Glodeanca”, că doară de-acolo îi, din Glod, no? Casa mare, cu camere dăruite cu mobilier tradițional, cum altfel decât din lemn (confort de 5 stele... pardon, 5 margarete), la deal. La propriu. De unde cobori mintenaș pe lângă o a doua casă, cu tote darvelile de bună gospodărire, centrală, spălătorie, ceva camere de „familie”... Pe pajiștea cu gazon englezesc, microbiștii știu ce glăsui, crama se înțapă în „coastă”, acoperită cu pământ, vizavi de o a treia casă în care este „clubul”, o încăpere mare, mare în care tăt natul pote șede la un păhar de băutură și vorbe dacă afară dă Domnuțu’ cu vreme haină. Din deal în vale coboară, no, ce altceva să facă?, un râușor „prins” sub podea de sticlă pe lângă foișorul în care oaspeții sunt „supuși” unor „chinuri” culinare... tradiționale (ca să fie clar: chinul este că nu poți niciodată să guști din toate bunătățile puse cu generozitate pe mese!). Iese apa din tunelul de sticlă și năvălește într-o vâltoare... Ce este o vâltoare? Este locul unde se spălau pe vremuri - dar se pot spăla și acum! - covoarele. Ca un ciubăr mare, mare, mare. Un fir de apă rupt din matcă se prăvălește într-o cascadă paralelă cu vâltoarea și se reînfrățește cu „geamănul” lângă o „vatră” în care se poate înălța un foc de tabără în cea mai tristă seară de la „Glodeanca” - ultima, pentru că este înaintea plecării... Totul este în acea curte-pajiște îngrijit așa cum am mai spus: englezește. Fiecare pietricică pare așezată cu mâna, fiecare fir de iarbă pare tuns la milimetru să nu strice „peria” generală. Fiecare lucrușor e „acasă” la „Glodeanca”. Fiecare lucrușor e maramureșean la „Glodeanca”. De la porțile mari sculptate în lemn la... costumele tradiționale populare pe care le pun la dispoziție gazdele pentru o sară la foc și amintiri de neuitat. În suflet, în minte, în fotografii. Iar dacă „veșnicia s-a născut la sat”, cum scria Lucian Blaga, cu siguranță satul era Glod...
„Cât îi Maramureșu’ / Nu-i fecior ca eu și tu / Nici oraș ca Sighetu’ / Și nici sat ca și Glodu’”
„Sara pe deal buciumul sună cu jale, turmele-l urc’, stele le scapără-n cale”, zugrăvește în chip unic Luceafărul Eminescu imaginea satului mioritic (știați că este singura poezie din vasta-i operă în care evocă satul?). Translatând în timp și spațiu versurile sale, putem spune că sara pe deal nu buciumul, ci taragotul sună, nu cu jale, ci cu acorduri ce te saltă de pe loc la joc! Pare că marele rapsod Dumitru Fărcaș, odihnește-l, Doamne!, coboară din ceruri măiastru-i cânt peste meleagurile natale maramureșene (s-a născut la 75 km de Glod, în satul Groși). Însă artistul care cântă și încântă la Glod este Ioan Sas. „Neluțu păntru pretini”. Gazda, că nu-i putem spune „găzdoi” ca în Banat, Maramu îi Maramu! „Tata” la „Glodeanca”. Cap de familie de... 4 (patru) generații! Părinții, Ioan și Ioana, în vârstă de 87 și 81 de ani, care trăiesc la Poienile Izei, la 6 km de Glod, mama soției - Maria, 71 de ani (nu i se poate spune „soacră” niciodată!, renumită și pentru cămășile tradiționale cusute cu mâna ei), soția - Ileana, 48 de ani, fiica - Laura Ioana, 26 de ani, nepotul - Vladimir Ioan, 3 luni. Neluțu n-a împlinit 52 de ani. Avocat pledant „în penal”, cu birou la Sighet. Cântăreț la taragot și glas, de la doine și hore la... colinde, cu multe „scene” la diferite festivaluri, cu apariții „pe sticlă” la Etno TV și la „Tezaur folcloric” pe TVR, cu clipuri pe YouTube. Să-l ascultați pe Neluțu fermecând taragotul și onorata asistență la lumina și căldura unui foc „haiducesc” de câțiva metri înălțime, dând glas mândru la „Cât îi Maramureșu’ / Nu-i fecior ca eu și tu / Nici oraș ca Sighetu’ / Și nici sat ca și Glodu’” este o binecuvântare din basmele noastre strămoșești.
