Main menu

header

851 30 1de Irina Țolea şi Daniel Şuta

Relațiile interumane, creativitatea ori tehnologia mijlocind expresia artistică sunt bogat reprezentate pe scenele autohtone în această săptămână. Noi spectacole pun în valoare tradițiile populare, moștenirea prețioasă lăsată omenirii de marii creatori, dar și revoluția viitorului în artă. În continuare vă recomandăm câteva evenimente care se disting în agenda culturală la începutul lunii octombrie.

„Cloaca”, în avanpremieră la Teatrul Nottara din București

Într-o îmbinare reușită de dramă și comedie cea mai nouă producție a Teatrului Nottara din Capitală abordează în profunzime tema prieteniei și efectele ei asupra indivizilor supuși provocărilor zilelor noastre. Spectacolul „Cloaca” de Maria Goos, montat de regizorul Theodor-Cristian Popescu, spune povestea unor prieteni din vremea studenției care se reunesc peste ani, atunci când unul dintre ei are nevoie de ajutor. Toți patru traversează situații de criză având probleme diverse: cu drogurile, în carieră, în viața personală și tocmai această întâlnire neașteptată le cere să-și înfrunte demonii și să privească altfel ziua de mâine. Prietenii vechi, acceptându-se cu bune și cu rele și fraternizând cu devotament, sunt interpretați de actorii Mihai Marinescu, Alexandru Jitea, Gabriel Răuță și Lucian Ghimiși, alături de Macrina Bârlădeanu. Primele reprezentații ale spectacolului „Cloaca” sunt programate pe 2 și 3 octombrie, de la ora 18:00, la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara.

Spectacol creat de inteligența artificială, în premieră la Iași

Artiști din 11 țări vor susține anul acesta reprezentații în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași, ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Între 1 și 10 octombrie, în cele două săli și în foyerul Teatrului „Luceafărul” din Iași, dar și la Facultatea de Teatru, la Palas Mall, ori în transmisiuni live din diverse locații, vor avea loc peste 85 de reprezentații inedite, ediția din acest an fiind dedicată relației dintre artă și tehnologie și noilor forme de creație. Din programul Festivalului vă recomandăm: pe 1 octombrie (ora 22:00), la Sala Mică a Teatrului „Luceafărul”, are loc premiera spectacolului „Hikikomori”, care spune povestea unui tânăr izolat într-un avatar digital; pe 3 octombrie (ora 19:00), la Casa de Cultură a Studenților, îi puteți vedea pe Marius Manole, Claudia Ardelean, Sebastian Marina și Alexandrina Ioana Costea în spectacolul „Consimțământ”, regizat de Radu Afrim, iar pe 4 octombrie (ora 19:00), la Sala Mare a Teatrului „Luceafărul” puteți vedea spectacolul „Rosto”, prezentat de Teatrul Act, cu Marcel Iureș, Dan Rădulescu și Ionuț Toader. În exclusivitate, puteți urmări pe 6 octombrie (ora 20:00), în transmisie online pe Facebook și canalul YouTube al Festivalului, spectacolul „Când un robot scrie o piesă”, primul scenariu creat de inteligența artificială, care ilustrează bucuriile și tristețile vieții din perspectiva unui robot, iar pe 7 octombrie, tot în transmisie online (ora 21:00), spectacolul „Improbotics”, un show de improvizație care reunește în realitatea virtuală roboți și un grup internațional de actori.

„Duelul viorilor: Stradivarius vs Guarnieri”, ediția a X-a

851 30 2Iubitorii genului clasic au din nou ocazia de a se delecta cu un show interpretativ original. Celebrul „Duel al Viorilor” continuă în această toamnă cu cea de-a X-a ediție, prilejuind o serie de recitaluri de excepție prin țară. Într-un duel muzical spectaculos se vor întrece Liviu Prunaru, maestru violonist al Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam, care va cânta la vioara Stradivarius „Pachoud”, și Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicii din Cluj-Napoca și Ploiești, care va pune în valoare vioara Guerneri del Gesu „Catedrala”. Cei doi virtuozi instrumentiști vor interpreta partituri celebre, fiind „arbitrați” îndeaproape de pianistul Horia Mihail. Spectacolele vor avea loc pe 30 septembrie - la Sala Radio din Capitală, pe 2 octombrie - la Sala Pro Arte din Deva, pe 3 octombrie - la Sala Patria din Brașov și pe 5 octombrie la Sala Filarmonicii din Ploiești. Concertele încep la ora 19:00, accesul publicului fiind permis până la ora 18:50.

„Viața la birou”, descrisă în cele mai mici detalii la Teatrul Godot

851 30 3O temă extrem de actuală, experimentată de cea mai mare parte a publicului, este prezentată, într-o formulă originală, pe scena Teatrului Godot din București. Pe 2 octombrie, de la ora 19:00, la Sala de la Palatul Bragadiru puteți vedea comedia „Viața la birou” un text scris și regizat de Andreea Georgescu și Letiția Roșculeț. Acțiunea ne introduce în sediul unei firme de software unde proaspeții colegi și investitoarea și-au propus să dezvolte o aplicație revoluționară, care ar trebui să schimbe lumea. Doar că, așa cum se întâmplă în milioane de birouri din lume, entuziasmul trece, termenele limită pun presiune pe echipă, stresul crește și crizele de personalitate, neînțelegerile ori jocurile de putere blochează mersul firesc al lucrurilor. Atmosfera de birou, cu bârfele, capriciile, nemulțumirile și competiția specifice, este redată cu mult umor și ironie în jocul protagoniștilor Oana Pellea, Steliana Bălăcianu, Paul Diaconescu, Theodora Stanciu și Lucian Pavel. Bineînțeles, din montare nu lipsesc conferințele online, discuțiile pe Whatsapp, dar și replicile spumoase ori scurtele reprize muzicale și de dans.

Ansamblul „Flacăra Prahovei”, deschide stagiunea cu un Concert Folcloric Extraordinar

Voci îndrăgite și o selecție de creații deosebite din folclorul românesc îi așteaptă pe iubitorii muzicii populare din Ploiești și nu numai. Pe 1 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Ion Baciu a Filarmonicii din Ploiești, are loc Concertul Extraordinar al Orchestrei „Flacăra Prahovei”, condusă de maestrul Marian Dovîncă, eveniment ce deschide stagiunea cu numărul 69. Pe scenă vor urca soliști renumiți precum Gigi Stoica, Gelu Voicu, Traian Frîncu, Adriana Deaconu și Violeta Barac-Visarion, invitata specială a serii fiind solista Antonia Cernat, alături de Ansamblul de Dansuri „Doina Prahovei”, coordonat de coregraful Marian Marinică. Concertul se va desfășura cu public, dar va putea fi urmărit și de spectatorii din țară fiind transmis integral, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe platforma Virtual Concert Hall a Filarmonicii din Ploiești.

Menționăm că informațiile prezentate în cadrul rubricii „Scena și Ecranul” pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.