de Andrei Dicu şi Silviu Ghering
Cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră vă amintiți primul telefon mobil, apărut și în România, la mijlocul anilor ’90. La vremea aceea, era greu de presupus că acest celular gigant, comparat de mulți cu o cărămidă, avea să prevestească apariția smarphone-urilor contemporane, fără de care nici măcar copiii nu mai merg la școală. Să urmărim, așadar, povestea primului celular, care relevă drumul de la necesitate la... moft.
O afacere de trilioane de dolari, la nivel mondial
Telefoanele portabile nu au o istorie prea lungă. Primul mobil pentru uz comercial, DynaTAC 800X Motorola a primit aprobare de la Federal Communication Commision (FCC) a Statelor Unite ale Americii abia la 21 septembrie 1983. Costa o căruță de bani pentru vremea aceea și cântărea 800 de grame, dar deschidea calea unei afaceri de trilioane de dolari, la nivel mondial. Interesant este că a mai existat un telefon mobil înaintea lui DynaTAC Motorola, dar nu a fost scos pe piață. Tehnologia de integrare la scară largă (LSI) a semiconductorilor, progresele înregistrate în zona informației și dezvoltarea rețelelor celulare au dus treptat la dezvoltarea de comunicații mobile la prețuri accesibile. Încercările de a produce un telefon mobil datează încă din anii de după Al Doilea Război Mondial.
Primul apel: „Greșeală!”
Compania Bell Labs a propus pentru întâia oară ideea unui sistem celular în 1947 și a continuat să solicite FCC canale de comunicare între anii 1950 şi 1960. În anul 1960, John F. Mitchell a devenit inginer șef al companiei pentru divizia de comunicații mobile. Mitchell a supravegheat dezvoltarea și comercializarea primului pager care a utilizat tranzistoare. Se pare, însă, că Mitchell nu a fost, la început, un susținător al telefoanelor mobile. Nu i-a surâs mai deloc ideea unui asemenea mijloc de comunicare, deoarece, în opinia sa, nu ar fi adus prea mulți bani. De altfel, Motorola producea, de mai mulți ani, telefoane mobile pentru mașini. Acestea erau, însă, mari și grele. Consumau atât de mult, încât nu puteau fi folosite decât dacă mașina nu avea motorul pornit. Totuși, Mitchell s-a răzgândit, iar echipa lui a dezvoltat sisteme de telefonie mobilă portabilă. Astfel, Motorola a primit un brevet pentru invenția lor, în 1973. Încercările nu au fost întotdeauna încununate de succes. Se spune că primul apel de pe un prototip de telefon mobil s-a îndreptat spre un număr greșit.
Martin Cooper a „spart gheața”, în 1973
În timp ce firma Motorola dezvolta ea însăși primul telefon mobil, în perioada 1968-1983, Bell Labs a lucrat la sistemul numit AMPS. Tot în acea vreme, alții au conceput telefoane portabile și pentru alte sisteme celulare. Martin Cooper, fost director general pentru divizia de sisteme de la Motorola, a condus o echipă care a produs DynaTAC 800X, primul telefon mobil disponibil comercial, suficient de mic pentru a putea fi purtat cu ușurință și a făcut primul apel de pe acesta, în anul 1973. „Dacă am putea vorbi de pe stradă pe alt continent, ca și cum ne-am afla față în față, multe dintre problemele omenirii s-ar rezolva cât ai clipi”, a spus Cooper. Chiar dacă nu cântărea mai mult de 800 de grame, nici DynaTAC 800X Motorola nu era o minune a tehnicii. De altfel, din pricina mărimii și a greutății, a primit porecla de „Cărămida”, nume folosit ulterior și altor mărci, inclusiv primelor telefoane care au ajuns în România. Nici nu este de mirare, pentru că prototipul aprobat de FCC măsura 25 de centimetri, fără a pune la socoteală și antena. Avea, însă, și alte probleme. Comparația cu cele mai proaste telefoane din zilele noastre nu-l avantajează deloc. Totuși, în ciuda tuturor carențelor, pentru acea perioadă era considerat o minune. Pentru ca bateria să fie încărcată complet, era nevoie de nu mai puțin de zece ore. Se descărca, însă, după numai 30 de minute de vorbit, iar agenda telefonică nu putea stoca decât maximum 30 de numere. Oferea, totuși, un afișaj LED pentru apelarea sau reamintirea unuia dintre numerele de telefon. În plus față de cele 23 de taste ale primelor telefoane celulare care au ajuns în România, DynaTAC800X Motorola avea nouă taste speciale suplimentare: Rcl (reamintire), Clr (şterge), Snd (trimite), Sto (magazin), Fcn (funcție), End (sfârșit), Pwr (putere), Lock (lacăt) și Vol (volum).
