Main menu

header

845 25 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Din cele mai vechi timpuri, superstițioșii se plâng de numărul 13 și conotațiile sale. Iar această frică poartă numele de triscaidecafobie. Specialiștii spun că de fapt, cifra 13 este de bun augur, pentru că îl reprezintă pe Iisus Hristos și cei 12 apostoli.

Are la bază evenimente din mitologie și istorie

845 25 2Atât de înspăimântătoare par zilele de marți și de vineri 13 pentru unele persoane încât evită să facă diverse lucruri importante, pentru că sunt convinși că ghinionul va fi de partea lor. Se crede că această superstiție este veche de când lumea și pământul, dar oamenii de știință spun că a luat naștere abia în secolul al XX-lea. Pe de altă parte, însă, are la bază evenimente din mitologie și istorie. Asta pentru că atât alungarea din Rai a lui Adam și Eva, cât și pornirea potopului lui Noe și crucificarea lui Iisus Hristos s-au întâmplat în zile de vineri. Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri s-a hotărât vineri, 13 octombrie 1307, la ordinul lui Filip cel Frumos, regele Franței. Acesta a dorit să-și impună autoritatea asupra bisericii și nu a putut tolera independența templierilor care erau sub tutela și protecția Papei, începând cu anul 1139. Pe de altă parte, însăși Geneza a avut loc în șapte zile și șase nopți, care adunate conduc tot la numărul 13.

„Vinovat” pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson

845 25 3Numărul 13 este asociat atât șarpelui, cât și dragonului, satanei și criminalului în Kabbala. Iar în Tarot are legătură cu moartea, dar și cu transformările sau evenimentele care se încheie pentru a lăsa loc altora. Este vorba, de fapt, de o continuitate, nu de un sfârșit. În anul 1852 un text apărut în publicaţia periodică Notes and Queries a titrat: „Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu «Cina cea de Taină»”. Există și surse care afirmă că primul text care a menționat ziua de vineri 13 ca superstiţie „combinată” a fost bibliografia lui Gioachino Rossini, scrisă în 1869 de Henry Sutherland Edwards. Sunt însă și oameni de știință care spun că vinovat pentru introducerea acestei superstiții în mentalul colectiv a fost finanțistul și speculatorul de bursă Thomas W. Lawson, supranumit şi „regele cuprului”. El a fost autorul unor critici răutăcioase la bursă, iar în 1907 a publicat singurul său roman, intitulat sugestiv „Vineri, treisprezece”. Chiar dacă puțini sunt cei care-i mai amintesc numele acum, specialiștii afirmă că a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute.

Legătura cu bursa de la Wall Street

Lawson a vrut ca romanul său, jumătate o poveste de dragoste, jumătate polemică, să ajungă un bestseller și, în consecință, a făcut o reclamă în care a promis că va oferi o sumă cu trei zerouri celui care va arăta vreun defect al teoriei propuse de el în carte. Doar două luni au trecut și un broker a fost arestat. Motivul? A încercat să destabilizeze bursa din Philadelphia prin teoria propusă în „Vineri, treisprezece”. Mai târziu, în anul 1913, a apărut și primul film după cartea lui Lawson. Ulterior, pelicula a fost declarată pierdută şi se pare că nici reclame de promovare ale sale nu au fost păstrate. Chiar și în aceste condiții, nimeni nu contestă că nu ar exista o legătură între bursa de pe Wall Street şi ziua de vineri 13.

Cel mai mare incendiu de vegetație din Australia

845 25 4Nu doar oamenii de rând sunt îngroziți de ziua de 13, ci au existat și mari personalități care s-au ferit. Cel mai cunoscut a fost preşedintele american Franklin D. Roosevelt, care se spune că nu a călătorit niciodată într-o astfel de zi. Un alt preşedinte al SUA, Woodrow Wilson, a afirmat că numărul său norocos este 13. Din nefericire însă, într-o vineri 13, în timpul unei vizite în Franța, acesta a făcut un infarct şi a fost la un pas de moarte. Tot într-o zi de vineri 13, dar în anul 1939, a avut loc cel mai mare incendiu de vegetaţie din Australia, în urma căruia s-au stins 71 de persoane. De asemenea, vineri, pe 13 octombrie 1972, s-a prăbuşit în Munţii Anzi zborul 571. Cei 16 supravieţuitori au fost salvaţi abia după două luni. În toată această perioadă, ca să poată supraviețui, s-au hrănit cu cadavrele pasagerilor morți. Și tot într-o zi de vineri 13, dar în anul 2011, s-a scufundat renumitul vas de croazieră Costa Concordia, când au murit 32 de persoane.

Mai puține accidente, infracțiuni, incendii

845 25 5Nu în ultimul rând, vineri, 13 mai 1964, este o zi care nu va fi uitată de americani, atunci având a avut loc una dintre cele mai cunoscute crime din istoria țării. Kitty Genovese a fost violată şi ucisă în plină stradă sub ochii a 12 oameni care nu au ajutat-o. Lipsa de reacţie a acestora a fost numită ulterior „sindromul Genovese” sau „efectul de spectator”. Atât de tare sunt speriați americanii, încât în unele orașe din SUA nu există străzi cu numărul 13, iar clădirile sunt fără etajul 13. Pe de altă parte, europenii, cel mai mult românii, spaniolii și grecii se tem de marţi 13, când spun că sunt cele trei ceasuri rele. De altfel, a doua zi din săptămână îşi trage numele de la Zeul Războiului, Marte, iar de aici există probabilitatea ca în această zi să se întâmple ceva rău. Potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători olandezi, într-o astfel de zi se petrec însă mai puţine accidente, infracţiuni, incendii. Asta pentru că oamenii, superstiţioşi, sunt mult mai grijulii.

Potrivit vechilor tradiții din secolul al XVII-lea nu e bine ca la masă să mănânce 13 persoane

Se estimează că peste 15 milioane de americani refuză să încheie afaceri, să călătorească sau chiar să meargă la birou în zilele de vineri 13

Conotaţie regală

O legătură deosebită cu numărul 13 a avut-o și Majestatea Sa, Regele Mihai I, ba chiar unii istorici afirmă fără nicio exagerare că l-ar fi urmărit toată viața. De altfel, Regele Mihai I a trecut la dreapta Domnului, la ora 13:00, iar trupul său neînsuflețit a fost adus în țară pe data de 13 decembrie. Și tot pe 13 a fost condusă pe ultimul drum și Regina Ana, iar parastasul de 40 de zile s-a făcut tot la aceeași dată.