de Gabriel Eșanu şi Silviu Ghering

Șahul este jocul infinit care a reușit să învingă timpul. A reușit să se transforme într-un duel de precizie strategică, al sclipirilor de geniu, al organizării migăloase. Sportul minții și-a depășit de mult condiția de simplă competiție. Este un mod de educație, este o luptă cu limitele umane, este acel război care, paradoxal, simbolizează pacea interioară și respectul pentru adversar.

În 1125, a fost interzis de Biserica Ortodoxă!

Originile șahului sunt încă neclare. Cele mai multe teorii spun că ar fi fost inventat cu aproape 1.500 de ani în urmă, cea mai veche mențiune fiind legată de India secolului al VII-lea d.Hr. În acea perioadă era cunoscut sub numele de chaturaṅga. Traducerea acestei denumiri era următoarea: „patru divizii ale armatei”. Prin piesele care compuneau armate: infanterie, cavalerie, elefanți și care. Viitorii pioni, cai, nebuni, turnuri. Drumul șahului spre jocul care fascinează lumea în ziua de azi a fost unul foarte anevoios. Și cu adversari foarte redutabili. Chiar Biserica a desconsiderat mulți ani șahul. În anul 1125, călugărul ortodox John Zonares a emis o directivă în care definea șahul ca un act de desfrânare și cerea interzicerea lui. Constrângerile au continuat, iar în 1128 Sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153) a interzis templierilor să joace șah. Mai târziu, în 1208, episcopul Parisului a interzis clerului să joace șah. Nici Regele Ludovic al IX-lea al Franței nu era fan. Considera șahul ca fiind plictisitor și inutil și ca atare l-a interzis în 1254.

În 2021, în preajma aniversării sale, șahul este cu siguranță la cel mai bun moment din istorie. Este văzut ca jocul perfect pentru educarea noilor generații. În plus, Magnus Carlsen, actualul campion mondial, a adus o nouă abordare în șah. Este acel tip cool, relaxat, pe care toată lumea îl admiră. Este cel care a apropiat șahul de mase. După o perioadă în care sportul minții era doar pentru genii. O perioadă în care șahul a fost dominat de nebunia lui Fischer sau de furia lui Kasparov.

Jose Raul Capablanca, primul copil-minune

Drumul șahului spre popularitate a fost presărat nu doar cu mutări geniale. Ci mai ales de controverse, de replici celebre, de ambiții nemărginite. Șahul secolului al XIX-lea s-a împărțit între geniul lui Paul Morphy și precizia lui Wilhelm Steinitz. Cel din urmă avea să și devină primul campion mondial. Dar parcă nimeni nu a influențat concepția asupra jocului de șah în startul secolului XX mai mult decât a făcut-o Jose Raul Capablanca. A fost primul copil-minune al șahului, într-o perioadă în care acest joc nu era unul pentru tineri. Capablanca a învățat șah urmărind partidele dintre tatăl său și un prieten al acestuia. La 4 ani, micuțul Raul și-a atenționat tatăl că a făcut o mutare care nu este conform regulilor jocului. Reguli pe care nimeni nu i le explicase. Imediat, tatăl său l-a provocat la un meci. Avea să fie și prima victorie din cariera formidabilă a lui Jose Raul Capablanca. Trecem la Alexander Alekhine, primul artist al șahului. Omul care a reinventat noțiunea de sacrificiu în șah. Abia ajuns la vârsta majoratului, Alekhine s-a înscris ca voluntar la Crucea Roșie, în Primul Război Mondial. A fost rănit în timpul unei acțiuni pe front. În spital, a jucat, legat la ochi, simultane contra mai multor angajați ai spitalului. Le-a câștigat pe toate, una dintre ele după un sacrificiu de regină care avea să rămână în istoria șahului.

Bobby Fischer, de la erou la inamic în SUA

Popularitatea șahului în SUA se datorează în special lui Bobby Fischer, omul care a reușit să dărâme supremația rușilor în jocul minții. A fost un adevărat idol în SUA după victoria la Spasski, în 1972. Mai ales că a avut curajul să îi înfrunte pe ruși, care dominau clar jocul. I-a acuzat că se folosesc de tertipuri pentru a rămâne în vârf. Remize scurte, fără luptă, pentru a crește ratingul. Dar nu a durat mult până când Fischer avea să ia chiar conducerea SUA la țintă. Cu o serie de declarații antisemite care l-au transformat în persona non-grata în țara natală. A fost chiar arestat, după ce a încălcat embargoul de a călători în SUA. A murit în exil, la Reykjavik.

