de Ştefania Băcanu şi Daniel Alexandrescu

Sunt antrenaţi pentru a salva destine la orice oră. Ştiu când pleacă de acasă, dar nu ştiu când se întorc, iar viaţa lor nu mai e demult o prioritate. Aceştia sunt salvamontiştii, cei care veghează ca noi să ne bucurăm de frumuseţea muntelui în siguranţă, în orice sezon. Sergiu Frusinoiu este unul dintre salvatorii din crestele Bucegilor şi se bucură de fiecare clipă la maximum, chiar dacă pericolul pentru propria viaţă este la orice pas. Ne-a vorbit despre meseria de salvamontist, despre riscuri, cumpene, dar şi despre imensele satisfacţii.

„Niciodată nu ştii când va suna telefonul şi trebuie să pleci”

- Sergiu, de când eşti salvamontist?

- Sunt salvamontist de aproximativ trei ani. Merg pe munte de mic, dar nu am îndrăznit să bat la uşa salvamontului până nu m-am simţit complet pregătit pentru o asemenea meserie.

- De ce, ce implică o asemenea meserie? Cum este viaţa de salvamontist?

- Viaţa de salvamontist este o continuă aşteptare. Niciodată nu ştii când va suna telefonul şi trebuie să pleci pe munte. Pentru mine este o viaţă frumoasă, o viaţă care, cu siguranţă, nu este pentru oricine, dar pentru mine, muntele e marea pasiune. Timpul liber mi-l petrec tot pe munte, la drumeţie, alergare, căţărat sau schi.

„Accidentele sunt un cumul de greşeli”

- Ce implică o acţiune de salvare?

- O acţiune de salvare implică o echipă de oameni instruiţi şi cu suflet mare, care să tragă în aceeaşi direcţie, şi anume, spre salvarea persoanei aflată în dificultate. Eu am ales această meserie, deoarece îmi doream să lucrez în zona montană. Ulterior, am descoperit lucruri despre mine pe care nici eu nu le cunoşteam, şi anume, că îmi place mult partea medicală a meseriei, nu doar cea fizică şi tehnică. Odată cu Carp, câinele meu pe care l-am crescut, educat şi brevetat pentru căutarea în avalanşă, am descoperit că mă pasionează să lucrez cu câinii şi să îi antrenez/dresez.

- Am tot auzit că muntele „te pedepseşte, dacă nu îl respecţi”. Ce înseamnă asta?

- Nu putem crede despre un loc atât de frumos şi sfânt că te pedepseşte. De obicei, accidentele montane sunt un cumul de alegeri sau decizii greşite, deci, mai degrabă, ne pedepsim singuri. Să respecţi muntele înseamnă să te apropii de el cu smerenie şi să îi înţelegi pericolele, dar, în acelaşi timp, să îţi vezi lungul nasului şi să nu te bagi la ceva ce te depăşeşte.

„Orice eroare te poate costa viaţa”

- De ce are nevoie un turist ca să urce pe munte în siguranţă?

- Canadienii au o vorbă: „The more you know, the less you carry” („Dacă ştii multe, ai griji mai puţine”). Turiştii au nevoie de informaţii. Acestea pot fi obţinute cu uşurinţă de pe internet sau de la noi, prin dispeceratul Salvamont. Dacă ar fi să recomand câteva chestii pe care e musai să le ai pe munte, vara, de exemplu, ar fi: încălţăminte de munte, pelerină de ploaie, lanternă, rucsac, apă destulă, ceva dulce, şi un minim de prim ajutor. În funcţie de condiţiile meteo şi de activitatea pe care o desfăşori, lista poate suferi modificări.

- Care sunt greşelile pe care turiştii le fac cel mai des?

- Cele mai dese greşeli sunt alegerea unui traseu de o dificultate peste puterile tale şi plecarea de la poalele muntelui fără minimum necesar de echipament, pentru parcurgerea în siguranţă a acestuia. Orice mică greşeală te poate costa viaţa, de la a pleca fără haine corespunzătoare, până la a aluneca.

