de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
În orice formă s-ar face, pe timp de vară sau la copcă atunci când afară crapă pietrele de ger, pescuitul se traduce prin adrenalină. Pentru unii evadare, iar pentru alții relaxare, pescuitul rămâne o artă. Care sunt cele mai inedite metode de pescuit din lume, aflați în materialul următor.
Datează de 40.000 de ani
Istoricii estimează că pescuitul ar fi început în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, în perioada Paleoliticului superior. În acea vreme, se folosea pescuitul cu stâlpi ghimpați, adică un fel de harpoane. Cea mai veche lucrare privind pescuitul care a supraviețuit intactă până în acest moment îi aparține unui autor grec pe nume Oppian din Corycus. El a descris diverse mijloace de pescuit, inclusiv utilizarea plaselor aruncate de pe bărci, plaselor scoase de un cerc, sulițe și tridente și diverse capcane „care funcționează în timp ce stăpânii lor dorm”: „Pescarii instalează plase foarte ușoare de in și de roată plutitoare în cerc în jurul lor, în timp ce lovesc violent suprafața mării cu vâsle și fac un zgomot cu o lovitură cuprinzătoare de stâlpi. La fulgerarea vâslelor rapide și la zgomot, peștii se leagă îngroziți și se năpustesc în sânul plasei care stă în repaus, crezând că este un adăpost: pești nebuni care, înspăimântați de un zgomot, intră pe porțile prăpădului. Apoi, pescarii de ambele părți se grăbesc cu corzile să tragă plasa la țărm”.
Căţărați pe un stâlp înfipt în nisip
Orice pasionat de pescuit așteaptă cu nerăbdare momentul în care se așază pe scăunelul comod și așteaptă, liniștit, să vină cea mai mare captură din viață. Locuitorii din Sri Lanka folosesc o metodă unică pe planetă care se pare că își are rădăcinile în vremurile îndepărtate. Aceștia se urcă pe o bară transversală, denumită petta, pe care o montează pe un stâlp ce îl înfig în nisip, aproape de țărmul mării. Cocoțați astfel, pescarii, femei sau bărbați, așteaptă cuminți ca peștele să prindă momeala. Se spune că pescuitul pe stâlp ar fi fost practicat mult în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când foametea era atât de mare încât locurile de prins pește erau extrem de aglomerate. În aceste condiții, oamenii pescuiau de pe epavele navelor sau de pe avioanele doborâte. Ulterior, au început să monteze stâlpi în recife de corali.
Ajutaţi de cormorani
În unele părți din China și Japonia, mai există și acum pescari bătrâni care folosesc o altă metodă de pescuit total ieșită din comun, o tradiție veche de peste 1.300 de ani. Aceștia practică pescuitul cu cormorani. În ce constă aceasta? Pur și simplu oamenii „dresează” păsările, care îi ajută apoi să găsească hrana de zi cu zi. La prima vedere, pare imposibil, întrucât cormoranii sunt la rândul lor ființe care se hrănesc cu pești. Doar că pescarii le leagă fire în jurul gâtului, iar păsările prind peștii, dar nu reușesc să îi înghită. De asemenea, cormoranii sunt controlați de pe plute cu bețe lungi de bambus. Se spune că unui pescar îi trebuie ani ca să învețe o astfel de pasăre să revină cu peștele la barcă. Pentru că orice muncă se plătește, după ce eliberează peștii mari din gura lor, cormoranii sunt hrăniți cu alții mai mici. Pescarii sunt convinși că, dacă nu primesc porția pe care o merită, cormoranii nu se mai scufundă în apă după pradă.
Cel mai bun pescar din lume a prins 27 de specii rare
Persoana considerată a fi cel mai bun pescar din lume în acest moment este britanicul Zyg Gregorek. El a primit această distincție după ce, în 18 ani de aventuri, a pescuit 27 de specii rare de pești. În tot acest timp, el a parcurs o distanță de 242.000 de kilometri, în cele mai exotice locuri de pe pământ. Și a primit și cele mai mari trei premii pentru pescari. Este vorba despre „Billfish Royal Slam”, după capturarea a zece specii de pește spadă. Al doilea trofeu este „Tuna Royal Slam” pentru cele mai rari capturi de ton. Dar cea mai importantă distincție rămâne „Shark Royal Slam”, în posesia căreia a intrat în urma prinderii a nu mai puțin de 9 specii de rechin: Albastru, Marele Alb, Rechinul Ciocan, Thresher, Mako, Whaler, Portbeagle, Tope și Rechinul Tigru. El este, de altfel, și singurul om de pe planetă care are toate aceste mari premii pentru pescuit. Recordul pentru greutate îl deține un exemplar din specia Marele Alb, capturat în anul 2000, în Africa de Sud, rechin ce a cântărit aproape 600 de kilograme.
Imposibil în timpul musonului
Din nefericire, odată cu tsunamiul care a distrus o mare parte din coasta Oceanului Indian în anul 2004, țărmul insulei a fost modificat și localnicii nu mai au atât de multe locuri să pescuiască. În plus, nu se pot prinde pești nici în timpul musonului, deoarece aceștia nu apar în apele mai puțin adânci de la țărm. Mai grav este faptul că pescarii adevărați găsesc rar pe cineva căruia să-i împărtășească arta lor. De asemenea, parcă nici peștii nu mai sunt la fel de mulți, oamenii capturând mai mult hering și macrou, așa că și banii câștigați s-au împuținat.
Muzeul în aer liber din Molde, creat sub forma unui sat
Atât de iubit este pescuitul, încât locuitorii din Molde, Norvegia, au făcut un muzeu în aer liber, ridicat sub forma unui sat de pescari, cu case foarte vechi, o fabrică de ulei de ficat de pește, atelier de inginerie și o mică școală. Dar și o colecție impresionantă de bărci și echipamente marine. Muzeul de pe Insula Hjertoya înfățișează până în cele mai mici detalii cum se trăia în acest orășel de coastă în jurul anului 1850. Un alt muzeu al pescuitului de află în Brighton, Anglia. Istoria, tradițiile și practicile comunității de pescari sunt împărtășite într-un amestec interesant de imagini, artefacte și bărci de pescuit. Arhiva și filmul contemporan, plus o prezentare de diapozitive descriu Brightonul și industria pescuitului maritim din anii 1800 până în anii 1990. Și tot în Anglia se află și muzeul pescarilor din Hastings, dedicat industriei pescuitului și istoriei maritime a orașului. Muzeul este găzduit într-o fostă biserică, cunoscută în mod oficial ca Biserica Sfântul Nicolae, și local, ca Biserica Pescarilor, care a servit comunității de pescuit a orașului timp de aproape 100 de ani din 1854. Acesta a fost deschis în 1956 și este acum una dintre cele mai populare atracții turistice din orașul Hastings. Clădirea, o capelă de piatră simplă în stil gotic, a fost inclusă în clasa a II-a de British Heritage pentru importanța sa arhitecturală și istorică.