Kasparov, eternul rebel, versus FIDE, Karpov și URSS

Garry Kasparov este considerat cel mai mare șahist din toate timpurile. Dar este și un etern disident. S-a războit cu URSS și a fost un veșnic contestatar al regimului comunist. Iar ulterior a devenit și unul dintre cei mai vocali inamici ai lui Vladimir Putin. Războiul pe care Kasparov spune că îl regretă, și pe care în cele din urmă l-a pierdut, a fost cel cu FIDE. În 1993, Garry Kasparov îşi apăra titlul mondial într-un meci contra lui Nigel Short, disputat la Londra, dar nerecunoscut de FIDE. Mai devreme în acel an, ambii jucători au fost nemulţumiţi de condiţiile financiare oferite de FIDE şi lipsa de transparenţă a forului care conduce şahul mondial. Au decis să joace sub egida PCA (Professional Chess Association), organizaţie înfiinţată chiar de Kasparov. Au primit sume mai mari, dar aveau să fie excluşi de FIDE. Care a răspuns cu un alt meci pentru titlul mondial, între Karpov şi Tinman, oamenii pe care Short îi învinsese în Turneul Candidaţilor. A câştigat Karpov şi a fost numit campion mondial de FIDE. PCA şi FIDE au continuat să organizeze în paralel meciuri pentru titlul mondial mai bine de 10 ani, până când PCA a rămas fără fonduri, iar Kasparov s-a retras. Și avea să declare că regretă că acțiunile sale au dus la divizarea șahului.

Duelul dintre om și inteligența artificială a transformat pentru totdeauna șahul

Şahul a fost folosit încă din anii ’50 pentru a tranşa disputa dintre om şi inteligenţa artificială. Programul MANIAC, conceput în 1956, reuşea în premieră să învingă un om la şah. O victorie un faţa unui începător, însă. În 1981 venea şi prima victorie a unui computer în faţa unui maestru, într-un meci-blitz. Dar opt ani mai târziu, Garry Kasparov învingea clar programul Deep Tought, în prima confruntare computer vs campion mondial. În 1996, IBM a lansat programul Deep Blue, care avea să obţină şi prima victorie a unui calculator împotriva unui campion mondial într-un meci cu reguli de şah clasic. Disputa a avut loc în SUA, la Philadelphia, iar Deep Blue s-a impus cu piesele albe, mat la mutarea 37. Kasparov a reuşit să revină şi a câştigat meciul din ziua următoare. Campionul mondial s-a impus în cele din urmă, scor 4-2. Au fost remize în meciurile 3 şi 4, şi victorii ale rusului în meciurile 5 şi 6. În 1997, IBM cerea revanşa, după ceva îmbunătăţiri la softul Deep Blue. Progresul nu s-a văzut în primul meci, încheiat cu o nouă victorie a lui Kasparov. Cei de la IBM au pus noua înfrângere pe seama unui bug care a afectat softul la una dintre ultimele mutări. După repararea acelei erori, Deep Blue nu a mai cedat niciun meci din următoarele cinci. Două victorii, trei remize şi scor final 3,5-2,5. Vladimir Kramnik, în 2006, a fost ultimul campion mondial care a avut curajul să înfrunte calculatorul. A fost o victorie clară a softului Deep Fritz, scor 4-2. Punctele lui Kramnik au fost obţinute din patru remize şi devenea evident că omul nu mai poate învinge. În 2020, GM Hikaru Nakamura, unul dintre cei mai buni jucători din lume, a jucat împotriva programului Komodo pornind cu doi pioni avantaj. Nu a câştigat niciuna dintre cele opt partide disputate: cinci înfrângeri şi trei remize pentru superjucătorul american.

Elisabeta Polihroniade și Florin Gheorghiu au scris „istoria minţii” pentru România

Născută în 1935, Elisabeta Polihroniade a fost prima care a dat semnalul că și șahul românesc poate concura la cel mai înalt nivel. Este considerată cea mai importantă personalitate a șahului românesc și a reprezentat tricolorul la nu mai puțin de 10 ediții ale Jocurilor Olimpice. Cu rezultate admirabile.

Fost campion mondial de juniori, în 1963, Florin Gheorghiu s-a remarcat și el ca unul dintre cei mai buni jucători din lume. În 1966, la doar 22 de ani, îl învingea pe Bobby Fischer, jucător aflat la acel moment aproape de vârful carierei. Celebra partidă s-a disputat la Jocurile Olimpice de la Havana. Victor Ciocâltea a fost primul român care l-a învins pe Fischer, în 1962, la Varna.

