Main menu

header

856 28 1de Valentin Țigău

Medicina, textele înțelepților și Zeus aduc gloria anticei cetăți a Pergamului, ale cărei ruine le poate vizita călătorul prin Turcia, dacă se abate la o sută de kilometri de Izmir. Pergamul a fost un important centru comercial în regiunea Mysiană încă din Antichitate. Devenit capitală a unui înfloritor regat, între 282 şi 133 î.H., orașul a fost astfel botezat după legendarul Rege Pergamos.

Aici și-ar fi ascuns și Alexandru Machidon comoara

O legendă spune că, ucigându-l pe regele din Teutrania, Pergamos a pus mâna pe oraș și l-a denumit după sine. Conform unei alte legende, Gyrnos, regele Teutraniei, l-ar fi rugat pe Pergamos să îl ajute în timpul unei bătălii pentru ca apoi, după victorie, să fie construite două orașe, unul numit Pergamon (în greceşte), iar altul Gyrneion.

Pergamon a fost pentru prima oară menționat în documentele scrise în secolul IV î.H. Palate, temple și teatre au fost construite în cetate când aceasta a devenit capitală și a fost înconjurată de pereți și turnuri de apărare. După ce a fost anexat Imperiului Roman, Pergam (în latineşte) a rămas multă vreme unul dintre cele mai importante orașe din Anatolia de Vest. Pergam, oraș-stat independent încă din anul 282 î.H., și-a menținut importanța ca centru politic, cultural și comercial timp de 150 de ani. Pentru că legenda spune că Alexandru cel Mare și-a ascuns comoara în cetatea Pergamon, aceasta a fost vizată de foarte mulți inamici, cucerirea ei preocupând de-a lungul secolelor mulți regi şi conducători de oști. Orașul a fost, de asemenea, și un important centru otoman, în epoca medievală.

Teatrul, capacitate de 10.000 de locuri

856 28 2Carl Humann, un inginer german care lucra la instalații feroviare în Anatolia de Vest, în anii 1870, a descoperit ruinele orașului antic. Apoi, în 1878, au început lucrările de cercetare arheologică. Excavațiile și restaurarea au loc și astăzi. S-a descoperit, astfel, un centru de sănătate din perioada antică, Asclepion, situat la sud-vest de Pergam, Templul lui Serapis, care datează din secolul al II-lea d.H. Multe dintre vestigiile descoperite au fost însă luate din situl arheologic și duse la Berlin, unde astăzi există un magnific muzeu al Pergamului. Faimosul altar al lui Zeus, care fusese inițial situat pe Acropolele din Pergam, a fost dus în Germania și este în prezent expus în acest muzeu. „Acropolis” înseamnă „oraș înalt” și a fost construit pe un deal abrupt. O cărare permite accesul la acest deal care are cam 300 metri înălțime. Trăsătura distinctivă era dispunerea clădirilor, pentru a putea satisface orice nevoie religioasă, militară, guvernamentală, socială sau comercială. Fiind o așezare datând încă din vechime, pe vârful dealului se găsesc palate ale regilor din Pergam, cinci depozite de apă și un arsenal. Templul Atenei este localizat în partea mai puțin înaltă a dealului, acolo unde există, de asemenea, biblioteca și templul lui Traian. Altarul lui Zeus a fost construit cu multă grijă și precizie pe o terasă sub ele. O sală de gimnastică și Templul Demetrei sunt situate mai în josul dealului.

Situl este, de asemenea, și locul unde se află unul dintre cele mai abrupte teatre din lume. Teatrul din Pergam, situat pe o stâncă abruptă, este una dintre cele mai frumoase structuri arhitecturale ale vremii. Este cel mai abrupt teatru din Anatolia de Vest și are o capacitate de 10.000 de locuri. Unicitate îi oferă scena de lemn portabilă, care se monta în zilele cu reprezentații și apoi se dădea deoparte.

Templul Atenei a fost cel mai vechi templu construit în Antichitate

Construit pe o terasă deasupra teatrului, Templul Atenei este o structură în stil doric, cu coloane de 6x10 metri. Până astăzi au rezistat doar unele părți din fundația templului, deși latura sa vestică a fost prezervată până la o înălțime de 1,20 metri. În Muzeul Pergamului din Berlin sunt expuse coloane din secțiunile frontale ale templului. Faptul că cel mai important templu al orașului a fost construit în cinstea Zeiței Atena arată tradițiile adânc înrădăcinate ale Anatoliei de Vest. Templul Atenei a fost cel mai vechi templu construit în Antichitate. A fost închinat Zeiței Atena, mesagerul victoriei și, se crede, protector al științelor, artelor și orașelor. În perioada bizantină, în secolul al IV-lea, o biserică a fost construită pe situl templului.