Și, totuși, nu-i extraterestru, are puls! Pentru că are inimă...
Când a avut Neluțu Sas timp să facă o facultate grea, cum este cea de Drept (la Babeș-Bolyai), să se însoare (în anul 4 de studii, la 23 de ani), să crească frumos un copil, acum medic rezident cardiolog la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, soție de inginer și antreprenor - Ioan Rahovan, care proiectează șosele pentru o Românie viitoare? Când a avut timp Neluțu să fie, pe rând, avocat pledant, procuror, judecător, să se ocupe și de politică, și de cânt, și de familie, și de Glodeanca, colțul de Rai maramureșean care n-a crescut singur? Dă din umeri mirat că-i pun această întrebare... „Apăi cum așe? Dacă ai plăcere, ai timp să faci orișice!”. Ni la el, mă, cum le-o așezat pă tăte într-o viață care privită din afară pare perfectă, dar care numai el, Neluțu, știe cât l-a „muncit” viața asta. Părerea mea o fo că îi... extraterestru! I-am luat pulsul, îl avea la el! Normal, 82 de bătăi pe minut. Mai rămânea să-i cer să se cresteze cu brișca la un deget să văd dacă-i curge sânge de pământean muritor... I-ar fi curs, cu siguranță. Neluțu este OM. Cu majuscule. Dedicat familiei, sieși și Maramureșului.
„Am început cu un mic gard împletit din nuiele. Așa era împrejmuirea ocolului și în vremea copilăriei mele”
Secretul realizărilor lui Neluțu: partenera de viața, soția Ileana, care îl sprijină în tot ceea ce face. Îi este alături atât în viața personală, cât și în cea profesională! Sunt împreună de 29 de ani! Din facultate! Căsătoriți din 1992. Îi știe tăt leatul de la Sighet la Glod, ca doi avocați dedicați profesiei și pasionați de promovarea tradițiilor și a Maramureșului. No, amu despre Ileana... multe bune se pot spune... Și ea pare extraterestră, dar are puls și sânge-n obraji. Permanent. Unde mai puneți că pe lângă ce-a făcut „șăful”, ea a mai făcut și un... copil! Locul de l-or ridicat Sașii (aista-i pluralul de la Sas, chiar dacă ei ni-s români din neam în neam...) colțul de Rai Glodeanca este locul casei străbunicilor, bunicilor și părinților Ilenei. Acolo a crescut și tot de acolo a plecat mireasă. Este legată „organic” de „acolo”. În urmă cu 10 ani nu era mai nimic acolo... No fo lesne să ridice tăt ce au amu’... Povestește molcom Ileana basmul Glodencei... „Am început cu un gard împletit din nuiele. Așa era împrejmuirea ocolului și în vremea copilăriei mele. M-am întors în timp și mi-am amintit de bunicii mei, Tata-bun și Mama-bună, cum le spuneam eu, care m-au crescut. Am simțit atunci că trebuie să dăm viață acelui loc într-un fel în care și alții să se bucure, astfel că am hotărât împreună cu soțul meu să readucem în actualitate tradiția maramureșeană și să pornim în călătoria turismului rural”.
Ileana Sas: „Turiştii vin la noi ca oaspeţi şi pleacă drept prieteni”
Patru ani or tot clădit, pregătit și gătit (și la propriu, și la figurat). Apoi o venit marele eveniment al inaugurării: „Primul eveniment pe care l-am găzduit în curtea noastră, Tradiții Culturale - Glod 2015, se leagă de numele academicianului Mihai Pop, născut aici, în Glod. A fost un moment special pentru satul nostru, o îmbinare între rostirea academică a invitaților la eveniment și frumusețea glodenilor mei îmbrăcați în haine populare, celebrând deopotrivă tradiția și cultura. Primii turiști la pensiune i-am primit de Crăciun, în același 2015. Au venit ca oaspeți, dar au plecat drept prieteni, ca de altfel mulți dintre cei care ne trec pragul. Multe prietenii se leagă aici. Locul acesta, susurul apei și liniștea satului, toate te îmbie la armonie sufletească. Cea mai mare satisfacție a noastră este faptul că turiștii revin, aducând și alți prieteni cu ei”, povestește cu mândrie, are și de ce, Ileana și fața, mereu zâmbitoare i se luminează și mai tare.