Pe 20 iulie se sărbătorește Ziua Mondială a Șahului, dată aleasă pentru a celebra ziua în care, în 1924, se năştea FIDE (Federația Internațională de Șah), la Paris

Cele mai importante momente din şahul mondial SUA, 1886. Wilhelm Steinitz, primul campion mondial

Prima ediție oficială a campionatului mondial de șah s-a disputat în SUA, în 1866. Wilhelm Steinitz l-a învins pe britanicul Johannes Zukertort. A fost stabilit ca jucătorul care ajunge primul la 10 victorii va fi numit oficial primul campion mondial de șah. Steinitz, un scriitor născut la Praga, parte a Imperiul Austriac, dar care a ales să reprezinte SUA, a avut nevoie de 20 de partide. A câștigat 10, a pierdut 5, alte cinci au fost remize.

1946, Portugalia. Moartea suspectă a campionului mondial Alexander Alekhine

Născut la Moscova, Alekhine a fugit de instabilitatea politică din Rusia. A devenit cetățean francez, campion mondial în 1927. În ultima parte a vieţii, a fost marginalizat din cauza unor presupuse legături cu naziştii. Asta deşi a luptat o perioadă în armata franceză. Moartea lui Alekhine, în 1946 la Estoril, a fost catalogată ca suspectă. S-a înecat cu o bucată de carne, în timpul cinei, spune varianta oficială. „A fost ajuns de mâna lungă a Moscovei”, spunea fiul său, Alexander Alekhine jr. Titlul mondial nu a fost acordat între 1946 și 1948.

Islanda, 1972. Spassky - Fischer, „Meciul Războiului Rece”

Disputa din 1972, dintre Boris Spassky şi Bobby Fischer a rămas cunoscută ca „Meciul Secolului” din foarte multe motive. În primul rând că venea în contextul Războiului Rece dintre SUA şi URSS. Sovieticii dădeau de 24 de ani campionul mondial de şah şi foloseau asta ca un motiv de mândrie în disputa ideologică dintre comunism şi capitalism. După îndelungi negocieri, Fischer a acceptat să îl înfrunte pe Spassky într-un meci pentru titlul mondial, la Reykjavik, Islanda. A câştigat 12,5-8,5 şi a devenit primul campion mondial născut în SUA.

SUA, 1996. Kasparov vs Deep Blue, sau creier versus inteligență artificială

În 1996, la Philadelphia, Garry Kasparov a fost primul campion mondial de șah învins de un computer, în format de șah clasic. Totuși, Kasparov avea să se revanșeze și să câștige acel meci contra programului creat de IBM. Doar că programatorii au făcut unele îmbunătățiri, iar din 1997 s-a proclamat supremația inteligenței artificiale.

Anglia, 1993. Duelul fără învingător!

Garry Kasparov îşi apăra titlul mondial într-un meci contra lui Nigel Short, disputat la Londra, dar nerecunoscut de FIDE. Cei doi fuseseră excluși după ce au vrut să organizeze meciul lor de titlu mondial cu organizația PCA, care le oferea premii mai mari și o mai bună expunere. Până în 2006, PCA și FIDE au continuat să dea campioni mondiali separați.

Dubai, 2021. Magnus Carlsen, în luptă cu Nepomniatchi și cu legenda lui Kasparov

La 24 noiembrie va începe un nou meci pentru titlul mondial, între Magnus Carlsen și Ian Nepomniatchi. Norvegianul și-a câștigat deja locul printre cei mai buni din istorie. Unii îl văd deja mai important pentru istoria șahului chiar și decât Kasparov. Totuși, o comparație din care Magnus are încă șanse mici să iasă câștigător. Dar o nouă victorie i-ar duce legenda mai departe. Ar fi pentru a patra oară când norvegianul reușește să își apere titlul de campion mondial, după disputele cu Anand, Karjakin și Caruana.

Lista oficială a campionilor mondiali

1886-1894: Wilhelm Steinitz (SUA)

• L-a învins pe Johannes Zuckertort pentru a câștiga titlul, și l-a apărat apoi în meciuri cu Mihail Chigorin (de două ori) și Isidor Gunsberg

1894-1921: Emmanuel Lasker (Imperiul German)

• L-a învins pe Wilhelm Steinitz, apoi și-a apărat titlul în meciuri cu: Steinitz, Frank Marshall, Siegbert Tarrasch, Carl Schlechter și Dawid Janowski.

1921-1927: Jose Raul Capablanca (Cuba)

• L-a învins pe Lasker într-un meci disputat la Havana.

1927-1935: Alexander Alekhine (Franța)

• L-a învins pe Jose Raul Capablanca la Buenos Aires, apoi și-a apărat titlul în două rânduri în fața lui Efim Bogoljubov.