Un alt templu a fost cel construit de împăratul roman Traian, zeificat de romani. Cădirea se află pe cea mai înaltă terasă a Acropolei. Templul, atingând dimensiunile de 68x58 de metri, a fost decorat cu două statui mari ale împăraților Traian și Adrian. A fost restaurat în 1990.

În secolul al II-lea, locuitorii orașului Pergam au construit un templu impresionant, la nord de terasa teatrului și l-au poziționat în așa fel încât era posibil să vezi de acolo întreaga zonă. Templul și altarul sunt foarte bine prezervate. Închinat lui Dyonissos, este construit în stil ionian, cu foarte multe decorații. Acest monument a devenit o operă de artă care atrage un interes enorm.

Templul lui Zeus a fost ridicat de Attalos al II-lea pentru a comemora o victorie pe care o repurtase asupra „triburilor galaților”. În cartea sa intitulată „Minuni ale lumii”, scriitorul roman Ampelius spune: „Este un altar de marmură enorm la Pergam, care are 40 de picioare înălțime și e decorat cu minunate basoreliefuri. Ilustrează războiul dintre zei și giganți”.

Cunoscut și sub numele de „Curtea Roșie”, din cauza cărămizilor roșii cu care a fost construit, Templul lui Serapis era cea mai mare clădire din vechiul Pergam, iar templul era dedicat zeilor egipteni.

Concura cu Biblioteca din Alexandria

856 28 3Despre Biblioteca din Pergam se spune că a fost rivala celebrei Biblioteci din Alexandria, Egipt. Clădirea este situată la nord de templul Atenei. Biblioteca, accesată inițial prin podeaua galeriei, conținea o sală mare de lectură, încă din timpul Regelui Eumeses al II-lea. Era echipată cu rafturi și avea o statuie de 3,5 metri întruchipând-o pe Zeița Atena, statuie acum aflată la Berlin. A fost construită de Attalos I și s-a bucurat de multă popularitate în secolul al II-lea î.H. În timpul lui Eumeses al II-lea, colecția s-a mărit, ajungând să concureze Biblioteca din Alexandria. Biblioteca era decorată cu statuile lui Herodot din Halicarnass, ale poetei Sappho din Lesbos, ale învățatului Appolonius și ale muzicianului Timotheus din Milet. Legenda spune că, deranjat de grandoarea bibliotecii din Pergam, faraonul Egiptului a interzis vânzarea de papirusuri către Pergam, pentru a micșora competiția. Voia ca biblioteca din Alexandria să nu aibă rival. Krates, un artist sard, a găsit o soluție pentru această problemă. A prelucrat un material din piele de capră, foarte fină, pe care se putea scrie cu ușurință, și a numit-o „vellum” sau „papirus de Pergamon”. Aceasta a fost o invenție foarte importantă în epocă. „Vellum”-ul, cunoscut mai apoi ca pergament, a fost folosit de scribi și de învățați pentru a mări colecția de scrieri din Pergam. Soarta cărților are uneori o încărcătură ironică: atunci când orașul a intrat sub stăpânirea Romei, în 133 î.e.n., toate manuscrisele din Biblioteca Pergamului au fost duse la Alexandria, fiind dăruite Reginei Cleopatra de iubitul său, Marc Antoniu. Așa se face că în incendiul care avea să distrugă Biblioteca din Alexandria au ars, laolaltă, atât papirusurile egiptene, cât și pergamentele Pergamului. Cele două biblioteci rivale ale Antichității au pierit o dată, aprinse de la aceeași scânteie.

Asclepion, semizeul care știa plantele medicinale

Legenda spune că fiica regelui Thessaliei, Coronis, s-ar fi îndrăgostit de un bărbat pe când purta în pântece copilul Zeului Apollo. Aflând asta, Apollo a pedepsit-o arzând-o de vie. Dar, înainte să facă asta, a salvat copilul din pântecele ei, pe care l-a numit mai apoi Asclepios. Copilul a fost dat în grija lui Kherion, care își ducea traiul făcând poțiuni vindecătoare și adunând ierburi medicinale. El este cel care l-a învățat pe Asclepios medicină. Zeus, supărat pe abilitatea lui Asclepios de a aduce morții înapoi la viață, l-a omorât cu un fulger. Apollo și-a luat fiul și l-a pus pe cer, transformându-l în zodiac. Șarpele, care este astăzi folosit ca simbol al medicinei, este unul dintre simbolurile lui Asclepios. Imaginea lui este cea a unui bărbat cu barbă, care ține un sceptru cu un șarpe pe el.