Botez la Maramu, cu zamă acră de miel, coleșă cu brânză, sarmale cu costiță fierte în oală de lut, pancove, scoverze și pită coaptă în cuptor tradițional
Se mișcă iute pentru o... bunică la... 48 de ani, nu stă o clipă locului, aleargă de la bucătărie în foișor să se asigure că toți oaspeții sunt mulțumiți, mai dă o fugă la nepoțelul Vladimir Ioan, care „Numa, numa ce-o primit Sfânta Taină a Botezului, duminică o fo săptămâna”. Frumos nepoțelul, mândră bunica! Ce-au mâncat și ce-au băut invitații? Ce puteți mânca și ce puteți bea la Glodeanca? O, Doamne, stomac să aveți! Sănătos! Iată, pe scurt!, cu ce vă așteaptă Ileana și Neluțu Sas: supă de găină cu tăiței de casă, zamă acră de miel, ciorbă de perișoare, ciorbă țărănească, sarmale cu costiță și cârnaț fierte în oală de lut, coleșă (mămăligă) cu brânză, jumări și smântână, murături asortate, plăcinte cu urdă și mărar, pancove (gogoși), scoverze (clătite), prăjitură cu măr, cozonac cu nucă, pită (pâine) coaptă în cuptor tradițional. Eee, vă țin baierele la așa ospăț? Dacă ziceți că da, încumetați-vă să mereți mintenaș la Glodeanca de „gold” din Glod, dar să nu spuneți că nu v-am avertizat: o să vă fie foarte greu... Foarte greu o să vă fie să mai plecați acasă după ceva zile petrecute cu Ileana și Neluțu Sas. Bătu-l-ar Dumnezeu pe ăl de minte!
„Ne dorim ca toţi cei care ne trec pragul să ducă acasă un strop din bucuria de a trăi simplu şi autentic“
Credeți că se potolesc Sașii cu ce au? E fain, e foarte fain, dar ei vor și mai fain! Cel mai fain! Neluțu Sas are planuri mari: „Vrem să promovăm în continuare Maramureșul, pentru că este inegalabil și aici tradiția încă se păstrează vie în sufletele, în portul și în casele oamenilor. Ne dorim ca toți cei care ne trec pragul să ducă acasă un strop din bucuria de a trăi simplu și autentic, dar în același timp și actual. Astfel că urmează să așezăm piatra de temelie pentru un centru de hodină, cu salină și saună, cu plante de câmp de pe dealurile Glodului, un loc numa’, numa’ bun de relaxare la final de zi”.
„Maestrul Fărcaş mi-o zâs « Ioane, ia taragotul meu şi fă cântare!»“
Neluțu Sas a învățat să cânte la taragot singur. Din admirație nețărmurită pentru exponențialul artist care a fost Dumitru Fărcaș, cu care a avut onoarea să cânte în vremea studenției, timp de patru ani. „Maestrul m-o fascinat de mic”, își amintește Neluțu cu lacrimă-n glas. „Am avut bucuria și onoarea să cânt alături de dânsul în anii ’90, când eram student la Cluj. Am petrecut clipe frumoase împreună la Ansamblul Mărțișorul, sub conducerea muzicală a maestrului Dorel Rohian. Un moment deosebit pe care mi-l amintesc cu drag o avut loc în 2016. Eram la o petrecere privată, ziua de naștere a unui coleg avocat, prieten comun. În timp ce depănam amintiri din vremea studenției, la un moment dat Maestrul mi-o zâs «Ioane, ia taragotul meu și fă cântare!». O fo pentru mine o mare surpriză, împletită cu bucuria de a ține în mână taragotul de aur al Maestrului. Emoția o fo și mai profundă, mai cu seamă că urma să cânt în prezența dumnealui. Ulterior am aflat de la prietenul nostru comun că maestrul Fărcaș n-o dat la nimene taragotul său pentru a cânta, ceea ce tare m-o onorat. Tonul taragotului său m-o fascinat de mic copil și o fo impulsul și motivul pentru care mi-am cumpărat taragot încă din anii de liceu”. Taragotul lui Neluțu Sas nu este unul oarecare. Poartă ștanța celei mai renumite fabrici de instrumente din Ungaria - Stowasser. „Astăzi mai îs tare puține astfel de instrumente, deoarece fabrica o ars în întregime. Taragotul meu nu are preț... este parte din mine”, spune, coborând glasul în emoție, Ioan Sas.