de Călin Popa şi Silviu Ghering
Chiar dacă devin, odată cu celebritatea, modele în societate, vedetele sunt și ele oameni. Teoriile conspirației ajung și la aceste persoane cu statut special, iar dacă se întâmplă să creadă în ele, starurile, unele dintre acestea de notorietate mondială, le fac și mai vizibile.
Mark Ruffalo și prăbușirea Turnurilor Gemene
Deși s-a demonstrat de-a lungul timpului că teoriile conspirației sunt în proporție de peste 90% simple invenții, cu restul de 10% declasificări de documente secrete, există nenumărate persoane, inclusiv de cea mai mare vizibilitate, care continuă să creadă în ele. De pildă, actorul Mark Ruffalo, binecunoscutul interpret al personajului fantastic Hulk, din seria „Răzbunătorii”, este convins că atacurile de la 11 septembrie 2001, din New York, au fost regizate. „Clădirile nu cad în felul acesta”, afirmă neînduplecat Ruffalo, deși sute de ingineri și experți au confirmat… contrariul. După ce a declarat că a făcut „cercetări pe cont propriu”, starul a rămas decis pe varianta proprie: avioanele care s-au izbit de Turnurile Gemene nu le-ar fi putut prăbuși niciodată. Pe de altă parte, Ruffalo consideră că și virusul Zika este o invenție.
Kylie Jenner și exterminarea prin... emisiile avioanelor!
Atunci când un avion se deplasează, lasă în urmă binecunoscutele urme, linii de vapori care dispar rapid. Foarte preocupată de forma acestor „dâre”, starleta Kylie Jenner, model după care se „orientează” milioane de tinere prin intermediul rețelelor de socializare, a ajuns la concluzia că aceasta este o metodă de exterminare și că, probabil, este vizată personal! Kylie a postat nenumărate mesaje îngrijorate cu privire la credința sa nestrămutată că avioanele care îi zboară pe deasupra casei sunt trimise cu misiunea de a o elimina și chiar și-a întrebat fanii „ce impact are așa ceva asupra copiilor noștri”.
Whoopi Goldberg și steagul de pe Lună
Atunci când Neil Armstrong și Buzz Aldrin aselenizau în văzul întregii lumi, nu i-au convins chiar pe toți. Printre cei sceptici se numără și celebra actriță Whoopi Goldberg, care a afirmat, în cadrul unei emisiuni televizate, că, după părerea sa, momentul a fost unul regizat. Și a început să se întrebe de ce dacă pe suprafața lunară nu este vânt, steagul SUA a început să fluture. Chiar dacă ulterior s-a explicat că vântul nu bate în valuri pe Lună, ca pe Terra, Whoopi a rămas de neclintit, întrebându-se și cine a făcut pozele și filmele video. Chiar dacă s-a explicat de nenumărate ori că Armstrong și Aldrin aveau camere atașate la costume, Goldberg, și nu doar ea, continuă să creadă că aselenizarea a fost o farsă uriașă, care a reușit să păcălească o lume întreagă.
Jim Carrey, antivaccinist neînduplecat
Personalitatea excentrică a lui Jim Carrey face loc și credinței fără echivoc că vaccinurile sunt neurotoxice. Pe lângă faptul că se consideră pe el însuși în centrul unor conspirații, îndrăgitul interpret al personajului Ace Ventura este absolut convins că în vaccinuri există o substanță toxică numită timerosal (care nu mai este prezentă în serurile de imunizare de peste două decenii…) și etilmercur, care provoacă simptome de autism. Deși specialiștii au pus în evidență de mult timp faptul că metilmercurul din conservele de ton este compusul care generează daune la nivelul sistemului nervos, și asta numai în cantități mari, nimic nu-l poate convinge pe Carrey că vaccinurile nu sunt toxice.
B.o.B și planeta ca o farfurie
Rapperul B.o.B, pe numele său integral Bobby Ray Simmons, crede cu tărie, sincer și neclintit, că Terra este o planetă plată ca o farfurie. Cei peste 12 milioane de fani pe care îi are pe rețelele de socializare au fost uimiți de mesajele artistului, prin care acesta afirma că „la orice înălțime te-ai afla, orizontul rămâne întotdeauna la nivelul ochiului”… Cerându-și apoi scuze admiratorilor, cântărețul a scris că, deși nici el însuși n-a vrut să creadă, acum este convins că Pământul este plat. Aducând ca „argumente” alte afirmații de tip conspiraționist, rapperul a sfârșit prin a intra într-o polemică (muzicală) pe această temă cu astrofozicianul Niel DeGrasse Tyson.
Ted Nugent „nu vede” încălzirea globală
Binecunoscut chitarist și activist politic foarte vizibil, Ted Nugent are o imagine bine definită în cultura pop contemporană și din acest motiv ceea ce crede și propagă ajunge la milioane de persoane. Pe lângă muzica în care este un profesionist, Nugent s-a lansat și în alte domenii, prin intermediul unui site personal de pe care „discută” (și) despre încălzirea globală pe care „nu o vede”, ba, mai mult, se referă la fostul vicepreședinte Al Gore ca la un „promotor al Apocalipsei” și un „maestru al înșelăciunii”. Chiar dacă fenomenul global este susținut de date și considerații ale experților, muzicianul afirmă că nu ridicarea nivelului oceanelor este un pericol global, ci… împrumuturile acordate studenților!
Fiul lui Will Smith și civilizația din miezul Terrei
Deja un star în devenire și model pentru milioane de fani, Jaden Smith, fiul lui Will Smith, a devenit celebru pentru lucrurile de-a dreptul trăsnite în care crede și mai ales pe care decide să le facă publice, chiar dacă, neîndoielnic, este conștient de impactul acestor afirmații. Așadar, fiul faimos al unui cuplu celebru crede, printre altele, în conspirațiile legate de Piramidele egiptene și consideră că oglinzile nu sunt... reale! Din impresionanta colecție de convingeri de acest tip pe care le manifestă deschis tânărul star, se remarcă una foarte specială: în miezul planetei există o civilizație de tip Wakanda, care dispune de tehnologii foarte avansate, pe care pur și simplu nu vor să le împartă cu restul lumii. „Cred că trebuie să explorăm până vom găsi această civilizație, ca să avem acces la descoperirile lor glorioase, pentru binele întregii omeniri”, este de părere Jaden Smith.
Pentru Terrence Howard, înmulţirea e totuna cu adunarea
Celebrul actor american Terrence Howard, starul din show-ul de succes „Empire”, este un matematician amator de toată originalitatea, decis să revoluționeze această știință cu ajutorul teoriei că 1x1=2, la fel ca adunarea respectivă. Potrivit lui Howard, în realitatea Universului, înmulțirea este aceeași cu adunarea. Potrivit teoriei sale, pe care a numit-o terriologie, actorul pune în dreptul colegului de breaslă Robert Downey Jr. o avere de 100.000.000 de dolari, calculată nu se știe cum…