1935-1937: Max Euwe (Țările de Jos)

• L-a învins pe Alekhine într-un meci disputat în 13 orașe din Țările de Jos.

1937-1946: Alexander Alekhine (Franța)

• L-a învins pe Max Euwe într-un meci disputat în 7 orașe din Țările de Jos. A murit în 1946, înainte de a-și putea apăra titlul mondial în fața lui Mihail Botvinik.

1946-1957: Mihail Botvinik (URSS)

1957-1958 Vasili Smislov (URSS)

1958-1960 Mihail Botvinik (URSS)

• Mihail Botvinik a fost considerat cel mai bun jucător dat de prestigioasa școală a URSS. Chiar dacă timp de un an a cedat titlul de campion mondial lui Vasili Smislov, cel în fața căruia îl cucerise după perioada de doi ani (1946-1948) în care trofeul nu a fost acordat, după moartea lui Alekhine.

1960-1961: Mihail Tal (URSS)

1961-1963: Mihail Botkivik (URSS)

• A urmat o nouă perioadă în care Botvinik a fost cel mai bun din lume, de această dată întreruptă de Mihail Tal.

1963-1969: Tigran Petrosian (URSS)

• Petrosian a oprit definitiv supremația lui Botvinik și apoi și-a apărat titlul în fața lui Spasski.

1969-1972: Boris Spasski (URSS)

• Din a doua încercare, Boris Spasski a reușit să treacă de Petrosian și să ia titlul mondial.

1972-1975: Bobby Fischer (SUA)

• Fischer l-a învins pe Spasski la Reykjavik, în confruntarea numită „Meciul Secolului”, date fiind implicările politice și tensiunile dintre SUA și URSS.

1975-1985: Anatoly Karpov (URSS)

• A devenit campion mondial după ce Bobby Fischer a refuzat să se prezinte la Manila pentru meciul în care urma să își apere trofeul. Și l-a apărat de două ori în disputele cu Viktor Korchnoi.

1985-1993: Garry Kasparov (URSS / Rusia)

• L-a învins pe Karpov în 1985, la Moscova și a devenit campion mondial. Și-a apărat trofeul în fața aceluiași Karpov, la Sevilla, în 1987. În 1990, la New York și Lyon, a ales să joace sub steagul Rusiei și a refuzat pe cel al URSS. L-a învins din nou pe Karpov, care a reprezentat URSS.

Între 1993 și 2005, după ruptura dintre Kasparov și FIDE, titlul mondial s-a împărțit. Unii jucători au ales să concureze sub egida FIDE, alții pentru PCA, organizația lui Kasparov.

Campioni PCA 1993-2004

1993-2000: Garry Kasparov (Rusia)

• După retragerea din FIDE i-a învins pe Nigel Short și Viswanathan Anand pentru a-și apăra titlul.

2000-2006: Vladimir Kramnik (Rusia)

• L-a învins pe Garry Kasparov la Londra, și-a apărat apoi titlul în fața lui Peter Leko.

Campioni FIDE 1993-2006

1993-1999: Anatoly Karpov (Rusia)

• După ce Kasparov și Short s-au retras din FIDE a fost numit campion mondial datorită victoriei în fața lui Jan Timman. I-a învins pe Gata Kamsky și Anand pentru a-și apăra titlul.

1999-2000: Alexander Khalifman (Rusia)

2000-2002: Viswanathan Anand (India)

2002-2004: Ruslan Ponomariov (Ucraina)

2004-2005: Rustam Kasimdzhanov (Uzbekistan)

2005-2006: Veselin Topalov (Bulgaria)

• Între 1996 și 2006, după retragerea lui Karpov, FIDE a decis să acorde titlul mondial după disputarea unor turnee cu mai mulți jucători. Din 2006, după dispariția PCA, FIDE a organizat un meci de titlu mondial între Kramnik și Topalov, pentru unificarea titlului.

2006-2007: Vladimir Kramnik (Rusia)

• Kramnik l-a învins pe Topalov la Elista, Rusia.

2007-2013: Viswanathan Anand (India)

• A câștigat la Mexico City în 2007, turneul la care au mai participat Kramnik și Boris Gelfand. Și-a apărat apoi titlul în disputele cu Kramnik, Topalov și Gelfand.

2013-prezent: Magnus Carlsen (Norvegia)

• L-a învins pe Anand la Chennai, India. Și-a apărat apoi trofeul în disputele cu Anand, Karjakin și Caruana. Îl va înfrunta pe Ian Nepomniatchi în noiembrie 2021 pentru a-și păstra coroana.