de Călin Popa şi Adrian Barna
De peste două decenii, comedia romantică „Totul despre sex” face furori în toată lumea. Seriile în cascadă și filmele care le au în prim-plan pe Carrie Bradshaw și prietenele sale au bătut recorduri și au câștigat premii, iar savoarea poveștii devenite fenomen cultural pare să nu aibă limite.
Zece episoade noi
„Totul despre sex” își începea călătoria ca serial la HBO în 1998. De atunci, povestea a rulat ca o centrifugă, în toate formele, cucerind concentric tot mai multe serii de fani. Pentru că apetitul pentru aventurile fermecătoarelor personaje feminine nu pare să slăbească în intensitate, o nouă versiune a producţiei de televiziune „Totul despre sex” va fi realizată sub forma unui serial în format limitat pentru platforma online HBO Max, notează DPA. Noul capitol le va avea în prim-plan pe trei dintre cele patru protagoniste inițiale - Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon și Kristin Davis - interpreta rolului Samantha, Kim Cattrall, anunțând că nu revine în noua producție. Filmările pentru cele zece episoade vor fi anul acesta și le vor urmări pe celebrele amice navigând prin lumea lor de haine de firmă și prin provocările vârstei de 50 de ani.
Încasări care au depășit toate așteptările
După cele şase sezoane ale acestui serial, care au prezentat escapade amoroase, pantofi spectaculoşi creaţi de Manolo Blahnik şi nenumărate peisaje emblematice din New York, cele patru personaje centrale, Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker), Miranda Hobbes (Cynthia Nixon), Charlotte York (Kristin Davis) şi Samantha Jones (Kim Cattrall) s-au reunit pe marele ecran, într-un film intitulat „Totul despre sex”, lansat în 2008. În ciuda criticilor specialiștilor, filmul înregistra un avânt comercial care a depășit toate așteptările - plecase de la un buget de 65 de milioane de dolari și a câștigat peste 415 milioane de dolari până la sfârșitul anului, odată cu intrarea în cinematografele din toată lumea, situându-se pe primul loc la capitolul comedii romantice. Dat fiind succesul global, „Totul despre sex 2” revenea ca lungmetraj în anul 2010.
Pornit de la o rubrică de ziar
În anii 1990, jurnalista și scriitoarea Candace Bushnell a ținut o rubrică de sfaturi despre viața intimă în ziarul „New York Observer”, iar materialele respective au devenit grupajul de eseuri care stă la baza seriei „Totul despre sex”. Chiar dacă articolele porneau de la experiențele personale ale lui Bushnell, personajul Carrie Bradshaw nu are multe în comun cu cea care l-a creat. Totuși, dat fiind succesul enorm al poveștii și nenumăratele reluări, publicația a menținut la dispoziția fanilor colecția de articole publicate inițial de Bushnell.
Clauză de non-nuditate
Sarah Jessica Parker, interpreta rolului principal, a intrat „cu ochii deschiși” în povestea personajului său din „Totul despre sex” și a avut în contract o clauză de non-nuditate, încă de la început. „Întotdeauna am avut o astfel de mențiune în contractele mele. Unii au nevoie de atmosferă și lumânări parfumate, anumiți colegi ai mei sunt faimoși pentru astfel de pretenții. Eu nu am astfel de liste de cerințe”, a detaliat Parker pentru „The Hollywood Reporter”. Pe de altă parte, interpreta rolului Samantha, Kim Cattrall, personaj complet lipsit de inhibiții, a avut dificultăți mari să filmeze scenele de sex. „De multe ori a trebuit să-mi folosesc toată imaginația pentru a face cât mai veridice scenele fierbinți”, povestește Kim.
18 ore pe tocuri
Pe timpul filmărilor, personajul Carrie Bradshaw a etalat o mulțime de pantofi care au creat o adevărată cultură, devenind embleme ale eleganței și stilului. Pe de altă parte, nu au fost dintre cei mai confortabili, iar în unele ocazii, Sarah Jessica Parker a filmat pe tocuri chiar și 18 ore. De altfel, au fost mai multe motive pentru care actrița a dorit să părăsească producția. „Conținutul sexual explicit, cu limbaj vulgar și scene în care nu purtam decât lenjerie intimă mi-au creat un sentiment de nervozitate. Au fost pasaje cu astfel de accente în care nu am apărut. Personajul Carrie sărută mulți bărbați în film, dar asta este tot ce am făcut. Am vrut să ies din producție la un moment dat”, își amintește Parker.
Vrafuri de haine purtate doar o dată
Chiar dacă ulterior difuzării producțiilor cu titlul „Totul despre sex” s-a aflat că niciunul dintre celebrele cocteiluri pe care le consumă protagonistele nu aveau în realitate vreo picătură de alcool, mâncarea, totuși, a fost cât se poate de reală. De asemenea, niciuna dintre piesele vestimentare care au făcut deliciul atâtor cinefile nu a fost purtată de două ori, cu excepția mantoului din blană de vulpe polară pe care Carrie îl etalează în prima parte a seriei și în ultima producție. Fiind piese exclusiviste, toate aceste toalete au fost doar împrumutate, dar, pentru că a afișat haine ceva mai modeste, actrița Cynthia Nixon a putut păstra unele dintre hainele în care a defilat personajul său Miranda.
Apartamente de milioane
Adresele apartamentelor în care personajele își derulează experiențele savuroase nu sunt reale, cu o excepție - locația lui Charlotte, 700 Park Avenue, o clădire cu 21 de etaje în care cel mai ieftin apartament cu două dormitoare costă peste 2,2 milioane de dolari. În rest, fanii pot s-o caute mult și bine pe Carrie la East 73rd Street, această adresă este o ficțiune, la fel ca 300 Gansevoort Street, „cuibușorul de nebunii” al Samanthei. De altfel, actrița Kim Cattrall a refuzat de două ori s-o intepreteze pe rebela și nonconformista Samantha, atitudinea vedetei față de noua producție nefiind neapărat o surpriză.
Matthew McConaughey, a patra opțiune
În episodul numit „Escape From New York” („Evadare din New York”), din sezonul trei, apare un fermecător personaj masculin al cărui rol a fost scris pentru Alec Baldwin. Dar, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la… filmări, actorul a refuzat partitura, care i-a fost oferită lui George Clooney, care, la rândul său, a declinat. A venit rândul lui Warren Beatty să fie ofertat, cu același rezultat. Abia în ultimul moment i-a venit cuiva ideea de a-l întreba pe Matthew McConaughey dacă nu ar vrea să-i dea replica lui Carrie, iar rezultatul a fost cum nu se poate mai fericit.
Prima producţie prin cablu câştigătoare a Premiului Emmy
Cu tot alaiul de producții remarcabile ale HBO, „Totul despre sex” rămâne în istoria cinematografiei ca prima producție prin cablu care a câștigat, în anul 2001 un Premiu Emmy la capitolul comedii romantice, menținându-se în frunte până în… 2015. În tot acest timp, Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall și Cynthia Nixon au câștigat și premii individuale pentru interpretările lor, excepție făcând Kristin Davis, actrița care îi dă viață lui Charlotte York.