de Irina Țolea şi Flori Pintea
Deși traversează o perioadă grea, având un public restrâns și respectând măsurile impuse de pandemie, teatrele își continuă activitatea și chiar propun publicului noi producții în această săptămână. Comedii, musicaluri și drame, cu distribuții sonore și montări surprinzătoare își fac loc în programul stagiunii de toamnă, artiștii așteptând nerăbdători aplauzele de la căderea cortinei. În continuare vă prezentăm câteva dintre premierele de neratat ale acestei săptămâni.
Gigi Căciuleanu lansează „Kiritza sau jocul de-a…” la Naționalul bucureștean
Aniversarea a 200 de ani de la nașterea marelui poet și dramaturg Vasile Alecsandri este celebrată pe scena Teatrului Național din București printr-un eveniment de excepție. Pe 14 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Studio, are loc premiera producției „Kiritza sau jocul de-a…”, un musical exploziv produs de maestrul Gigi Căciuleanu, pe muzica lui Paul Ilea. Textele savuroase alese din povestirile celebrei Chirițoaie sunt reunite într-un spectacol viu și colorat, cu partituri fermecătoare și momente coregrafice originale. Boieroaica parvenită, excentrică și doritoare de emancipare este interpretată pasional de soprana Oana Berbec, alături de care strălucesc pe scenă actorii: Lari Giorgescu, Ileana Olteanu, Costina Cheyrouze, Fulvia Folosea, Aylin Cadîr, Crina Semciuc, Victoria Dicu, Eduard Adam, Ciprian Nicula, Mihai Calotă, Axel Moustache, Emilian Mârnea și Mihai Munteniță. Spectacolul inedit de teatru, muzică și dans este o coproducție între TNB, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company și Fundația Art Production, cu sprijinul JTI. Următoarele reprezentații sunt programate pe 27 și 29 octombrie.
„Geniul Crimei”, interlopi fără succes, la Teatrul „Fani Tardini” din Galați
Ce te faci dacă ți-ai ales un job și îți lipsesc principalele „aptitudini” cerute? La această întrebare răspunde într-un mod aparte noua producție lansată pe scena Teatrului „Fani Tardini” din Galați: „Geniul crimei”, de George F. Walker. Comedia neagră ilustrează aventurile unor pungași de cartier, tată și fiu, incapabili de acțiuni violente, dar care se cred adevărați gangsteri și acceptă „oferte de lucru” peste puterile lor. Regizorul Radu Horghidan și scenograful Daniel Divirican invită spectatorul într-un univers inspirat de thrilleruri hollywoodiene, în special din creația lui Tarantino, ironizând personajele, acțiunile și clișeele specifice. Intersectându-se în scene pline de umor și suspans, protagoniștii Elena Ghinea, Oana Mogoș, Răzvan Clopoțel, Ionuț Moldoveanu și Ștefan Forir împing personajele să intre în atmosfera ingenios condimentată cu elemente ce te duc cu gândul la încurcatele teme criminale din filmele „Pulp Fiction” ori „Kill Bill”, conturând o parodie delicioasă la adresa lumii interlope. Premiera va avea loc pe 16 octombrie, de la ora 19:00.
„Nunzio”, despre vindecarea sufletească, la ARCUB
Un text contemporan multipremiat este jucat în premieră pe scena Centrului de Proiecte Culturale a Municipiului București. La Sala Mare a ARCUB, pe 15 și 16 octombrie, de la ora 19:00, au loc primele reprezentații ale spectacolului „Nunzio”, o montare a textului semnat de actorul și scenaristul Spiro Scimone, propusă de regizoarea Alina Hiristea. Piesa descrie întâlnirea profetică dintre un ucigaș plătit și un bătrân homeless. Traversând aventuros o serie de situații tragic-comice, modestul om al străzii, încercat de viață, plin de înțelepciune și solidaritate reușește să-l îmblânzească și să-l transforme spectaculos pe criminalul rece și fără scrupule. Într-un joc plin de umor, empatie și ritm, cei doi excepționali protagoniști, Mircea Andreescu şi Ion Grosu, construiesc o poveste ruptă din realitatea cotidiană, cu un mesaj puternic care vizează puterea de a-i schimba pe ceilalți cu ajutorul unor modele vii de compasiune și umanitate.
„Plăcerile și chinurile adulterului”, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie
După doi ani de absență, Sala Nouă a Teatrului de Comedie din București (din Strada Sf. Vineri nr. 11) reintră în circuitul spațiilor de spectacol bucureștene și pe 17 octombrie, de la ora 19:00, publicul este invitat la prima reprezentație a piesei „Plăcerile și chinurile adulterului”, de Valentin Krasnogorov. Producția, semnată de regizoarea Lorena Zăbrăuțanu, este câștigătoarea celei de-a X-a ediții a proiectului „COMEDIA ȚINE LA TINEri”. Textul abordează cu mult umor și ironie tema infidelității, adulterul creând dependență, dar și o senzație de putere prin intensitatea vieții duplicitare. Contrastul dintre scenele care descriu banalitățile vieții de cuplu ori situațiile de criză sentimentală dau farmec montării, dezvăluind curajos reacții și sentimente reale, însă rar analizate în public. Doi prestigioși artiști, Smaranda Caragea și Dan Rădulescu, dau viață eroilor care-și complică și descâlcesc relațiile amoroase după bunul plac, fără resentimente, fără principii, intriga alunecând ușor către un final surprinzător.
Linia subțire dintre bine și rău: „O haită de sfinți”, la Teatrul Nottara
Un mesaj puternic și tulburător, cu accent pe relațiile cu cei din jur și agonia unei societăți moderne bolnave, este transmis de spectacolul „O haită de sfinți”, prezentat în premieră pe 15 octombrie (ora 18:00), la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara din Capitală. Drama realizată după un scenariu semnat de Neil la Bute, aduce în fața publicului poveștile unor oameni obișnuiti, al căror destin este marcat brutal de comiterea unor crime cumplite. Un tată care-și ucide copilul, un cuplu care încheie o petrecere cu o crimă oribilă și o tânără care ucide ca să se răzbune pe bărbatul iubit, sunt personaje pierdute, chinuite de rănile trecutului, fără speranța de a-și mai găsi liniștea. Montarea regizorului Vlad Zamfirescu reflectă nevoia de echilibru în relațiile cu ceilalți, în fiecare individ fiind ascuns și adesea neînțeles, un război între bine și rău. Personajele traumatizate oferă partituri complexe, interpretate de protagoniștii Șerban Gomoi, Rareș Andrici/Dan Bordeianu, Diana Roman/Laura Vasiliu și Cerasela Iosifescu/Luminița Erga, care reușesc să valorifice pe scenă emoții de o intensitate maximă. Următoarea reprezentație are loc pe 22 octombrie.
Menționăm că informațiile prezentate în cadrul rubricii „Scena și Ecranul” pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.