Asclepion, centrul de sănătate al Pergamului antic, avea multe temple dedicate Zeului Sănătății Asclepios. Situl este unul dintre cele mai faimoase centre de sănătate descoperite și un loc fascinant de vizitat. Surse istorice spun că centrul a fost construit de Arkias din Pergam în secolul al IV-lea î.H., ca un „loc unde moartea nu are voie să intre”.

Metodele de tratament includeau folosirea de ape vindecătoare, băi de nămol, sporturi, teatre și psihoterapie. A fost construit în jurul anului 150 din donații. Pentru că a suferit numeroase războaie și devastări, centrul a fost reconstruit și extins o dată cu Pergamul, între 183 şi 173 î.H. În acea perioadă exista un templu în stil ionic de marmură, săli de tratament, fântâni de piatră, iar o piscină care să asigure apa sfântă era în curs de construire. În perioada Regelui Attalos al III-lea, centrul era numit „Locul sacru al regalității”.

Top 10 atracţii turistice

Cu siguranță, fiecare călător își poate face propriul său top de atracții, într-o destinație turistică. Mai ales... după ce le-a vizitat. Dar până veți ajunge să le vedeți cu ochii voștri, să le evaluați și să faceți propriul clasament, vă propunem noi unul.

Cel mai vechi spital cunoscut, din lume

1. Ruinele Pergamului - despre care nu spunem acum mai mult, pentru că am detaliat suficient în această pagină! Un singur sfat: de sus, veți avea cea mai spectaculoasă priveliște, atât asupra vechiului sit, cât și a împrejurimilor.

2. Acropolele - puteți urca cu taxiul, cu telecabina sau, așa cum v-ar recomanda turiștii germani și britanici, e indicat să aveţi un mitștoc, o pălărie de soare, bocanci și o sticlă cu apă în rucsac. E de o sută de ori mai incitant să urcaţi și să fotografiaţi priveliștea - în urmă și în față - la fiecare 10 metri parcurși!

856 28 43. Ruinele vechiului Asklepion - despre care se spune și că este cel mai vechi spital organizat vreodată (cu mai mult de 2.000 de ani în urmă). O secție muzeală dedicată perioadei otomane

4. Teatrul antic din Pergam. De departe, cel mai bine păstrat, în partea asiatică a vechilor imperii: persan, grec, roman, bizantin... unul dintre acele locuri care, cum se spune, „îți taie respirația”!

5. Izmir Bergama Museum. Un muzeu dedicat vechiului Pergam - noului Bergamo, în care se află multe dintre descoperirile arheologice, antice și medievale (câte nu au luat drumul Europei, se știe că o parte dintre aceste descoperiri se află în muzeul dedicat Pergamului, la Berlin). Spectaculoase sunt secțiile dedicate perioadelor romană și bizantină, dar și secția de istorie otomană.

Relaxare la hammam

856 28 56. Haci Hekim Hamami. Să ajungeţi în Turcia și să nu treceţi pe la hammam - ei bine, asta nu ar avea sens, nu-i așa!? Trebuie știut că, fiind vorba despre băi tradiționale otomane, hammamul are încăperi separate pentru femei și pentru bărbați. Hammamul (sau sauna turcească) este o experiență plăcută și relaxantă, mai ales dacă ți-ai petrecut ziua urcând pe dealurile din jur, pentru a descoperi minunile arheologice ale Bergamei.

7. Bazilica Roșie (Kizil Avlu). Un vechi templu roman, construcția a căpătat o altă destinație în perioada bizantină, când a fost transformată în bazilică. I se spune „roșie” datorită culorii cărămizilor din zidurile rămase în picioare. Poate fi vizitată lejer, fiind situată cumva în mijlocul orașului.

Suveniruri din pergament

8. Bergamali Kadri Egitim Tarihi Muzesi. Mai puțin frecventat de turiștii europeni, acest muzeu este, totuși, unul spectaculos, fiind dedicat tradițiilor și istoriei otomane/ turcești a zonei.

9. Mavi Dukkan. În Piața Demet din Bergama găsiți cea mai mare zonă cu magazine de suveniruri realizate din... pergament. Locul se numește Mavi Dukkan și este unic în Turcia și în lume.

10. Evident, topul nu se poate încheia fără o recomandare... culinară. Restaurantele cu gastronomie specifică trebuie întotdeauna „cercetate” atunci când vă aflaţi în vacanță într-o țară străină. Cel mai îndrăgit restaurant tradițional rămâne, la ceas de pandemie, tot Altin Kepce Bergama, unde e bine să nu ratați celebrele chiftele bergameze! Sau... bergamute?