„Dificultatea traseelor depinde de relief”

- Care este cea mai bună perioadă pentru trasee montane?

- Fiecare anotimp îşi are frumuseţea lui şi pericolele lui, dar aş spune că vara este cel mai simplu şi mai uşor de mers pe munte pentru turistul obişnuit.

- Dar cea mai dificilă perioadă?

- Cea mai dificilă perioadă este în timpul iernii. Nu toate traseele sunt închise, dar o bună parte, mai ales în abrupt, sunt închise sau nerecomandabile din cauza riscului de avalanţă. Trebuie, totuşi, să înţelegem că anumite sporturi montane se practică doar iarna şi, atunci, există lume pe munte şi iarna. Dificultatea traseelor diferă în funcţie de relief. Mai uşoare sunt cele de potecă, ce au diferenţă mică de nivel, şi mai grele sunt cele de perete, în care trebuie să te caţeri. Însă, între cele două categorii există multe altele.

„Oamenii ne privesc ca pe nişte zei”

- Presupun că ai avut şi cazuri grele. Ai salvat vieţi, la propriu?

- Noi salvăm vieţi la propriu. În afara cazurilor de pe pârtii unde există multă lume în jur, în rest, pe munte, suntem singurul lor ajutor, iar oamenii chiar au nevoie de sprijinul nostru şi ne privesc ca pe nişte zei, atunci când ajungem la ei. Este o satisfacţie imensă când salvezi o viaţă.

- Care a fost cea mai grea acţiune la care ai participat până acum?

- Cea mai grea acţiune a fost în octombrie 2020, când doi alpinişti s-au accidentat pe Muntele Morarul. Terenul, întunericul şi frigul au făcut ca acele 18 ore de intervenţie să fie foarte grele. Am întâlnit un obstacol, când eram foarte obosiţi, şi am decis să aşteptăm venirea elicopterului la ziuă, deoarece riscam foarte mult să coborâm cele două tărgi peste acel obstacol. Am dormit câteva minute fiecare pe iarba unei brâne abrupte, cu bruma pe noi, şi am făcut cu schimbul la îngrijirea victimelor. Pe pagina mea de Facebook am povestit acţiunea şi chiar a fost premiată anul acesta ca fiind cea mai dificilă din anul precedent.

„Tata mută munţii“

Importanţa şi utilitatea echipei salvamont este subliniată şi în filmul „Tata mută munţii”, difuzat de Netflix, cu Adrian Titieni în rolul principal, care îşi caută fiul pierdut în Munţii Bucegi, iarna, perioadă în care gradul de periculozitate este amplificat, din pricina vizibilităţii reduse, a gerului, dar mai ales a pericolului de avalanşe. Traseele montane nu sunt pentru oricine, mai ales fără echipament corespunzător şi exerciţiu de rezistenţă la efort, pentru că, altfel, salvamontistul va fi nevoit să se ia la trântă cu propria viaţă, pentru a o salva pe a ta.

„Nu ne lăsăm până nu salvăm omul“

- Cât de des te confrunţi cu situaţii limită?

- Cam toate acţiunile de salvare sunt dificile. Lucrez în cea mai grea zonă din România, unde sunt cele mai mari şi mai vaste abrupturi din ţară, Abruptul Prahovean al Bucegilor. Cele mai dificile situaţii sunt în perete, acolo nu ai marjă de eroare. Anul acesta, am rezolvat cu succes două intervenţii în perete. Pericolul este fix natura meseriei, probabil de asta îmi şi place. Sunt mereu pus în primejdie, dar este minimizată prin decizii şi echipamente adecvate situaţiei.

- Ţi s-a întâmplat să nu poţi ajuta, indiferent ce ai fi făcut?

- La nivel naţional, nu există acţiuni ale Salvamontului care să fi eşuat. Noi suntem o „rasă” specială, nu ne lăsăm până nu aducem omul jos în siguranţă, pentru a fi preluat de medici. Răspunsul este nu, nu mi s-a întâmplat să nu pot ajuta şi sper să nu mi se întâmple niciodată. Ar fi traumatizant.