3.995 de dolari, prețul primului aparat
Prețul acestor telefoane era extrem de piperat, nu mai puțin de 3.995 de dolari în 1984, anul lansării lor. Pentru a ne face o idee clară, trebuie să înțelegem că 3.995 de dolari în anul 1984 aveau o putere de cumpărare echivalentă cu 9.831 de dolari, în 2019. Cât privește numele, „DynaTAC” era o prescurtare pentru „Dynamic Adaptive Total Area Coverage”. Sub acest nume, compania Motorola a pus în vânzare mai multe modele de telefoane celulare, din 1985 până în 1994. Până în 1998, când Mitchell s-a retras, telefoanele mobile și serviciile asociate au constituit două treimi din veniturile Motorola de 30 de milioane de dolari. Până la urmă, DynaTAC a fost înlocuit de Motorola MicroTAC, care a intrat pe piaţă în 1989, iar până la lansarea Motorola StarTAC, în 1996, era deja învechit. Seria 8 DynaTAC, Classic, Classic II, Ultra Classic și Ultra Classic II aveau un display cu LED-uri roșii, în vreme ce seria internațională DynaTAC cu LED-uri verzi și DynaTAC 6000 XL au folosit un display fluorescent în vid. Aceste afișaje erau limitate, în ceea ce privește informațiile pe care le puteau oferi. Treptat, bateria a permis apeluri de până la 60 de minute, iar timpul de încărcare a scăzut până la o oră, dacă se folosea un încărcător rapid, care era vândut ca accesoriu separat. Deși păstra numele DynaTAC, 6000 XL nu era complet legat de seria DynaTAC 8000. Era, de fapt, un telefon transportabil, destinat instalării într-un vehicul.
Încărcătorul rapid şi carcasa din piele, primele accesorii
Pe anumite piețe, Motorola oferea utilizatorilor și o antenă pivotantă, din alamă. De asemenea, putea fi cumpărat separat un încărcător rapid, care micșora timpul de încărcare la o oră. Marea problemă era că bateria se putea încălzi în timp ce era încărcată accelerat. În unele cazuri, acest lucru a provocat probleme majore cu bateria, ocazional chiar scurtcircuitând-o și făcând-o inutilizabilă. În același timp, o astfel de încărcare uza bateria, reducând numărul de cicluri de încărcare-descărcare până la momentul în care bateria trebuia să fie înlocuită. Având în vedere prețul piperat al DynaTAC, costul înlocuirii bateriei nu i-a preocupat prea tare pe posesorii telefoanelor mobile. A fost fabricată inclusiv o carcasă din piele, cu fermoar, care acoperea întregul corp al telefonului și avea o față din plastic clar, pentru a face accesibilă interfața, pentru utilizator. Carcasa dispunea de o clemă puternică, prevăzută cu o centură din oțel cu arc și cu o mică tăietură, în partea superioară, pentru a permite antenei să iasă. Încărcarea putea fi încă efectuată cu telefonul în carcasă, dar schimbarea bateriei necesita scoaterea ei.